1. Preliminarii
Vara anului 1919 a fost o vară fierbinte pentru relațiile româno maghiare. În Ungaria a început un proces feroce de bolșevizare, de transformare a țării într o țară comunistă, „sovietică”. Actorul principal al procesului, liderul a fost un oarecare Bela Kun, născut în Ardeal într o familie iudeo maghiară, Cohen, care ulterior și a schimbat numele în Kun și s a declarat ateu.

Béla Kun, etnic evreu, s-a născut pe 20 februarie 1886 în Lelei, Hodod (jud. Sălaj), a urmat Liceul la Gherla și mai apoi Dreptul la Cluj. Înainte de Primul Război Mondial a făcut în Cluj jurnalism și politică în cadrul Partidului Social Democrat. Având probleme cu Justiția, la izbucnirea Primului Război Mondial se înrolează voluntar și pleacă pe front. Luptă pe frontul din Galiția și, în vara anului 1916, cade prizonier la ruși. În lagărul de la Tomsk este recrutat de către agenții bolșevici. Este adus la Moscova, unde este însărcinat cu extinderea revoluției bolșevice în Ungaria. În consecință Lenin personal îi pune la dispoziție importante sume de bani și îl trimite în Ungaria. Béla Kun sosește la Budapesta pe 3 noiembrie 1918, când are loc declararea independenței Ungariei față de Austria, cumpără cu banii aduși de la Moscova o mulțime de elemente declasate și își constituie o vastă rețea de colaboratori, cu care penetrează marile unități militare. Cadrele de comandă ale mai multor regimente trec de partea sa, umilite fiind de înfrângerile suferite pe front.

În perioada ianuarie – martie 1919, Armata Română din Transilvania era staționată pe o linie de demarcație provizorie, care trecea de la sud la nord prin localitățile Lugoj – Brad – Câmpeni – Ciucea – Zalău – Baia Mare – Sighet, în așteptarea hotărârilor Conferinței de Pace. Béla Kun s a înțeles cu puterea sovietică de la Moscova să desfășoare o acțiune militară comună împotriva României și să realizeze joncțiunea între armata sa și Armata Roșie, purtând în acest sens o corespondență telegrafică cu Lenin personal. El cere României ca să și retragă armata de pe linia de demarcație menționată mai sus, concomitent cu pregătirea unei ofensive de amploare dinspre vest împotriva României. Iar dinspre est, mari unități ale armatei bolșevice ucrainiene staționate lângă Kiev pregăteau o ofensivă împotriva României prin Galiția și Bucovina, pentru a realiza undeva pe teritoriul Ardealului de Nord joncțiunea cu armata bolșevică maghiară. Aceste condiții find întrunite, pe 16 aprilie 1919, Béla Kun declară în mod oficial război împotriva României și declanșează ostilitățile dinspre vest pe toată lungimea frontului românesc, pe aliniamentul cunoscut: Brad – Câmpeni – Ciucea – Zalău – Baia Mare. Situația militară pe frontul din Est a evoluat însă într un fel contrar planificării făcute de către bolșevicii maghiari și ruși. Înaintarea armatei bolșevice în Ucraina Sovietică a fost oprită în nord de către Armata Cehă și în sud, pe Nistru, de către Armata Română. Apoi România a contra atacat energic pe frontul din Vest, a determinat armatele lui Béla Kun să se retragă și, în mai puțin de două săptămâni, pe 29 aprilie 1919, a ajuns la râul Tisa.

Confruntat cu un dezastru militar, Béla Kun a încercat în mod viclean să câștige timp (la fel ca și conducerea Ucrainei de azi), a solicitat un armistițiu pe data de 2 mai 1919 și a declarat că dorește să poarte tratative cu Guvernul României, situația politico militară trenând astfel mai bine de două luni, până pe la mijlocul lunii iulie. Văzând că nu poate să obțină pe cale diplomatică ceea ce dorea, Béla Kuhn și a concentrat principalele forțe militare, aproximativ 70.000 de oameni și puternice unități de artilerie pe Tisa în zona Szolnoc și a atacat încă o dată România pe data de 20 iulie 1919, a trecut la ofensivă concentrată într un singur punct al frontului pe direcția Szolnoc – Oradea, în speranța că va realiza aici o breșă care îi va deschide drumul spre inima Ardealului. Armata Română a trecut din nou la acțiune, a nimicit complet armatele bolșevice maghiare și, în mai puțin de zece zile, a ajuns de pe linia Tisei până la Budapesta. Dictatorul comunist al Ungariei Béla Kun a părăsit puterea și a fugit mai întâi la Viena și apoi la Moscova. Acolo și a sfârșit zilele într un fel rușinos, a fost arestat și executat din ordinul lui Stalin, pe data de 29 august 1938, sub învinuirea că ar fi delapidat o sumă mare de bani din fondurile partidului comunist al URSS.

2. Adevărul despre intratrea Armatei Române în Budapesta, 3 / 4 august 1919

Intrarea Armatei Române în Budapesta, în zilele de 3 și, respectiv 4 august 1919, a fost descrisă amănunțit și la modul cel mai viu posibil chiar în memoriile generalilor români care au condus atunci unitățile militare în cauză, Mărdărescu și Rusescu.

Primul care s a apropiat de marginile orașului Budapesta în după amiaza zile de 3 august 1919 a fost colonelul (încă nu era general) Gheorghe Rusescu, care comanda o mică avangardă de Cavalerie aparținînd de Brigada 4 Roșiori, având în total doar 400 de cavaleriști, două tunuri și zece mitraliere . Dinspre oraș l a întâmpinat o delegație de trei persoane din partea guvernului maghiar, care a venit în goana automobilului și i a cerut să oprească trupa ca să nu intre în oraș . Aceștia, care credeau că efectivele și puterea de foc ale detașamentului colonelului Rusescu erau mult mai mari, amenințau cu faptul că în Budapesta există în cazărmi trei regimente bolșevice înarmate (probabil că ei încă nu știau că regimentele bolșevice fugiseră deja din oraș) și că populația civilă este foarte agitată, că este gata să pună mâna pe arme, formând încă o armată de vreo 20.000 de oameni și că detașamentul lui Rusescu va fi măcelărit.

Dând dovadă de o îndrăzneală și de o abilitate ieșite din comun, colonelul Rusescu a spus din mers delegației că el a ordonat detașamentului său să meargă la trap și prin urmare nu îi poate opri imediat. A continuat să meargă la trap încă vreo trei kilometri, împreună cu automobilul maghiar care s a întors și care gonea alături calul lui, până când a apreciat că tunurile sale pot lovi clădirile guvernamentale din capitală, apoi a oprit și a intrat în discuții cu delegația. Le a spus că problema măcelului s ar pune de fapt invers, că Budapesta este încercuită complet de către trupele române și aliate (fapt care nu era încă realizat), că îi sfătuiește să calmeze populația civilă și să ceară regimentelor din Budapesta să se predea, spre a se evita măcelărirea soldaților maghiari de către trupele române, că nu este altă cale de ieșire. Și, ca să fie mai convingător, Rusescu a ordonat celor două tunuri din apropierea sa (singurele pe care le avea de fapt, dar ungurii nu știau acest lucru) să se pună în baterie asupra orașului. Le a mai spus că pentru tratative trebuie să se adreseze Comandamentului Superior al Armatei Române. Atunci delegația i a cerut colonelului Rusescu să trimită și el la rândul lui un delegat, care să poarte tratative cu guvernul maghiar. Spre uimirea maghiarilor, colonelul Rusescu făcut dovada unui act de mare curaj și a luat hotărârea de a merge el în persoană la tratative. Era în ziua de 3 august 1919, la ora șase seara.

La ora 6.30 seara, colonelul Rusescu intră în clădirea în care guvernul maghiar se afla întrunit pentru ședință. Fără prea multe discuții, el pune guvernului maghiar o serie de condiții. Cazarma honvezilor din Budapesta să fie evacuată de îndată de către trupele ungare, care își vor lăsa armanentul și echipamentul acolo, spre a fi pusă la dispoziția detașamentului lui, fiind de acord ca să lase grosul trupelor sale (care de fapt nu existau) în afara orașului. Le a mai spus că a dat armatei sale un ordin pe care el nu mai are cum să îl contramandeze, anume dacă până la ora 8.30 seara el nu se va fi întors la trupă, artileria să înceapă bombardarea orașului. Guvernul maghiar cedează și la ora 8.00 seara trimite un ofițer maghiar cu ordinul semnat de colonelul Rusescu ca detașamentul român să intre în oraș fără probleme și să se cazeze în cazarma „Arhiducele Josif”. În aceeași seară, colonelul Rusescu a primit defilarea trupei sale în cazarma sus pomenită, iar el și cu ofițerii săi au fost cazați și au servit masa la un hotel luxos din apropiere.

Jocul la cacealma al colonelului Rusescu, care din fericire pentru aliați a ținut, a luat sfârșit abia în după amiaza zilei următoare, când generalul Mărdărescu a pătruns într adevăr cu grosul Armatei în Budapesta, cu efective impunătoare, fără să mai întâmpine nici un fel de rezistență și, la ora 6.00 seara, a primit defilarea Diviziei 1 Vânători pe faleza Dunării din fața Parlamentul Maghiar. Pentru faptul de a fi intrat în Budapesta fără ordin, cu o zi mai devreme, de fapt pentru că a furat startul victoriei, colonelul Rusescu a fost mustrat de către superiorii săi invidioși, cum că „a depășit marginile admisibile ale îndrăznelei” .

3. Retragerea Armatei Române din Budapesta, noiembrie 1919

Armata Română a rămas în Budapesta ceva mai puțin de patru luni, spre deosebire de Armata Sovietică de după al Doilea Război Mondial, care a intrat în Budapesta în 1945 și a „uitat” să mai plece mai bine de patruzeci de ani. În intervalul august – noiembrie 1919, Armata Română a restabilit ordinea în Budapesta și în restul Ungariei, a asigurat reluarea vieții normale într o țară devastată de război și amenințată de anarhie, a hrănit copiii și populația civilă maghiară înfometată de la cazanele proprii ale trupei și a pacificat țara, fapte pentru care Ungaria nu a mulțumit încă nici până azi României și Armatei Române.

Armata Română a evacuat Budapesta, la cererea Aliaților, pe data de 14 noiembrie 1919, pentru ca două zile mai târziu, pe 16 noiembrie 1919, în Budapesta să și facă intrarea venind de la Szeged, în fruntea unei mici armate numită „Armata Națională”, amiralul Horthy Miklos, fost combatant în Armata Austro Ungară, deci luptător împotriva Aliaților, și cu toate acestea a fost acceptat de către Aliați, care au închis ochii asupra acestui amănunt. La Budapesta, Horthy a fost pe rând comandantul armatei, ministru de război, iar la 1 martie 1920 a fost ales regent (locțiitor de rege) de către Parlamentul Ungariei. Același Parlament a modificat și Constituția Ungariei în toamna anului 1921, investindu l pe Horthy cu puteri dictatoriale, acesta fiind astfel primul dictator european din secolul XX cu acte în regulă, cu un an mai nainte de Mussolini, cu trei ani înaintea lui Stalin și cu doisprezece înaintea lui Hitler. Aliații au închis din nou ochii, admițând ideea că dictatura lui Horthy este o alternativă acceptabilă la comunism. Apoi, când Horthy a ajuns să patroneze un regim politic criminal și antisemit, în timul celui de Al Doilea Război Mondial, a fost prea târziu. În plan intern însă, Horthy se bucura în mod real de sprijinul mediilor catolice și antisemite, confruntate cu manifestările ateismului comunist, precum și de sprijinul micilor proprietari rurali și al industriașilor, înspăimântați de confiscarea proprietăților pe care au comis o anterior comuniștii lui Béla Kun. Așa se face că Ungaria, spre deosebire de celelalte state națiuni care au rezultat din dezmembrarea Imperiului Austro Ungar, nu a cunoscut un regim de democrație politică în perioada interbelică.

4. Consecințele europene ale ocupării Budapestei de către Armata Română

Consecințele acțiunii Armatei Române din vara anului 1919 împotriva Ungariei bolșevice au fost imense și nu doar pentru Ungaria, ci și pentru întreaga Europă. De departe, cea mai importantă consecință a fost aceea a stăvilirii înaintării bolșevismului în inima Europei, izolarea internațională și compromiterea lui.

Potrivit ideologiei marxist leniniste, revoluția comunistă nu trebuia să se mărginească la o singură țară sau la un grup mic de țări, ci trebuia să fie o revoluție cu adevărat mondială, adică să cuprindă tot globul pământesc, să fie o revoluție a proletariatului mondial împotriva capitalismului mondial. Așadar revoluția bolșevică, începută mai întâi în Imperiul Țarist, trebuia să se extindă în întreaga Europă. Din Rusia existau două culoare spre Vestul Europei. Unul prin Europa Centrală, prin Ungaria, unde bolșevicii ruși au fost găsit deja o coadă de topor în persoana lui Béla Kun, pentru a înainta pe direcția Budapesta – Viena – Berlin, pentru că în Austria și Germania s a fost creat deja o „situație revoluționară” (după expresia lui Lenin), de fapt aici domnea dezorientarea, anarhia și haosul de după pierderea războiului și, deci, Germania putea deveni un teren propice pentru extinderea experimentului comunist. Al doilea culoar de expansiune a bolșevismului era prevăzut prin nordul Europei Centrale, prin Polonia, pe direcția Varșovia – Berlin – Paris, ceea ce s a și încercat un an mai târziu. Pentru că în Polonia nu s a găsit un trădător de speța lui Béla Kun, Polonia a fost atacată pe două fronturi de către „Armata Roșie” a bolșevicilor ruși. Într un faimos Ordin de zi dat de către mareșalul sovietic Tuhacevski, comandantul suprem al armatelor care atacau Polonia, se arăta direcția în mod răspicat: „Peste cadavrul Poloniei, prin Minsk, Vilna și Varșovia spre Berlin, înainte!” .

Expansiunea bolșevică spre Vestul Europei a fost însă oprită prin două evenimente militare de mare anvergură, anume intrarea Armatei Române în Budapesta (pe culoarul central) și înfrângerea categorică a lui Tuhacevski de către Armata poloneză sub comanda mareșalului Pilsudski (pe culoarul nordic). Acest lucru este demonstrat între altele și de faptul că un teoretician marxisto troțkist întârziat, englezul Alan Woods, găsește de bine să deplângă retrospectiv înfrângerea lui Béla Kun de către Armata Română. Într un articol publicat în 12 noiembrie 1979, la împlinirea a 60 de ani de la retragerea trupelor române din Budapesta, Alan Woods afirma următoarele: „La 21 martie 1919, a fost proclamată Republica Sovietică Ungară. Pe 3 august, 135 de zile mai târziu, acest capitol eroic din istoria clasei muncitoare maghiare a luat sfârşit prin intrarea Armatei Albe Române în Budapesta. Dacă proletariatul maghiar ar fi reuşit, Republica Muncitorilor din Rusia ar fi ieşit din izolarea internaţională […]. Înfrângerea Revoluţiei Ungare din 1919 a fost o lovitură grea pentru clasa muncitoare internaţională. Revoluţia proletariatului rămânea izolată într o ţară înapoiată, iar acest fapt a determinat degenerarea ulterioară a primul stat comunist din lume” . Iată așadar că acest autor troțkist însuși, care etichetează riposta Armatei Române la atacarea României de către hoardele bolșevice ale lui Bela Kun drept o „intervenție imperialistă”, recunoaște indirect câteva adevăruri dureroase pentru comuniști. ”Revoluția proletariatu¬lui” a început într o țară înapoiată, în Imperiul Țarist și, grație campaniei Armatei Române din vara anului 1919 în Ungaria, nu a putut ieși din „izolarea internațională”, adică nu s a putut extinde spre Vestul Europei și, deci, nu a putut căpăta legitimitate și față umană europeană. În fine izolarea internațională, „sanitară” am adăuga noi, a bolșevismului a făcut ca primul stat comunist din lume să degenereze în cea mai brutală și criminală dictatură în anii stalinismului.

Sursa:

Nicolae Iuga, The european consequences of the war between romania and hungary in the spring summer of 1919, în vol. „Identity and dialogue in the era of globalization”, ISBN: 978 606 8624 19 8, pag. 364 370, Published by: Arhipelag XXI Press, 2019.