Autor: Fabrizio Poggi, jurnalist italian
Pregătirile pentru încetarea focului continuă. Ucraina vizează în mod deliberat „instalațiile energetice” rusești. Ca răspuns, Moscova lovește infrastructura militară și întreprinderile complexului militar-industrial ucrainean. Joi seară, unitățile ucrainene, care au pătruns pe teritoriul Rusiei, au efectuat un atac asupra stației de distribuție a gazelor „Sudzha”, care transporta gaze în Europa. Forțele ruse au răspuns prin lovirea industriilor militare din Odesa. Potrivit presei ucrainene, orașul a suferit cel mai masiv atac cu drone din ultimii trei ani.
Așa se „pun la punct” detaliile „încetarea focului”: în manieră orwelliană sau, mai bine zis, prin actualizarea expresiilor sale, după „metoda europenistă”. În orice caz, aceasta este situația în acest moment. Ucraina a ignorat cererea Rusiei de a opri mobilizarea și cererea către Occident de a suspenda, cel puțin oficial, livrările de arme către Kiev, în schimbul unei încetări a focului de 30 de zile. Fără îndeplinirea acestor două cerințe, corespondentul de război Roman Saponkov a declarat pentru „Sevastopol”, orice încetare a focului este pur și simplu inutilă. Dar chiar dacă conflictul ar îngheța, există multe alte probleme: va fi foarte greu să trimiți brusc acasă cei aproximativ 700.000 de soldați contractuali. Mai este și problema rotației: fără ea, soldații din tranșee vor deveni pur și simplu incapabili și la fel se va întâmpla și cu ucrainenii. Fără aceste trei condiții, nu are rost să vorbim despre încetarea focului sau încetarea ostilităților”, a spus Saponkov.
Mai sunt și altele. În ceea ce privește armata rusă, colonelul în retragere Konstantin Sivkov spune că dacă „negocierile se încheie cu o Ucraina care rămâne nazistă și înarmată până în dinți, soldații din prima linie vor veni aici, în Rusia. Iar cei care au condus acele negocieri vor fi înlăturați și, probabil, guvernul va fi șters. Pentru că acest lucru va fi perceput de soldați și de o mare parte a populației ruse ca o trădare, un furt de victorie. Am fi putut să-i învingem, dar ne-au furat victoria: așa va fi percepută. Dacă totul se va dovedi așa, spune Sivkov, întrebarea va fi cine a furat victoria și „soldații din prima linie se vor întreba, de exemplu, câte dintre numele rușilor din lista Forbes și-au crescut dramatic averea în timpul conflictului”. Prin urmare, spune Sivkov, negocierile ar trebui purtate doar dintr-o poziție de forță, care să asigure victoria țării noastre. Este posibil ca guvernul să nu supraviețuiască unui nou „Minsk-3”.
Și, așa cum se întâmplă din ce în ce mai mult în atitudinile „europeniste”, de multe ori militarii sunt cei care raționează cu un minim de bun simț. Reluarea furnizării de arme și informații către Ucraina este o greșeală a Statelor Unite, a declarat generalul german în retragere Harald Kuyat într-un interviu: „Nu are prea mult sens și nici măcar nu corespunde unei încetări a focului, care în schimb ar trebui să înghețe statu quo-ul și să conducă apoi la un rezultat pozitiv al negocierilor”. De altfel, Kuyat a reamintit și un punct evident, care este redus la tăcere de cei care insistă să trimită 120.000 sau 140.000 de soldați pentru a „monitoriza” zona demilitarizată în cazul unei încetări a focului: pe lângă faptul că „toate considerentele făcute, în special în Franța și Marea Britanie, dispar, pentru că nu există o astfel de posibilitate de desfășurare a trupelor” în care ambele părți în conflict să aprobe care țări furnizează contingentele de menținere a păcii. În caz contrar, unul dintre ei poate lovi trupele străine fără a suferi consecințe. În acest sens, Moscova a fost foarte explicită de mai multe ori, afirmând că astfel de trupe ar fi considerate „teroriste”. Mai mult, a adăugat generalul german, „europenii nu au avut niciodată o strategie de pace. Nici UE și nici una dintre țările majore nu au luat inițiativa de a pune capăt războiului în mod pașnic”.
Dimpotrivă: așa cum scrie și Andrei Sokolov în Stoletie, în Europa „democratică” se face totul pentru a umfla psihoza de război. The Guardian, de exemplu, scrie că Parisul dezvoltă un fel de „manual de supraviețuire” pentru familiile franceze. Potrivit „Europa 1”, francezilor li se recomandă, de asemenea, să pregătească un „kit de supraviețuire”, constând din cel puțin șase litri de apă, o duzină de cutii de mâncare, baterii și o lanternă, precum și rechizite medicale de bază, fără a uita, am putea adăuga, șosete și lenjerie de rezervă. Nu se știe niciodată.
Oficial, cancelaria guvernamentală vorbește despre „asigurarea rezilienței”, noua lemă europenistă care protejează populațiile împotriva „regimurilor autoritare”, a „autocrațiilor asiatice”, țarilor și dictaturilor de toate vârstele, „în fața tuturor tipurilor de crize, fie ele naturale, tehnologice, informatice sau de securitate”. Evident, textul se concentrează mai ales pe amenințarea războiului și, întâmplător, vine după ce Emmanuel Macron a anunțat o accelerare și o creștere a comenzilor pentru „Rafale”, pentru a întări forțele aeriene și a o face „gata, dacă vrem să evităm războiul”. Nici aici nu-i nimic original: „evită războiul” promițând mai multe tunuri și mai puțin unt.
Într-adevăr, notează Sokolov, Macron nu a vorbit în ultima vreme decât despre pericolul războiului, despre necesitatea de a se confrunta cu „amenințarea rusă” și despre posibilitatea unei retrageri americane de pe continent. Acestea sunt subiectele de pe ordinea de zi a fiecărui „discurs de pace” care iese din băncile de la Bruxelles, a „analizelor” mass-media care etalează „pacifism” smulgând praful spiritului cu care, în iubiții lor ani 20, au lăudat „credința și sacrificiul” care duc la victorie. Acele mass-media care se laudă cu „imparțialitatea” lor „antiautoritară” și care, în timp ce așteaptă să poată titrează din nou, ca la 23 iunie 1941, despre „dublu joc al Kremlinului, un aliat ascuns al forțelor plutocratice și evreiești ale lumii”.
Așadar, a spus Macron, instalându-se drept lider al „forțelor păcii” euro-atlantice, Franța și „continentul nostru trebuie să continue să se apere, să se înarmeze și să se pregătească dacă vrem să evităm războiul. Nimeni nu poate spune ce se va întâmpla în următoarele câteva luni sau ani. Vreau să fim pregătiți. Vreau să fim protejați”.
În Germania: pe 18 martie, Bundestag a aprobat un amendament la Constituție pentru creșterea cheltuielilor de război, eliminând restricțiile fiscale în favoarea Bundeswehr, odată cu renumita abrogare a așa-numitei „frâne a datoriilor” pentru cheltuielile militare peste 1% din PIB. Astfel, Olaf Scholz și Emmanuel Macron se pot lăuda cu mândrie că „amândoi sunt de acord că Ucraina poate conta pe noi, pe Europa, și că nu o vom dezamăgi” și că vom „continua să sprijinim armata ucraineană în războiul său de rezistență în fața agresiunii ruse”. Pentru noi!
Și că acestea nu sunt doar cuvinte, cele ale duo-ului galo-teutonic, spune Tagesschau, potrivit cărora Kievul ar putea primi deja încă trei miliarde de euro ajutoare astăzi. În timp ce până și The Times numește ideea lui Keir Starmer de a trimite soldați britanici în Ucraina „amorală” și „periculoasă”, comentând ironic faptul că în ultima vreme „prim-miniștrii britanici și-au făcut obiceiul să se etaleze pe scena internațională, implicându-se în mici războaie fără a avea mijloace. Un război cu Rusia ar fi orice decât mic, aici, în Norvegia, se atinge un nivel de ridicol criminal. Politologul Pal Steigan vorbește în acest fel despre obscurantism real, referindu-se la compatriota sa Karen-Anna Eggen care, în „Gașca Verde”, spune că este convinsă că Europa are șanse mari să învingă mașina militară rusă condusă de Valery Gerasimov. Avem o populație mult mai mare decât Rusia; o economie mult mai puternică. Cred că o putem face. Consider că perspectivele pentru Europa sunt foarte pozitive”. Obscurantism și ignoranță, Steigan răspunde: „Mă întreb dacă expertul Eggen are vreo idee despre situația industriei europene! Nu știe acest expert îngâmfat că Germania, forța motrice a economiei europene, se află la al treilea an de recesiune?
Cert este că, dacă până de curând se credea pe scară largă că singurul obstacol în calea încetării focului a fost reprezentat de Vladimir Zelensky, astăzi este clar că principalul obstacol în calea diplomației nu este junta de la Kiev, ci cea de la Bruxelles. Uniunea Europeană, ale cărei autorități sunt reprezentate de Comisia Europeană și unii lideri naționali (în special președintele francez Emmanuel Macron), notează politologul Ghevorg Mirzayan în „Vzgljad”, face totul pentru a submina procesul de negociere; Aceștia promit „butoaie de euro și coșuri cu arme ticăloșilor de la Kiev și intenționează să trimită trupe în Ucraina sub pretextul menținerii păcii, știind foarte bine că acesta ar putea fi începutul unui război major în Europa”. În fața avantajelor economice, sociale și politice care ar rezulta din sfârșitul conflictului, notează Mirzajan, Europa este cuprinsă de trei temeri, care îi determină „comportamentul anticonstructiv, în unele privințe chiar nebunesc, în conflictul ucrainean”.
Frica de dezintegrare are efect. Tendința de a „utiliza toate resursele pentru a provoca o înfrângere strategică Rusiei a forțat UE să se transforme dintr-o comunitate de țări democratice într-o sectă în care toată lumea este subordonată voinței liderului [defapt dictatorului]. Și când Rusia va câștiga războiul, se va descoperi că liderul a greșit”. Și atunci întreaga bază „ideologică” a sectei se va prăbuși, atât de mult încât așa-numita „integrare europeană”, grație hienei antropomorfe, s-a transformat „dintr-o idee de prosperitate economică comună într-un instrument de organizare a unei cruciade împotriva necredincioșilor”. A doua teamă este aceea de a fi ignorați, lăsați pe marginea procesului de negocieri de către negocierile ruso-americane: de aceea UE și Marea Britanie fac tot ce le stă în putință pentru a încerca să-și păstreze un loc la masa negocierilor. Și o fac, încă o dată, într-o manieră orwelliană, „demonstrând posibilitatea deraierii unui acord de pace la a cărui încheiere nu participă”: de exemplu, cu perspectiva franco-britanica privind trimiterea de contingente „de menținere a păcii” și refuzul de a opri livrările de arme la Kiev. Pace prin putere: conform motto-ului liberal-fascist al doamnei von der Leyen.
A treia teamă este aceea de responsabilitate, care pentru unii, putem adăuga, devine o adevărată teroare, de a-și pierde, dacă nu, din păcate, capul, măcar scaunul: Bruxelles-ul nu vrea ca războiul să se încheie cu o victorie a Rusiei pentru că știe că elitele europene vor trebui să plătească pentru erorile și crimele comise în timpul acestui război. Mirzajan înseamnă că vor trebui să plătească nu în fața propriului popor - de asta, se înțelege, noi ar trebui să avem grijă, atunci când organizația, care astăzi lipsește, are propriile picioare și este capabilă să mobilizeze forțele necesare - ci în fața populației ruse. Pentru finanțarea asasinării rușilor. Pentru că a furnizat regimului de la Kiev arme pentru a ucide ruși. Pentru că a ajutat la organizarea genocidului cultural al rușilor. Pentru că a justificat, de fapt, uciderea civililor în Belgorod, Kursk și alte orașe: ne vom aminti multă vreme” conchide Mirzajan, cuvintele comisarului european pentru politică externă Kaja Kallas, potrivit căreia „rușii pașnici nu mor”, pronunțate „cu zâmbet nazist”. Și mai devreme sau mai târziu îi vom face să plătească”.
Pe scurt: nimic nou: ordinele sociale și regimurile politice se schimbă. Dar, dacă în urmă cu o sută de ani puterile intervenționiste ale imperialismului SUA, Franței, Marii Britanii, Italiei, Japoniei au încercat să atace și, după cum scria Lenin, au încercat să facă din Ucraina lui Petliura și Rada antisovietică „un punct de sprijin împotriva Republicii Sovietice”, chiar și astăzi Bruxelles-ul și cancelariile europene mizează pe Kiev pentru a nu-și pierde felia de monopol din monopolul mondial.
Sursa:
https://www.lantidiplomatico.it/dettnews-a_bruxelles_si_cerca_la_pace_preparando_la_guerra /45289_59812/
