Autor: K. Medvedev
Circulă pe la diverse posturi TV, dar și pe whatsapp un fel de făcătură neosecuristică, o idee menită să-i bage pe români în sperieți, anume că, dacă rușii înving în război și își iau înapoi de la Ucraina teritoriile lor istorice, inclusiv regiunea Odesa, atunci ei vin până la Gurile Dunării și vor avea din nou graniță cu noi.
Și că noi ar trebui să ne reamintim din istorie ce vecin rău a fost Rusia pentru România și cât rău ne-a făcut, drept pentru care suntem și noi în pericol și ar fi mai bine ca România să o ia înaintea Rusiei și să sprijine militar Ucraina să învingă Rusia etc., etc. Această gargară demagogică, menită a justifica o eventuală intrare a României în război alături de Ucraina, este regurgitată frecvent cu distorsionarea grosolană a faptelor istorice. Iată câteva exemple:
1. „Rusia ne-a furat tezaurul”! În realitate, nu ni l-au furat ei, noi l-am dus la Moscova. E adevărat, s-a și furat câte ceva, puțin, dar au furat însoțitorii români pe drum. La sosire, unele lăzi din cel de-al doilea transport erau desigilate și din ele lipseau o serie de obiecte, față de inventarul predat de la București, dar lovitura principală a constat în aceea că Lenin a dat ordin ca lingourile din tezaurul României să fie „depersonalizate”, adică să fie topite și turnate din nou, pentru a dispărea sigiliul Băncii Naționale a României, după care au fost utilizate pentru finanțarea revoluțiilor bolșevice, inclusiv cea din Ungaria lui Bela Kun împotriva României (vezi https://www.youtube.com/watch?v=lb1utIWOf3U). Apoi pare foarte ciudat și dubios faptul că cetățeanul român alogen Mihai Răzvan Ungureanu, atunci când a fost ministru de Externe al României, pe timpul președenției lui Traian Băsescu, a sabotat activitatea Comisiei române care urma să negocieze restituirea Tezaurului de la Moscova, iar Comisia a fost nevoită să se desființeze (Link: https://www.mediafax.ro/stirile-zilei/istoria-fara-perdea-tezaurul-romaniei-o-amintire-nostalgica-dupa-1989-romania-a-recuperat-doar-77-de-grame-din-93-4-tone-de-aur-19779132). De ce? Vor fi ajuns ceva piese vechi de aur din Tezaurul României, identificabile ca atare, prin alte țări și nu era voie să se riște compromiterea acestor țări și obligarea lor la restituirea lucrului de furat?
2. „În anii ’50, cât noi am fost sub ocupația armatei sovietice, ne-au jefuit bogățiile și le-au cărat în Rusia”. Aici problema este ceva mai clară decât cea cu tezaurul. Prin Tratatul de Pace de la Paris, încheiat la sfârşitul celui de al Doilea Război Mondial, la articolul al II-lea, România era obligată la plata unor despăgubiri de război către URSS în valoare de 300 milioane dolari , pentru distrugerile pe care Armata Română se estima că le-ar fi făcut în prima parte a războiului, în campania de pe frontul de Est, evident fiind vorba de valoarea de atunci a dolarului SUA. URSS a preluat din România resurse estimate la această valoare prin Sovromuri (firme mixte sovieto-române, înființate cu respectarea legilor românești), în mod direct, dar şi în mod indirect, prin supraevaluarea participaţiilor sovietice la Sovromuri şi prin subevaluarea preţurilor materiilor prime scoase din ţară încât, până la urmă, a rezultat achitarea către URSS a unei despăgubiri de aproximativ de trei ori mai mare. Dar a fost vorba, totuşi, de o vină a României (războiul antisovietic) şi de obligarea României la plata acestei despăgubiri de război printr-un act juridic cu statut de drept internaţional.
Prin comparaţie azi, când cele mai valoroase resurse ale României, aurul, alte minerale, gazele, pădurile etc., sunt luate pe mai nimic de către companii occidentale, când societăţile care exploatează resursele României, spre deosebire de sovromuri, sunt cu capital integral străin, iar statul român nu are aici nimic și primește doar redevențe derizorii, când se încheie contracte absolut dezavantajoase pentru România, tot cu companii private occidentale, în vederea „construirii de autostrăzi”, sau pentru achiziţioanarea de echipamente militare scumpe şi învechite etc. – azi nu suntem constrânşi de vreun act juridic internaţional, ci suntem pur şi simplu la cheremul SUA & UE, care chipurile ne asigură „securitate” prin integrarea în NATO, dar ne pretind în schimb resurse şi bani, ceva ce în lumea interlopă se numeşte taxă de protecţie. Cu alte cuvinte, prin anii ’50 am plătit către URSS despăgubiri pentru un război care a avut loc şi pe care rușii l-au câştigat, în schimb azi plătim către Noul Imperiu taxe de protecţie, în eventualitatea unui război care să implice România și care nu a avut încă loc, iar dacă va avea cândva loc, nu se ştie cine o să-l câştige, SUA sau potenţialii lor adversari. Adică trebuie să dăm pe degeaba către firme din SUA & UE aurul, gazele, lemnul şi o mare parte a banilor adunaţi la buget. Azi nu există la bază un act juridic care să ne constrângă la aşa-ceva, ci există doar şantajul şi ameninţările discrete, venite pe căi oculte din partea SUA & UE, precum şi lipsa de coloană vertebrală, servilismul, venalitatea şi corupţia clicii politice româneşti. Cum e mai rău, să fii vecin cu Rusia la Gurile Dunării, sau să fii sub ocupație militară NATO și să plătești texe de protecție?
3. „Mare parte din elita românească interbelică a fost omorâtă în pușcării”, în anii ’50. Aici, să avem pardon, elitele românești înterbelice nu rușii le-au omorât în pușcării, ci chiar noi românii i-am omorât pe alți români în pușcăriile politice. E drept printre torționari mulți erau maghiari și țigani, dar erau cetățeni români, nu ruși. Un număr mic de cetățeni ruși erau ofițeri și „consilieri”, eram țară sub ocupație militară, dar treaba criminală noi românii am făcut-o, cu exces de zel și slugărnicie, ca să le facem pe plac rușilor.
4. „Prin Planul Valev, sovieticii voiau să impună ca România să rămână țară eminamente agrară, să nu ne industrializăm, iar noi să fim iobagii lor”. Aici este un fel de a vorbi de funie în casa spâzuratului. E mai bine că nu am ajuns iobagii URSS, ca țară agrară, dar am ajuns iobagii Occidentului, ca nici un fel de țară? Ne-a fost distrusă industria, dar acuma nu vom rămâne nici măcar țară agrară. În curând și agricultura românească va fi pusă la pământ, iar noi vom importa cereale americane din Ucraina.
5. În fine, ca exercițiu istoric contrafactual, ce s-ar fi întâmplat dacă în ultimii treizeci și ceva de ani, din 1991 încoace, noi am fi continuat să fim vecini cu Rusia, nu cu Ucraina? Ar fi fost Federația Rusă un vecin mai rău pentru noi, decât Ucraina? Nu știu ce ar mai fi făcut Rusia, dar e sigur că anumite lucruri Rusia nu le-ar fi făcut pentru că, dacă ar fi avut de gând să le facă, le făcea înainte de 1991. În mod sigur, spre deosebire de Ucraina, Rusia nu ar fi interzis limba română în școlile din localitățile românești și nu ar fi prigonit preoții și bisericile ortodoxe din aceste localități. Rusia nu ar fi blocat canalul navigabil Sulina din Delta Dunării în 1991, prin scufundarea unei nave de-a curmezișul, ca să priveze România de încasarea unor taxe de navigație. Rusia nu ar fi săpat Canalul Bâstroe pe la începutul anilor 2.000, tot pentru a priva România de încasarea taxelor de navigație pe brațul Sulina, deși prin săparea Canalului Bâstroe se pune în pericol echilibrul ecosistemului Delta Dunării. Și încă în mod sigur, spre deosebire de Ucraina, Rusia nu ar fi cerșit de la noi în mod agresiv arme și bani, pentru ca în același timp să trateze România cu aroganță și dispreț.
1. Ion Calafeteanu, Spolierea României la Tratatul de Pace de la Paris, în www.Historia.ro consultat la 1 martie 2014.
