Azi naționaliștii ucrainieni vor să șteargă de peste tot numele Rusiei și orice mențiune despre cultura rusă. „Dar evreii proveniți din Germania și Ucraina – când au încercat evreii să șteargă orice mențiune despre Germania, sau despre Ucraina [deși Ucraina a fost și ea fruntașă la pogromurile anti-evreiești]? Dimpotrivă, marele autor de limbă idiș Shalom Alechem, care în 1905 a fugit de pogromurile din ceea ce se numește azi Ucraina, l-a lăudat pe poetul național ucrainean Taras Shevchenko, chiar dacă unele versuri ale lui Șevcenko lăudau pogromurile (…).
Ucrainenii, de azi în schimb, nu au terminat cu cei patruzeci de ani petrecuți în deșert, degeaba. Ei sunt implicați într-o luptă cu o națiune care este universal recunoscută că are o cultură grozavă, strămoșii ucrainienilor au participat cu entuziasm la acea cultură, iar compatrioților lor le este greu să se separe de ea. Ucrainenii se plâng că Putin vrea să șteargă națiunea ucraineană, dar până în prezent doar Ucraina încearcă să facă exact asta Rusiei (...).
Caută pretexte pentru a re-eticheta ceea ce este rusescca finnd ucrainean și, în general, pentru a șterge orice referință la Rusia.
Narațiuni istorice ciudate au apărut din Ucraina după destrămarea sovietică. În timp ce toate națiunile au un element de simulare în mitologiile lor fondatoare , versiunea post-sovietică a poveștii ucrainene se citește atât ca fiind fantastică, cât și geloasă. Se pretinde că Ucraina ar fi existat veșșnic, cu mult înainte ca slavii să stabilească pământurile pe care le ocupă acum și ca însuși cuvântul Ucraina să fi fost folosit. Versiuni ale acelei narațiuni actualizate au apărut în mass-media în limba engleză.
De exemplu, revista ucraineană din Chicago afirmă că „civilizațiile ucrainene datează din 4800 î.Hr.” și „legăturile Ucrainei cu Europa de Vest se întind de mai bine de 1.000 de ani”. Dar vechii sciți și tripillieni care locuiau în ceea ce este acum Ucraina nu erau slavi. Mai mult, principatul care, înainte de jugul mongol, avea legături extinse cu Europa de Vest se numea Rusia Kievană. [Dacă Ucraina pretinde că are o vechime de 1.000 de ani, în primii 900 de ani această țară s-a numit Rusia Kieveană, Malo-Rusia etc. și numai în ultimii 100 de ani s-a numit Ucraina]. Țara a fost condusă de dinastia scandinavă Rurik din Novgorod. Pământul a fost așezat de strămoși atât ai rușilor, cât și ai ucrainenilor. „Ucraina” – tradusă din limbile slave ca „Țara de frontieră” – a fost marginea de est a Commonwealth-ului polono-lituanian din secolul al XVI-lea până în sec. al XVIII-lea. O entitate culturală și politică ucraineană singulară a apărut pentru scurt timp, odată cu revolta cazacilor din secolul al XVII-lea a lui Bogdan Hmelnitsky, dar cazacii au cerut Rusiei protecție și au intrat în componența Rusiei.
Naționalismul ucrainean datează abia de la sfârșitul sec. al XIX-lea. Orașele Odesa și Harkov au fost fondate de Imperiul Țarist (...). În mod analog, în SUA, cu siguranță indienii Ohlone locuiau pe teritoriul a ceea ce este acum San Francisco, dar nu ei au construit orașul. În mod similar, multe triburi au avut așezări în sudul și estul Ucrainei, dar cele mai importante centre urbane ale sale au fost fondate de Imperiul Rus. Acum, când Ucraina se luptă cu Rusia, ucrainenii pot să primească simpatia noastră. Sentimentele de bunăvoință nu ar trebui să se traducă prin a permite ideilor ciudate să pătrundă în mediul academic occidental, dar, din păcate, discuția despre „decolonizarea” istoriei Rusiei a devenit o tendință. Ea echivalează cu înlocuirea cuvântului „Rusia” sau „rusă” care a fost folosit tot timpul cu „Ucraina” sau „Ucraineană”. De exemplu, pictorul suprematist polonez și rus Kazimir Malevich poate fi redenumit Kazymyr Malevych și declarat ucrainean (...).
Astăzi, viața academică occidentală condusă de ideologie este alimentată cu narațiunile statelor eșuate din fosta URSS. Aceste narațiuni ar putea fi noi pentru unii, dar rușii și ucrainenii le-au fost expuși de zeci de ani. Nu pot să vă spun câți ucraineni se cred sciți – nu cred că majoritatea dintre ei știu prea multe despre tribul antic în primul rând – sau cred că Rusia a „furat” artiști ucraineni. În Rusia, narațiunea ucraineană post-sovietică a fost întâmpinată cu derizoriu. Nu e de mirare: unii ucraineni nu îndrăznesc să spună cuvântul „Rusia”, preferând „Moscovia” în schimb, și susțin că rușii celebri erau de fapt ucraineni, chiar dacă, evident, vorbeau rusă între ei.
Și acest tip de ștergere nu se limitează la Rusia. De exemplu, Ucraina îi revendică pe evreii născuți la Kiev și Odesa Golda Meir și Vladimir Jabotinsky ca fiind ai săi, chiar dacă academicieni americani pro-ucraineni de la Harvard scriu despre pogramuri ale naționaliștilor ucraineni din istorie. Cei din Occident care urmăresc evenimentele din Ucraina știu despre problemele ridicate frecvent de ambele părți: renașterea neo-nazistă, Holodomor, statutul istoric al Crimeei și Donbasului și poate problema limbii. Relațiile dintre ruși și ucraineni se îndreaptă spre sud de zeci de ani și neîncrederea reciprocă abundă (...).
Naționaliștii ucrainieni îneacă probleme reale într-un cor de prostii. Rezultatul final sunt treizeci de ani de independență irosiți pe proiecte ideologice dubioase și distrugerea relațiilor cu vecinii. În ultimele săptămâni, Ucraina a sponsorizat incursiuni în regiunea Belgorod din Rusia. Unii naționaliști visează nu doar să reia Crimeea, ci să mărșăluiască spre Moscova. Acestea sunt laude de sine și încercări disperate de relevanță. Rusia este cea mai mare putere nucleară și se învecinează cu Ucraina. Naționaliștii ucraineni nu pot face ca Rusia să dispară (...).
Autor: Katya Sedgwick, scriitor american
Sursa : https://www.theamericanconservative.com/the-ukrainification-of-the-world
