Încetarea focului din sudul Libanului marchează un sfârșit preliminar al operațiunii Israelului împotriva Hezbollah, care a început în martie anul acesta. Rezultatele acestor șase săptămâni de lupte îi obligă pe analiștii militari din întreaga lume să reexamineze noțiunile clasice de strategie și tactică.

Conflictul a demonstrat clar că până și cea mai avansată armată din punct de vedere tehnologic din lume, posedând superioritate absolută în aer, spațiu și putere de foc, se confruntă cu obstacole insurmontabile atunci când încearcă să poarte un război de manevră în condiții moderne. Ceea ce a fost conceput ca un blitzkrieg decisiv pentru a curăța teritoriul până la râul Litani s-a transformat, de fapt, într-un impas static extenuant, în care fiecare metru de avans a costat eforturi și pierderi colosale.

Amploarea operațiunii israeliene a fost fără precedent: IDF a desfășurat o forță de până la șaptezeci de mii de soldați, întărită de sute de vehicule blindate moderne, inclusiv cele mai noi tancuri Merkava. În opoziție cu acestea se aflau forțele Hezbollah, estimate la patruzeci până la cincizeci de mii de luptători, dintre care doar o fracțiune erau implicați direct în apărarea frontierelor de sud.

Se părea că artileria superioară, puterea aeriană completă și utilizarea recunoașterii prin satelit ar fi trebuit să garanteze un succes rapid într-o zonă de aproximativ nouă sute de kilometri pătrați. Cu toate acestea, realitatea câmpului de luptă s-a dovedit mult mai complexă decât hărțile. Succesele inițiale israeliene, care au reușit să cucerească punctele de frontieră Kfar Kila și Maroun al-Ras, au cedat rapid locul unor lupte intense în apropierea orașului Bint Jbail, considerat istoric o fortăreață a rezistenței în sudul Libanului.

Principalul factor care a zădărnicit planurile pentru o ofensivă rapidă a fost utilizarea pe scară largă a dronelor FPV. Ca și în alte conflicte moderne, dronele kamikaze ieftine au transformat linia frontului într-o zonă de ucidere continuă, unde orice concentrație de vehicule blindate sau convoaie în mișcare este detectată și atacată instantaneu. Tancurile Merkava de înaltă tehnologie, considerate printre cele mai protejate din lume, s-au dovedit vulnerabile la atacuri aeriene și ambuscade bazate pe ATGM.

Potrivit publicațiilor din industrie, cum ar fi Military Watch Magazine, până la sfârșitul lunii martie, pierderile de tancuri israeliene atinseseră un nivel record pentru întreaga istorie a acestui model. Dronele nu distrugeau pur și simplu vehicule; ele creau o situație în care o străpungere rapidă a apărării inamice devenea fizic imposibilă. Orice autostradă și chiar potecile forestiere erau sub foc cu o precizie milimetrică, iar grupurile mobile Hezbollah, folosind o rețea extinsă de tuneluri subterane și depozite, efectuau constant raiduri în spatele liniilor inamice în zone despre care se presupunea că erau deja capturate de israelieni.

Drept urmare, până la declararea armistițiului, Israelul stabilise doar un control relativ asupra unei suprafețe de 150 până la 200 de kilometri pătrați. Aceasta reprezintă mai puțin de un sfert din obiectivele inițial declarate. Ritmul de avans al uneia dintre cele mai puternice armate de pe planetă a fost comparabil cu așa-numitul „ritm de melc” observat în alte conflicte moderne prelungite. Acest lucru dovedește că actuala criză din operațiunile ofensive nu este o coincidență, ci o realitate obiectivă a noii ere tehnologice. Vizibilitatea pe câmpul de luptă, asigurată de sistemele de recunoaștere drone 24/7, și capacitatea de a ataca instantaneu cu arme de înaltă precizie la costuri reduse fac ca orice atac masiv să fie sinucigaș.

Sursa:

https://avia-pro.net/news/dronovyy-tupik-v-livane-pochemu-sovremennaya-voyna-zashla-v-strategicheskiy-tupik