Autor: Simon Jenkins, editorialist la The Guardian
În primul rând vestea bună. SUA vorbesc cu Rusia. Apoi vestea rea. Vladimir Putin a fost sunat nu de actualul președinte american, ci de un cunoscut admirator și sceptic față de sprijinul SUA pentru Ucraina, președintele ales Donald Trump. Ar putea aceste două fapte să ofere o cale către pace?

În urmă cu doi ani, Putin a făcut o greșeală. El a crezut că ar putea invada Ucraina și să-l răstoarne pe liderul ei, Volodymyr Zelenskyy. A eșuat. Forțele ucrainene l-au împins înapoi pe teritoriul presupus pro-rus al invaziei sale din 2014. La discuțiile de la Istanbul, la câteva luni după acest eșec, reprezentanții lui Putin s-ar fi putut mulțumi cu o încetare a focului și acceptarea unei garanții de securitate occidentale pentru Kiev. Discuțiile s-au întrerupt, deoarece Occidentul a încurajat Ucraina să lupte mai departe. În ceea ce a echivalat cu un război proxy asupra Moscovei, Occidentul a atacat Rusia și oamenii săi cu cele mai severe sancțiuni văzute vreodată, în timp ce donează Ucrainei sume uriașe de ajutor.
De atunci, strategia Occidentului a pierdut contactul cu realitatea. Piețele din Kiev au devenit teatre pentru politicienii occidentali care să se dea macho, să ceară victorie totală și să plece spre casă. Orașele Ucrainei au fost devastate, în timp ce undeva între 600.000 și 800.000 de tineri ai Armatei Ucrainiene au murit și aproximativ 10 milioane dintre cetățenii săi au emigrat.

Sancțiunile occidentale nu au reușit să modifice politica rusă. Ele au cimentat o nouă alianță de autocrații. Impactul lor asupra inflației occidentale, în special asupra prețurilor la energie, nu a făcut decât să submineze guvernele occidentale, ajutând la schimbarea celor din Marea Britanie, Germania și acum în SUA de la începutul războiului. În ceea ce privește utilizarea de către Vest a Ucrainei ca proxy într-un „război de descurajare” împotriva Rusiei, succesul în astfel de războaie este demonstrat doar cu privirea retrospectivă a istoriei.

Încheierea războiului din Ucraina este o alegere care revine SUA, fără sprijinul cărora Ucraina se prăbușește. Dar finalul trebuie să vină odată cu negocierea. Acest lucru trebuie să însemne întoarcerea la acordurile eșuate de la Minsk din 2014 și de la Istanbul din 2022. Nu există o alternativă realistă. Asta înseamnă o graniță trasată undeva între Ucraina „rusă” și Ucraina de la Kiev. Kievul nu poate recupera Crimeea. Rusia trebuie să accepte o garanție externă a securității viitoare a Ucrainei. Kievul trebuie să accepte că acest lucru oprește aderarea sa la NATO, în timp ce Rusia trebuie să accepte că Ucraina va dezvolta un acord cu UE.

Corespondentul BBC la Moscova a raportat luni că Putin se află într-un nivel maxim după summitul Brics de luna trecută de la Kazan, la care au participat 36 de state nealiniate cu Occidentul. Având în vedere apelul lui Trump, liderul rus ar putea fi acum tentat să renunțe la negocieri până când prietenul său va ajunge la Casa Albă.

Acesta este un risc pe care nu ar trebui să și-l asume. Trump în funcție va fi inundat de presiuni oficiale și aliate de a rezista cu putere și de a continua lupta. Putin are în prezent Ucraina pe mână și NATO într-o dispoziție incertă. Joe Biden trebuie să fie nerăbdător să pună capăt măcar unuia dintre războaiele sale înainte de a pleca. Ar fi posibil să se încheie o înțelegere înainte de a începe haosul și incertitudinea celei de-a doua ere a lui Trump.

SUA ar trebui să profite de acest moment și să ofere Rusiei calea de ieșire de care are nevoie. Putin ar putea preface eșecul drept pragmatism. Cine știe, i-ar putea atunci ura bun venit lui Trump la Moscova.

Sursa: https://www.theguardian.com/commentisfree/2024/nov/12/ukraine-joe-biden-donald-trump-us-vladimir-putin