File din Dosarul SSI nr. 53/1938

Primul Dictat de la Viena a avut loc pe 2 noiembrie 1938, ca o consecință a Acordului de la Munchen, derulat cu o lună și ceva mai devreme. Prin acest așa-numit „Arbitraj” s-a decis ca anumite zone din partea de sud a Slovaciei și partea de sud-vest a Rusiei Subcarpatice (așa se numea atunci provincia cunoscută azi sub numele de Transcarpatia) să fie desprinse din teritoriul Cehoslovaciei și atribuite Ungariei horthyste, hotărâre luată de către cei doi „arbitri”, Germania nazistă și Italia fascistă. Ulterior, la 12 aprilie 1939, regentul Ungariei Miklos Horthy a recunoscut că „revendicările minorităților maghiare din țările vecine au fost doar tactici îndreptate către un scop strategic, acela de restaurare a Ungariei Mari, care să ocupe întregul bazin carpatic” .

Prin acest Dictat, Cehoslovacia ceda Ungariei teritoriile din sudul Slovaciei până la Kosice inclusiv, precum și zona orașelor Ujgorod, Beregovo și Munkaci din Rutenia Subcarpatică până la frontiera cu România. Era vorba de teritorii de aproximativ 10.000 km patrați din Slovacia și de ceva sub 2.000 km patrați din Rusia Subcarpatică, zone despre care se pretindea că ar fi avut o populație majoritar maghiară, după statisticile avansate de către Ungaria . Recensămintele populației efectuate succesiv de către Cehoslovacia în 1930 și de către Ungaria în perioadele în care Rusia Subcarpatică era încorporată Ungariei cunosc mari variațiuni ale cifrelor, care pot fi explicate și prin aducerea în Subcarpatia a unui aparat administrativ din Cehoslovacia respectiv din Ungaria, dar și prin unele schimbări oportuniste de identitate națională, în cazul persoanelor bilingve. În acest fel, Slovacia și Rusia Subcarpatică au pierdut nu doar teritorii, ci și o mare parte a capacității economice, fabrici și zone agricole fertile, precum și legăturile feroviare cu restul lumii, deoarece după anexare Ungaria a închis frontierele. După „Arbitraj”, peste 30.000 de maghiari au fost aduși din Ungaria în noile teritorii .

Deși în Actul de Arbitraj se preciza că „părțile acceptă Actul ca frontieră definitivă”, acest Tratat a fost încălcat de către Ungaria imediat, în sensul că a ocupat samavolnic, prin acțiuni militare întreaga Rusie Subcarpatică, până pe crestele munților Carpații Păduroși, respectiv până la frontiera cu Polonia . Într-o primă etapă, la începutul lunii noiembrie 1938 Ungaria a ocupat militar Rusia Subcarpatică până ceva mai la nord de frontiera stabilită prin „Arbitraj”, după care, în martie 1939, a ocupat-o în întregime, o suprafață de mai multe mii de km patrați în zona de la nord de Ujgorod – Bereg – Muncaci, teritoriu cu populație exclusiv ruteană.

Curând, populațiile din Rusia Subcarpatică, nu numai rutenii ci și românii și chiar și unii maghiari, au început să regrete intrarea în componența Ungariei, din cauza politicii dictatoriale a lui Horthy și a caracterului înapoiat din punct de vedere economic al acestei țări. Prin comparație cu Cehoslovacia, în Ungaria horthystă orele de lucru erau mai multe, prețurile mai mari, taxele mai mari și salariile mai mici . Nu exista administrație civilă, ci Rusia Subcarpatică era administrată de armată, iar rutenii erau persecutați. În particular, jandarmii unguri comiteau frecvent acte de violență nemotivate împotriva populației civile pașnice. Tribunalele militare speciale condamnau membrii rezistenței la moarte sau tortură, preoții care refuzau să oficieze slujbele în limba maghiară erau de asemenea torturați, protestatarii erau concediați. Statul maghiar îi recruta în Armată cu precădere pe ruteni și români , în vederea pregătirii războiului împotriva URSS (...).

După cum se menționează în documente , „ofensiva diplomatică a guvernului maghiar contra Cehoslovaciei a fost secondată de o intensă acțiune defetistă desfășurată în teritoriile revendicate” (vezi Anexa, fila 3), bineînțeles cu concursul nedeclarat al oficialităților maghiare. Propaganda iredentistă și acțiunile teroriste au fost derulate după un plan dinainte stabilit și pregătit în amănunt. Budapesta a utilizat posturi de radio clandestine, care emiteau în limba cehă pe aceleași frecvențe cu posturilor oficiale ale Cehoslovaciei, difuzând știri false, sau emiteau în limba ruteană, făcând propagandă împotriva cehilor (fila 4). Aceste acțiuni au început încă din luna mai a anului 1938, deci cu o jumătate de an înainte de a se decide prin „arbitrajul” marilor puteri modificarea frontierelor Cehoslovaciei.

Ungaria a recrutat în Slovacia și Rusia Subcarpatică agenți de influență cu un statut social important (preoți, învățători, ziariști), prin intermediul cărora a început distribuirea de literatură subversivă. Inițial, pentru a nu atrage atenția asupra lor, agenții Ungariei au început ca vânzători ambulanți prin a vinde cărți obișnuite de literatură și reviste care nu aveau nimic subversiv și nici compromițător (fila 9), mod în care au reușit să înșele vigilența autorităților și a organelor de siguranță cehoslovace. În acest fel, au reușit să câștige adepți din rândul populației maghiare și rutene din Cehoslovacia pentru ideea de revizuire a frontierelor și să-și creeze o rețea secretă de colaboratori. Apoi, după 3 – 4 luni, au început difuzarea în Rusia Subcarpatică (fila 10), prin rețeua astfel creată, a foilor de propagandă cu conținut subversiv aduse de la Budapesta. În districtul Hust (Comitatul Maramureș) au fost răspândite astfel de manifeste, care îndemnau populația să se răzvrătească împotriva stăpânirii cehoslovace, conținând între altele: ”Jos cu Cehii !”, „Distrugeți căile ferate !”, „Distrugeți oficiile poștale !”, „Dați foc depozitelor militare !” (filele 11-12). În districtele rutene Munkacs și Ujgorod se comunica de la Budapesta și prin transmisii clandestine radio (fila 12). Față cu aceste provocări, autoritățile cehe au procedat greșit, apreciind că nu este recomandabil să să ia măsuri aspre împotriva propagandiștilor, „pentru a se evita conflictele și a nu se înăspri relațiile” între unguri și cehi (fila 13).

După aceste măsuri de pregătire psihologică a populațiilor din teritoriile ce urmau a fi anexate, Ungaria a trecut la acțiuni teroriste propriu-zise. Au fost constituite formațiuni paramilitare numite „Szabad csapatok” (detașamente libere, trupe neregulate), ca să nu fie angajată răspunderea statului maghiar, așa cum s-a procedat și în Transilvania cu așa-zisa „Rongyos Garda” (Garda zdrențăroșilor), și primele unități de acest fel au pătruns în Rusia Subcarpatică prin pădurile din apropierea orașului Beregovo (fila 13), pe la sfârșitul lunii septembrie 1938. Luptătorii din aceste formațiuni erau recrutați din partidul de tip nazist „Nyilas Keresztek” (al crucilor cu săgeți), foști practicanți de vânătoare și tir sportiv și erau plătiți de statul maghiar cu 2 pengo pe zi (fila 15).

Erau organizați în batalioane și pregătiți în Ungaria, în localități de lângă frontiera cu Cehoslovacia (fila 16), după cum urmează. Centrul de la Kisvarda, 4 batalioane cu cca 3.000 de oameni (comandant lt. Col. Hajnal). Centrul de la Vasarosnameny, 4 batalioane cu 3.000 de oameni (comandant cpt. Temesy). În acest centru, la 8 octombrie 1938 cpt. Temesy a ținut o conferință, în cadrul căreia a dat instrucțiuni precise cu privire la modul în care urmează să fie atacate orașele din Rusia Subcarpatică Beregovo și Munkacs (fila 17). Alte centre mai erau: la Sarospatak (1 batalion), la Goncz (1 batalion), la Tokay (1 batalion), la Romhany lângă Vacz (4 batalioane, fila 18), Magyarovar (5 batalioane, fila 19).

Apoi s-a trecut la acțiune. În noaptea de 5 spre 6 octombrie 1938 două companii au trecut frontiera și au atacat pichetele de grăniceri din zona Slovaciei, care s-au retras. După o înaintare de câțiva km a companiilor maghiare în interiorul Cehoslovaciei, în ziua următoare armata cehă a trecut la contraatac și i-a respins înapoi peste frontieră. Maghiarii au înregistrat pierderi: 8 morți, 18 prizonieri și 25 de răniți (fila 20). Un pluton maghiar a scăpat printr-o manevră ingenioasă. A simulat că atacă în direcția frontierei cu Ungaria, cehii au crezut că sunt oameni de-ai lor și i-au lăsat în pace, iar aceștia au putut astfel să se retragă în Ungaria fără pierderi (fila 21). În acest caz de atac nereușit, atașatul militar maghiar la Praga a cerut scuze Cehoslovaciei, susținând că a fost vorba un incident, cauzat de inițiativa personală a unui comandant de grăniceri maghiar, care se afla în stare de ebrietate.

În Rusia Subcarpatică a fost planificat un alt atac în noaptea de 11 spre 12 octombrie 1938, la Beregovo și la Borzava (Bârjaba, în vechiul Comitat Maramureș), realizat cu forțe mult mai mari și cu efecte devastatoare. Forțele atacatoare erau împărțite în trei grupe: o bandă de 30 de oameni condusă de slt. Molnar, o bandă de 90 de oameni condusă de lt. Prem și o a treia bandă mai numeroasă, de 360 de oameni, condusă de lt. Imre. Aceștia trebuiau să arunce în aer gările din Beregovo și Munkacs, macazele căii ferate, podurile de peste râul Bârjaba, după care să fugă înapoi pe teritoriul maghiar (fila 21). Banda slt. Molnar a reușit să arunce în aer gara din Bârjaba și un pod de cale ferată, a ucis un conductor de tren, a luat prizonieri doi militari cehi și a reușit să se retragă pe teritoriul Ungariei. Banda lt. Prem care se îndrepta spre Munkacs a fost mai puțin norocoasă. De aici a dezertat un om care a trecut la cehi și le-a furnizat acestora informații prețioase. Din această bandă trupele cehe au făcut 16 prizonieri, iar restul au reușit să fugă în Ungaria (fila 22).

Banda lt. Imre în schimb a sfârșit-o cu totul prost, a fost surprinsă de armata cehă într-o pădure la sud de Beregovo și atactă cu forțe superioare, inclusiv artilerie. Banda a suferit pierderi grele: 60 de morți, iar cehii au făcut prizonieri 20 de ofițeri, 62 de subofițeri și 210 soldați (fila 23). A fost capturat armamentul aferent, precum și documente care demonstrau implicarea oficialităților maghiare în organizarea și înzestrarea acestor bande teroriste. Scopul acestor bande era acela de a pregăti terenul în eventualitatea unei intervenții a armatei regulate, de a influența starea de spirit a populației locale în favoarea unei intervenții armate a Ungariei și de a induce în eroare opinia publică internațională cu privire la evenimentele care ar fi urmat să se producă.

Ungaria a atact apoi Rutenia Subcarpatică cu armata regulată la 12 martie 1939 (fila 83). După două săptămâni de lupte, în care pierderile din partea rezistenței rutene au fost foarte mari (aproximativ 1.500 de morți, vezi fila 83), explicabile prin lipsa de experiență militară a combatanților autohtoni, iar provincia a putut fi ocupată. Armata maghiară s-a răzbunat cumplit din cauza rezistenței și a dezlănțuit o teroare nemaipomenită. Au fost executați fără procedură de judecare mulți ruteni bănuiți că au luptat împotriva maghiarilor. Așa la Hust au fost executați 100 de ruteni, la Teceu 64 ș. a. m. d. Numărul total al celor executați sau rămași infirmi de pe urma bătăilor este apreciat în aceste documente ca fiind de 2.500 de oameni (fila 84).

Starea de spirit din Rusia Subcarpatică proaspăt anexată de către Ungaria este și aceasta descrisă pertinent în Notele SSI. Spionul român „rezident” la Budapesta raportează că aici domnește o „adâncă nemulțumire”. Chiar și cetățeni de naționalitate maghiară au ajuns să regrete stăpânirea cehoslovacă. Sub noua administrație maghiară: „condițiile de trai au devenit insuportabile, viața s-a scumpit și jandarmii sunt necruțători. Pădurile și pășunile alpine se află în proprietatea unor mari moșieri unguri, care le exploatează prin interemediul arendașilor evrei, exponenți ai maghiarizării (fila 77). Acești moșieri au fost expropriați pe vremea Cehoslovaciei, dar și-au reluat moșiile după ocuparea maghiară a regiunii din 1939. Orice nemulțumire este înăbușită de jandarmi fără milă, fiind socotită răzvrătire împotriva statului maghiar (ibidem, fila 77). S-a creat o situație de nesiguranță, „orice denunț este acceptat și cei denunțați suferă rigorile administrației. Prezența trupelor este în număr mare și în sate sunt efectuate rechiziții. Din aceste cauze numeroși ruteni s-au refugiat în Rusia Sovietică” (fila 31). La cârciumă, rutenii spun că ve veni și rândul ungurilor să părăsească provincia lor” (fila 32). Populația din Rusia Subcarpatică mai este nemulțumită și de faptul că „autoritățile ungare exploatează produsele acestei provincii la maximum, transportând sarea și lemnul, singurele bogății ale acestei regiuni, fără a le aduce în schimb nici cel puțin alimentele strict necesare, mulțumindu-se a face numai promisiuni amăgitoare. De aceste nemulțumiri se folosește Rusia Sovietică […]. Activitatea unor agenți sovietici este semnalată și urmărită de autoritățile maghiare în localitățile: Iasinea, Rahău, Buștina, Taras, Hust și Ocna – Slatina” (fila 32), localități din Maramureșul din dreapta Tisei, unele având și populație românească (...).

Dintr-o Notă datată la 31 ianuarie 1940 aflăm că, spre a calma populația ruteană, încă din 28 iunie 1939 guvernul de la Budapesta l-a numit ca Guvernator al provinciei Rutenia Subcarpatică pe baronul Perenyi Zsigmond, care cunoștea bine zona, fiind fost prefect al vechiului Comitat Maramureș pe vremea Austro-Ungariei. S-a mizat în special pe faptul că baronul a avut bune relații cu preoții greco-catolici de aici, dar degeaba, pentru că „marea masă a populației de aici este ostilă dominației ungare și din această cauză au loc numeroase incidente între populația civilă și autoritățile maghiare” (fila 34). Între 27-30 septembrie 1939, au avut loc razii în comunele rutene, ocazie cu care au fost arestați numeroși locuitori și duși în interiorul Ungariei, la o destinație necunoscută (fila 48). Populația maghiară de aici era și ea neliniștită, fiindcă se zvonise că Rusia Subcarpatică va fi evacuată de către autoritățile ungare. Pe 29 septembrie 1939, din gara Teresva (de la Săpânța peste Tisa) a plecat un tren cu 25 de vagoane în direcția Beregovo – Csap, încărcat cu o companie de infanterie, material de război, mobilier și arhive (idem).

S-a produs apoi „rebeliunea” (așa este numită în documente), care a avut loc pe 15 decembrie 1939 în localitatea Iloșva de pe Valea Bârjabei (vechiul Comitat Maramureș), în cadrul căreia au fost arestați 4 țărani, 2 ruteni și 2 maghiari, care „au protestat contra autorităților maghare și au afirmat că nu peste mult vor veni rușii și vor ocupa Rusia Carpatică și chiar Ungaria” (cuvinte care s-au dovedit a fi oarecum profetice, vezi filele 34-35), dar jandarmii care îi escortau pe arestați au fost atacați de populație. S-a făcut uz de armă și au fost răniți mai mulți civili și soldați. În cele din urmă, ordinea a fost restabilită cu ajutorul unui pluton de jandarmi și au fost arestați și întemnițați un număr de 42 de țărani. A reieșit cu această ocazie că guvernul de la Budapesta „nu poate avea încredere nici în ungurii din Ucraina Carpatică”, care vor să își mențină vechiul partid politic pe care l-au avut pe vremea Cehoslovaciei și din această cauză guvernul „nu a îndrăznit să facă alegeri în aceste teritorii” (fila 35).

Urmare a acestei „rebeliuni” (așa cum este numită în documente) guvernul de la Budapesta a luat o serie de măsuri. (a) Ministerul de Interne a dat ordin ca jandarmii din acest teritoriu anexat să învețe limba ruteană, organizând în acest sens cursuri în fiecare plasă. (b) Rețeaua de cooperative specializate în desfacerea bunurilor de consum către populație cunoscută sub numele de „Hangya” (Furnica) a deschis prăvălii la Ujgorod și la Rahău (fila 38). (c) S-au înființat judecătorii la Iasinea, Rahău, Teceu, Seleuș, Berezina și un tribunal la Hust. Cu toate acestea, populația este nemulțumită, există mii de șomeri, iar orașul Ujgorod a încheiat anul cu un deficit uriaș, de 240.000 de pengo, care va trebui acoperit prin noi contribuții exraordinare (fila 39). În plus, guvernul a desființat partidul politic regional existent aici pe vremea Cehosovaciei, dar grupul format în jurul deputatului Brody susține că „Ucraina Carpatică nu poate fi integrată în unitatea etică și spirituală a națiunii ungare, decât dacă i se acordă autonomia” (fila 40).

După anexarea Rusiei Subcarpatice de către Ungaria și după ce URSS a ocupat din Polonia teritoriul care i-a fost atribuit după Primul Război Mondial („Linia Curzon”), adică partea de răsărit a Poloniei în septembrie 1939, s-a creat o nouă realitate geopolitică. Ungaria a scăpat de vecinătatea cu Cehoslovacia, dar a ajuns să aibă frontieră directă cu URSS pe crestele Carpaților Păduroși și astfel anexarea Ruteniei de către Ungaria devine o armă cu două tăișuri. În locul unei Polonii catolice, acuma se află acolo o Uniune Sovietică cu o populație ortodoxă. Cei o jumătate de milion de ruteni din Subcarpatia (fila 51), care au avut autonomie în fosta Cehoslovacie și acuma nu o mai au în Ungaria, pot trece cu ușurință în URSS și se pot întoarce cu inflențe de acolo. Populația ruteană și inclusiv cea evreiască din Subcarpatia ar fi „favorabilă unei anexiuni ruse” (fila 52). O Notă informativă arată că reprezentantul uzinelor Skoda Augentaller, ceh de origine, care a fost în Rusia Subcarpatică pe la începutul lunii octombrie 1939, a declarat că aici „situația este atât de gravă, încât în câteva luni în această regiune va izbucni revoluția, ucrainienii sperând că astfel vor provoca o intervenție a Rusiei, pentru a scăpa de sub jugul unguresc” (fila 47).

Guvernul maghiar a reacționat, înființând la Munkacs cu începere la 22 septembrie 1939, un ziar de propagandă pro-maghiară în limba ruteană, intitulat „Russkaja Pravda” („Adevărul rusesc”, fila 56), recunoscând prin însuși titlul dat ziarului că denumirea veche a provinciei a fost Rusia Subcarpatică, dar se pare că ziarul nu a avut influența scontată. Guvernul a plusat, a reangajat pe învățătorii ruteni concediați (fila 60), a promis încă o dată că va acorda provinciei autonomia pe care a avut-o pe vremea Cehoslovaciei, și de asemenea a mai promis că va trimite în regiune 120 de vagoane de porumb la un preț avantajos (fila 57), promisiuni care bineînțeles nu au fost onorate niciodată. Autoritățile maghiare „se comportă în continuare aici ca pe un teritoriu inamic ocupat […], iar alegeri parlamentare nu s-au mai organizat în această provincie, deoarece guvernul se teme de o înfrângere rușinoasă” (fila 61).

Câteva zile mai târziu, pe 25 septembrie 1939, cu ocazia intrării trupelor sovietice în Polonia, o sursă din Poliția Sighet (România) care semnează inspector Popovici raportează că „pe teritoriul Rusiei Subcarpatice s-a pornit o puternică mișcare rusofilă. Capii mișcării pretind eliberarea imediată a rutenilor arestați de poliția maghiară, care se găsesc întemnițați la Hust […]. Autoritățile se tem că nu vor putea rezista și prin unele locuri se observă evacuări, ungurii transportându-și lucrurile în interiorul Ungariei” (fila 69). Transporturile de cherestea și sare de la Slatina și Teresva sunt acum mai active ca mai-nainte. Din zona Teceu au fost ridicați un număr de 83 de ruteni, ca fiind periculoși față de interesele maghiare și au fost duși în lagăre de muncă forțată din Ungaria. Tot la Teceu s-a format un post de observație lângă malul drept al Tisei, unde stau în permanență trei soldați care observă ce se întâmplă în România (fila 70), pe șoseaua din stânga Tisei, care leagă Maramureșul de Satu Mare. În Subcarpatia este declarată starea de necesitate, populația civilă nu are voie să circule pe străzi de la ora 7 seara la 7 dimineața, tinerii minoritari ruteni și români sunt chemați la pregătire premilitară, iar duminica sunt obligați să meargă la biserică și să asculte liturghia în limba maghiară (filele 70-71).

Pregătirea premilitară, cunoscută sub numele de „Levente”, așa cum a fost practicată și în Ardealul de Nord anexat de către Ungaria la 30 august 1940, se face după un program riguros. Organizațiile „Levente” există în fiecare comună, funcționează pe lângă școală și cuprind pe toți tinerii cu vârsta între 12 – 21 de ani. Instructor este învățătorul. Leventiștii fac instrucție de 2 ori pe săptămână, învață deplasarea în formație, cântă marșuri și cântece patriotice maghiare, iar cei de peste 16 ani învață să tragă cu carabina Manlicher (fila 73). Caii și căruțele sunt rechiziționate pentru armată, la fel și materiile prime constând în stofe sau piei tăbăcite. În fine, printr-un Decret din 24 martie 1939 dat de guverul maghiar a fost interzisă predarea în limba ruteană în școlile secundare (fila 85), așa cum Ucraina contemporană interzice acuma predarea în limbile minorităților în școlile de toate gradele.

1. https://ro.wikipedia.org/wiki/Primul_dictat_de_la_Viena
2. https://ro.wikipedia.org/wiki/Primul_dictat_de_la_Viena
3. Ibidem.
4. * * * Zbiór dokumentów ppłk. Edmunda Charaszkiewicza opracowanie (wstęp i przypisy Andrzej Grzywacz, Marcin Kwiecień, Grzegorz Mazur), Cracovia, Księgarnia Akademicka, 2000.
5. https://ro.wikipedia.org/wiki/Primul_dictat_de_la_Viena
6. Ibidem.
7. Vezi https://www.scribd.com/document/448737468/Nicolae-Iuga-Ac%C8%9Biunile-teroriste-ale-Ungariei-in-Rusia-Subcarpatic%C4%83-%C8%99i-in-Romania



Sursa: https://ro.scribd.com/document/448737468/Nicolae-Iuga-Ac%C8%9Biunile-teroriste-ale-Ungariei-in-Rusia-Subcarpatic%C4%83-%C8%99i-in-Romania