Un interviu cu Glenn Diesen (foto), profesor universitar norvegian, specialist în Relații Internaționale
- Să începem cu o întrebare de bază: avem deja de-a face cu o retragere a Ucrainei și a puterilor occidentale implicate în conflict? (...) Suntem mai aproape de final?
– Cred că ajungem la acel punct acum. Multe analize ale acestui conflict au fost greșite pentru că s-au rezumat la estimarea dimensiunii teritoriului ocupat. Între timp, de la bun început am avut de-a face cu un conflict de uzură de ambele părți, ucraineană de vest și rusă. Prin urmare, nu trebuie să vă concentrați doar pe teritoriu, pentru că atunci când scopul real este eliminarea forțelor armate și a rezervelor umane ale inamicului, acțiunile ofensive majore sunt evitate, dacă este posibil, și se concentrează în schimb pe apărarea întărită. Se pare că în acest caz Occidentul era obsedat de cucerirea teritoriilor și de aceea americanii au cerut ca Ucrainei să lanseze o contraofensivă, care s-a dovedit a fi distructivă pentru partea Kiev, care a pierdut atât de mulți oameni și a câștigat doar bucăți de teren [pe care apoi le-a pierdut din nou].
Între timp, trăsătura unui război de uzură este că, atunci când o parte își pierde puterea, cealaltă parte încă își ia poziția. Am urmărit ce s-a întâmplat în ultimul an: NATO înarma Ucraina, s-au mobilizat masele populației, s-a desfășurat o contraofensivă dezastruoasă, iar pierderile de oameni și echipamente erau în creștere. Drept urmare, Ucraina rămâne fără ambele, și fără armată și fără arme, iar chiar NATO recunoaște că nu mai are multă muniție de trimis (de aceea au fost trimise acolo uraniu sărăcit și muniții cu dispersie). „Nu mai putem trimite provizii”, a spus Biden însuși, iar aceasta este problema cheie.
În timp ce ucrainenii și-au mărit propriile pierderi, pe de altă parte rușii și-au păstrat capacitățile de mobilizare, producția lor de echipamente militare este în creștere, depășind deja capacitățile industriale ale NATO; ei importă și arme din străinătate, extinzând forțele armate puternice în spatele frontului. Rusia are acum toate oportunitățile de a învinge în sfârșit Ucraina. Are artilerie mai puternică, electronică mai bună, mai multe rachete, drone, mai multă armată și domină aerul. Raportul pierderilor de ambele părți este clar favorabil Rusiei, așa că cred că este doar o chestiune de timp. Avem aici îndoieli din ce în ce mai clare din partea Occidentului, care și-a pierdut interesul pentru acest război și este clar gata să demisioneze. Deci sunt de acord că ultimul capitol al acestui război probabil începe. Ucrainenii sunt epuizați, apărarea lor slăbește, așa că totul se apropie de sfârșit, deși bineînțeles că nu se va întâmpla peste noapte, pot să treacă mai multe luni, dar probabil că nu se va întoarce. Rusia va câștiga în cele din urmă acest război și, așa cum repet pentru al doilea an, sunt necesare negocieri pentru a găsi cea mai bună soluție pentru ucraineni. Desigur, și rușii suferă, dar în principal ucrainenii sunt victimele acestui război, așa că după victoria Rusiei va trebui să stăm la discuții.
-Cu toate acestea, Occidentul pare să aibă încă probleme în a accepta ceea ce este evident: principiul „pământ pentru pace”. (…). Centrul de greutate al ajutorului occidental se mută în Europa, în timp ce interesul Americii se mută în mod clar către Orientul Mijlociu și Îndepărtat? Și dacă da, vor fi interesate Europa, Germania și Comisia Europeană să mențină acest război?
– Acestea sunt trei probleme importante. Cât despre mecanismul „pământ pentru pace”, acesta ar fi putut fi evitat inițial. Este suficient să menționăm acordurile de la Minsk, care presupuneau că Donbasul ar aparține Ucrainei, dar pe baza autonomiei culturale și lingvistice a Ucrainei de est, rusofonă. O astfel de autonomie ar însemna și posibilitatea de a menține Ucraina în afara NATO, similar acordului pe care Ucraina și Rusia l-au negociat după invazie. Singura condiție indestructibilă a Rusiei a fost neutralitatea ucraineană, în rest totul era pus în discuție. Nu a început cu cereri teritoriale, abia acum Rusia realizează că expansiunea teritorială se dovedește a fi singura modalitate de a împiedica NATO să controleze Ucraina.
Aceasta este rezerva mea de bază, pentru că atunci când secretarul general Jens Stoltenberg spune „După sfârșitul acestui război, vom admite Ucraina în NATO”, ce poate gândi Kremlinul? Întrucât aceasta este o amenințare existențială, întrucât neutralitatea Ucrainei este încă respinsă, iar în schimb se anunță aderarea Ucrainei la NATO, singura soluție pare să fie extinderea zonei de securitate, preluând zonele de la Harkov până la Odesa, împreună cu principalele centre economice. și resursele naturale și, desigur, populația vorbitoare de limbă rusă și o populație prietenoasă cu Rusia. Acesta nu a fost în trecut singurul scenariu posibil, dar în prezent nu există altul.
Acestea trebuie să fie cedări teritoriale. Sunt de acord când vine vorba de scindarea autorităților ucrainene, ceea ce este ușor de prezis, având în vedere cât de diferite forțe politice avem de-a face acolo. Conducerea politică a lui Zelensky este pusă la îndoială de Załuzhny, de care liderii naționaliști precum Klitschko vor să profite; au supraviețuit și elemente ale societății civile. Medii atât de diferite din Ucraina au fost unite temporar din cauza intervenției Rusiei, dar unitatea inițială ucraineană a trecut. Când cazurile cheie sunt pierdute, oamenii caută pe cine să învinuiască pentru înfrângere și cine are dreptul să vorbească despre viitorul Ucrainei. Toate aceste grupuri vor deveni așadar din ce în ce mai divizate și aceste tensiuni vor crește odată cu conștientizarea tot mai mare a înfrângerii Ucrainei. Colegii existenți până mai azi se vor întoarce violent unul împotriva celuilalt.
În ceea ce privește pierderea interesului Americii față de Ucraina, trebuie amintit că Israelul va fi întotdeauna o prioritate pentru Washington. De asemenea, nu cred că europenii vor putea prelua povara sprijinirii Kievului fără a avea un potențial suficient pentru a face acest lucru. Fără sprijinul american deplin, Europa va fi mult mai restrânsă. Văd asta în țara mea, Norvegia. Modul în care autoritățile noastre vorbesc cu Rusia ar fi de neconceput dacă Statele Unite nu ar fi în spatele țării noastre de 5 milioane de oameni. Retragerea treptată a SUA va duce, de asemenea, la o atenuare a politicii europene. Este în primul rând o chestiune de potențial. Statele Unite sunt o mare putere militară, europenii nu. Nu există unanimitate nici chiar în cadrul Uniunii Europene însăși, unde Ungaria și Slovacia au opinii diferite (...).
- Recent, mulți analiști, chiar și cei care susțin regimul de la Kiev, acceptă posibilitatea unei schimbări în politica americană, Dacă Donald Trump ar fi reales, am vedea o schimbare calitativă sau ar fi doar un transfer al implicării americane pe alte câmpuri de luptă globale, de exemplu în Asia de Sud-Est? Trebuie să continue războiul proxy global și doar locația lui se va schimba?
– Din păcate, mă tem că nu există un partid al păcii în SUA, ambele partide principale prezintă o atitudine militaristă. De asemenea, nu diferă în a recunoaște că Statele Unite ar trebui să fie singura și indivizibilă putere care organizează întreaga lume în jurul lor. Așa că își repetă: „Aceasta este responsabilitatea noastră!” Prin urmare, nu văd niciun potențial în politica americană de a recunoaște că este timpul ca SUA să își reducă prezența globală și să se ocupe de rezolvarea propriilor probleme interne, în special a celor economice. Democrații și republicanii diferă doar în ce război îl consideră prioritar. Democrații sunt hotărâți să intre în conflict cu Rusia, în timp ce pentru republicani China este mai importantă. Deci nu mă aștept la nicio inițiativă de pace din partea americană.
Conflictele globale tind să se extindă și de la sfârșitul Războiului Rece au reprezentat un element important în construirea unei ordini mondiale pe o bază unipolară, adică Statele Unite ar organiza lumea pe baza ideilor ei. Între timp, lumea se îndreaptă către multipolaritate și devine din ce în ce mai greu să o ignori. Să ne uităm la tehnologia și economia chineză, este deja o superputere. Și este un câștigător, având în vedere cât de succes rezistă presiunilor externe din sistemul internațional. Ne aflăm deci în momentul trecerii de la un sistem unipolar, organizat în jurul unui hegemon, la unul multipolar. Desigur, asta înseamnă multe mișcări în mediul internațional, în direcții diferite, ceea ce creează haos (...). Deci, indiferent cine câștigă alegerile americane, vor fi doar mai multe conflicte.
Poate că sunt un pesimist, dar văd și multe mișcări interesante în cadrul Partidului Republican, precum opiniile lui Tucker Carlson, atitudinea multor susținători ai lui Donald Trump sau campania lui Vivek Ramaswamy. Toți enunță aceeași idee, deși pe o limbă diferită astăzi - resping modul american de organizare a sistemului internațional. Poate că acesta este ceea ce va fi în interesul Statelor Unite. Deci sunt pesimist, dar sunt de acord că dacă cineva ar putea reduce imperiul american în declin la o dimensiune rațională, probabil că ar fi republicanii (...).
- Există deja demonstrațiile de pace în legătură cu situația din Ucraina (...). Cu toată cenzura existentă și cu tot caracterul unilateral al mesajului media, este posibil să trezim din nou conștiința anti-război a Occidentului?
– În ceea ce privește Ucraina, cred că problema se rezumă la slaba cunoaștere a acestui subiect. Când vine vorba de războiul din Israel, oamenii știu mult mai multe și și-au format deja o opinie despre el și nu există o dublă optică: pe de o parte, avem o puternică armată israeliană, susținută de hegemonicele Statelor Unite, care zdrobește populatia civilă. În ciuda eforturilor SUA, este greu să o reducem la afirmația că „luptă pur și simplu cu terorismul”, pentru că o problemă mai largă este evidentă: ce se va întâmpla cu toți palestinienii, ce viitor îi așteaptă într-un stat doar pentru evrei. Publicul vede epurare etnică și masacre.
Conștientizarea enormității crimelor de război facilitează activitatea mișcării pentru pace. Conflictul ucrainean este mult mai puțin de înțeles, ceea ce îi face pe oameni mai expuși la propagandă. Să ne uităm la ce s-a întâmplat după invazia rusă în Ucraina din februarie 2022. Într-o zi, o mare parte a opiniei publice occidentale a condamnat acest act, fără să se întrebe de ce s-a întâmplat. Deși puțini oameni, în afară de polonezi, au reușit să găsească Ucraina pe hartă, în special în SUA, și când aproape nimeni nu știa nimic despre geneza acestui conflict, a fost ușor să creeze o astfel de indignare unilaterală. Când există o lipsă de cunoaștere a faptelor, intră în joc propaganda. Publicul este convins, fără a apela la rațiune, spunând „este un conflict între Bine și Rău!”, iar toate informațiile sunt filtrate corespunzător pentru a confirma acest lucru. De exemplu, vorbim despre „democrația ucraineană”, care încearcă să iasă din umbra Rusiei și despre Rusia care încearcă să reconstruiască Uniunea Sovietică.
Dacă acceptați o astfel de narațiune, orice pace pare un coșmar, pentru că dacă Rusia vrea doar teritorii noi, nelimitate și reconstruirea URSS, trebuie să trimitem arme indiferent de costuri și, bineînțeles, să spunem „nu” negocierilor, pentru că asta este un război împotriva expansionismului. Totuși, dacă publicul ar ști mai multe, dacă ar cunoaște măcar declarațiile chiar și ale acelor politicieni și diplomați americani care admit că Rusia a considerat întotdeauna extinderea NATO ca pe o amenințare la adresa propriei sale existențe, atunci invazia Ucrainei ar putea fi ușor de înțeles, ceea ce nu înseamnă că justifică sau sprijină. Înțelegând atitudinea Rusiei, este evident cum acest conflict a escaladat și a dus la amenințarea unui conflict nuclear. O încercare a Rusiei sau a Chinei de a instala baze militare în Mexic s-ar termina exact în același mod: război. Și în mod similar: nesprijinind bombardarea Mexicului de către SUA într-o astfel de situație, aș considera că este un rezultat previzibil. Prin urmare, lipsa de cunoștințe este decisivă, o văd și în țara mea. Oricine încearcă să explice motivele rusești este imediat încadrat ca „putinist”, întrebat „cât vă plătește Kremlinul?!” sau amenințat cu concedierea de la locul de muncă, în special din activitatea academică. Este foarte toxic și este greu să construiești o mișcare de pace în astfel de condiții (...).
- Să revenim la problema multipolarității în relațiile internaționale. După părerea dvs., perioada de unipolaritate incontestabilă s-a încheiat cu adevărat? Trăim deja într-o lume multipolară sau aceasta este încă o stare de atins în viitor?
– O întrebare bună, pentru că cum măsurăm această multipolaritate? În relațiile internaționale, puterea militară este adesea comparată. Totuși, echilibrul economiei este de asemenea important. Acest lucru se vede clar în exemplul sistemului american, bazat pe trei piloni. Acestea sunt: industriile strategice, controlul asupra coridoarelor de transport și instrumentele financiare. Tranziția reală de la unipolaritate la multipolaritate are loc în aceste trei zone.
Hegemonul, anterior Marea Britanie și apoi SUA, s-a bazat pe cea mai dezvoltată industrie dintr-o anumită perioadă istorică, a controlat coridoarele de transport datorită propriei puteri maritime și a avut o monedă principală și o influență dominantă asupra sectorului bancar și financiar.
Transferând acest tipar la tranziția către o lume multipolară, trebuie remarcat faptul că China, în special, a făcut o descoperire, câștigând lider tehnologic în multe domenii, construind inițiativa Belt and Road ca o alternativă în principal terestră la coridoarele de transport existente, creând propriul său sistem bancar independent și extinderea recunoașterii internaționale pentru propria sa monedă și propriul sistem de plată.
Rusia face același lucru: își asigură controlul asupra propriului sistem digital, își construiește propria vale a siliconului polar, se conectează cu Iranul și India prin propriul coridor, consolidează legăturile separate cu Estul devenind independentă de rutele controlate de Occident, crearea propriului sistem de asigurări și îndepărtarea decontărilor în dolari și euro, făcându-și propria bancă independentă și părăsind forțată fiind sistemul SWIFT.
Hegemonia economică nu mai există și, cu cât s-a întâmplat mai repede, cu atât Statele Unite au reacționat mai agresiv și reacționează, mai ales militar. Cu toate acestea, cu cât această legătură între acțiunea economică și cea militară se intensifică, cu atât restul lumii încearcă să se separe. Prin urmare, economia este cea care indică faptul că unipolaritatea sa încheiat. Vedem acest lucru și în exemplul ucrainean. Au vrut să-i învingă pe ruși din punct de vedere militar, dar au eșuat. S-au încercat să le distrugă economic și să le destabilizeze moneda – tot fără succes. Economia rusă crește mai repede decât cea germană, moneda rusă este stabilă. Au propriile tehnologii, le copiază și din Occident sau le dezvoltă în cooperare cu țări non-occidentale. Toate acestea indică faptul că multipolaritatea devine deja un fapt.
Problema este că încă mai lucrează forțe opuse. În timp ce Statele Unite încă insistă pe unipolaritate - ce ar trebui să fie multipolaritatea? Un sistem de suveranitate și egalitate, iar acesta este opusul unei situații în care doar suveranul este de fapt suveran. Nu doar SUA, ci și Occidentul colectiv în general își arogă dreptul de a interveni în orice țară „în apărarea democrației și a drepturilor omului”, de a folosi forța armată și de a ocupa teritoriul altor oameni, ca în Kosovo.
Totul este în discuție, suveranitatea în afara așa-zisei lumi civilizate nu poate fi recunoscută decât condiționat. Este întreaga mentalitate unipolară. Într-un sistem multipolar, spre care se îndreaptă deja majoritatea țărilor non-NATO și printre multe centre de putere, dreptul internațional nu poate fi bazat pe inegalitatea sistemică, ceea ce înseamnă, printre altele,
principiul neamestecului în treburile interne ale altui stat.
Cu toate acestea, nu susțin că sistemul multipolar s-a încheiat deja incontestabil. Din punct de vedere militar și economic, suntem aproape acolo, dar principiile de funcționare sunt încă nedefinite. Occidentul cere încă o suveranitate inegală, legitimându-și intervențiile străine și amestecându-se în treburile interne ale altor țări, evident neacceptand că, de exemplu, rușii ar putea face același lucru față de țările occidentale. Acesta este momentul în care ne aflăm, schimbarea nu a fost încă acceptată pe deplin, nu cunoaștem toate noile reguli, dar schimbarea, mai ales în plan militar și economic, a avut loc cu siguranță.
Interviu realizat de: Konrad Rekas, jurnalist polonez
Sursa : https://myslpolska.info/2024/01/04/wielobiegunowosc-jest-faktem/
