În timp ce ziariștii americani îl tot provoacă pe Trump în speranța că va da ceva din casă, presa europeană se pare că a primit ordin să nu facă valuri pe acest subiect. Americanii știu că la astfel de întâlniri, celor trei nu le va trece prin cap să discute despre lucruri lipsiste de importanță, iar la rândul lor, europenii au înțeles deja că UE și-a pierdut dreptul de a mai emite pretenția rezervării unui loc la masa marilor puteri.

Singurul care insistă să dea cu petarde în biserică este Zelenski. Drogatul țipă ca din gură de șarpe că la Shenzhen va fi stabilit viitorul Ucrainei și că el nu va fi de față. Foarte probabil Zelenski are dreptate, însă ignoră faptul că războiul ruso-ucrainean este un proxy al SUA și că, din acest motiv, Washingtonul îl poate tranzacționa absolut legitim. Pionul nu are dreptul la opinie, iar globalismul nu aude văicăreala sacrificabililor.

Ideea este că există suficiente motive absolut rezonabile care susțin că Shenzhen – noiembrie 2026 va fi Yalta 2.0. Dacă vă trece prin cap că Trump, Putin și Xi se vor întâlni ca să discute doar despre Ucraina, vă îmbătați cu apă rece. Cei trei nu vor sta față în față de capul lor, fiind foarte probabil mandatați să negocieze interesele elitelor și ale celorlalte grupuri de forțe care le suflă în ceafă. Nu m-ar mira ca, în timpul rămas până la întâlnire, echipele de consilieri și serviciile de informații să lucreze deja la un consens în legătură cu subiectele ce urmează să fie puse pe masă.
Presat de ziariștii americani, Trump a acceptat că probabil se va discuta și situația din Ucraina, dar a scăpat, aparent accidental, că el este hotărât să pună pe masă subiectul dezescaladării nucleare.

Într-adevăr, în ultimele săptămâni, Administrația Trump și-a reluat în forță acțiunile diplomatice pentru încheierea „negociată” a conflictului ruso-ucrainean, însă nu se știe motivul real. La cum arată situația actuală, Rusia își securizează beneficiile și ar prefera să iasă cât mai repede posibil din clinci ca să rămână în profit, Ucraina este pe butuci și va rămâne o eternă problemă a viitorilor aliați, iar UE a ajuns în cel mai critic punct al existenței sale.

Dacă SUA intenționează să pună capăt conflictului de care poate profita în continuare fără mari eforturi, este clar că plănuiește ceva mult mai profitabil după liniștirea apelor. Iar dacă Trump merge la Shenzhen cu propuneri de reglementare a înarmării nucleare, putem fi siguri că în spatele aruncării prosopului sunt deja dezvoltate abordări nou-nouțe care vor avantaja net politicile Washingtonului și interesele elitelor americane.

Desigur, rămâne de văzut ce va face Putin. Trump îi poate oferi încheierea conflictului cu Ucraina în condițiile presetate de Moscova și o nouă arhitectură de securitate cu UE, însă costul cerut va avea o consistență pe măsură. De cealaltă parte, Putin este deja amanetat în „prietenia” strategică Rusia-China și nu poate risca inflamarea spiritelor care ar vulnerabiliza interesele BRICS-ului controlat de chinezi.

În altă ordine de idei, Trump nu a avut grețuri să dezvăluie „accidental” că Washingtonul este interesat să redimensioneze descurajarea nucleară existentă între cele trei mari puteri. De ce a făcut asta? Greu de spus, dar putem specula.
În primul rând, arsenalul nuclear american a rămas „înghețat” tehnologic la nivelul anilor ’70 și încă nu au apărut vești despre o actualizare impusă de apariția rachetelor hipersonice (la care cercetarea CMI-ului din SUA încă are mari dificultăți). Mai mult, Golden Dome-ul lui Trump a eșuat înainte de a fi inițiat practic, în timp ce Rusia pariază masiv pe rachete hipersonice și torpile apocalipitice, iar China inovează în tăcere și nimeni nu știe la ce nivel a ajuns.

În al doilea rând, este știut că fiecare tratat sau acord americano-sovietic a creat avantaje părții americane. Washingtonul negocia corect ce punea pe masă, însă mereu avea ceva ascuns sub masă. S-a spus că acele tratate au fost anulate pentru că rușii le-au încălcat termenii, însă adevărul este că americanii nu-și puteau fructifica avantajele obținute în negocierile cu sovieticii / rușii atâta timp cât China nu era parte din înțelegeri. Probabil că Trump va încerca să propună noi acorduri „nucleare”, încercând de această dată să păcălească Rusia și China la pachet. Rămâne de văzut ce au păstrat americanii sub masă.

Revenind la Yalta originală: se știe că, la inițiativa americanului, Roosevelt și Stalin au împărțit lumea ca la taraba din piață. America acelor vremuri nu putea rata câștigarea războiului și adjudecarea unor beneficii la care nici nu visase atunci când își plănuise pașii ca viitor hegemon, iar investitorii americani deveniseră nerăbdători și puneau o mare presiune pe Washington pentru scurtarea ostilităților.
Pentru optimizarea profitului, URSS-ul a fost folosit ca pion împins, iar cadourile primite de Stalin la Yalta au fost menite să securizeze rezultatul final favorabil SUA. Să ne reamintim că Moscova a primit recunoaștere pentru a gestiona jumătate de Berlin și teritoriile ocupate în Estul Europei, urmând ca la schimb, Washingtonului să-i fie recunoscută influența asupra celeilalte jumătăți de Berlin și a teritoriilor ocupate în Vestul Europei.

Sovieticii au primit în plus insulele Kurile pentru a descuraja Japonia asediată de Armata SUA și câteva teritorii în Sudul Asiei în care aveau „dreptul” să-și planteze comunismul, evitându-se astfel intrarea în coliziune cu democrația ce urma să fie plasată de americani în coloniile japoneze. Stalin avea să afle ulterior că americanii negociaseră o temporizare și că nimeni nu face cadouri gratuite. America paria pe transferul în sfera sa de influență a tuturor coloniilor deținute de imperiile din Vestul Europei și, în cârdășie cu Marea Britanie, plănuia o lovitură năucitoare pentru URSS, imediat după încheierea WWII. Succesul urma să fie garantat de armele atomice la care se lucra în secret la Los Alamos.

Cum putem transpune în comparație Yalta și Shenzhen? Rusia vrea teritoriile estice ocupate în Ucraina și neutralitate militară la granițele sale (incluzând sigur Ucraina și foarte probabil statele baltice, Polonia și România), plus o nouă arhitectură de securitate cu Europa progresistă obsedată de rusofobie. China vrea Taiwanul și comerț global liber, neîngrădit de sferele de influență stabilite la Yalta pentru lumea postbelică plănuită de arhitecții hegemonului american. Nu este clar cât de interesat este Xi să susțină revendicările lui Putin, dar este evident că Putin este direct interesat ca Xi să obțină de la Trump liberalizarea comerțului global.

America vrea ca Imperiul său să evite colapsul spre care se îndreaptă inevitabil și să revină pe calea care i-ar putea asigura, la un moment dat, supremația globală în spectru absolut. Din aceste motive, este de așteptat ca Trump să facă ceva concesii cu potențial reversibil. Nu știm ce plănuiesc americanii, însă putem anticipa limitele pe care le vor avea în negociere. Doctrina Monroe nu va fi anulată, iar SUA sigur vor păstra cele două continente ale emisferei vestice ca bază consistentă a resetării abordărilor viitoare. În Asia, Taiwanul poate fi cedat Chinei dacă pilonii influenței SUA în regiune (Coreea de Sud, Japonia și Australia) vor fi imunizați de o eventuală influență extinsă a Beijingului.

În Europa, UE și Ucraina pot fi plasate în „adormire” neutră, pentru că sunt într-o condiție catastrofală din punct de vedere politic, economic și militar. Chiar dacă Rusia își va relua exporturile către europeni și China va intra cu investiții masive, instabilitatea și obsesiile Bruxelles-ului diminuează semnificativ riscul ieșirii din sfera de influență a SUA. În Africa, Rusia poate obține Sahelul aflat într-o situație extrem de neprofitabilă pentru tranzacționare și investiții, China poate obține Estul continentului, iar SUA se poate mulțumi pe moment cu statele vest-africane.

Dacă India, Pakistanul, Afganistanul și Turcia pot fi lăsate momentan la „liber”, adică în zona „nealiniată”, este clar că cel mai delicat subiect de negociere va fi Orientul Apropiat, cu accent strategic pus pe interesele manifestate în zonă de israelieni, iranieni și saudiți. Trump va merge la Shenzhen cu un mandat clar de securizare a Israelului scăpat de sub control prin politica lui Netanyahu, de ieșire onorabilă din conflictul cu Iranul și de a se opune evadării saudiților către BRICS.

În plus, dacă Washingtonul dorește un acord pentru limitarea înarmării nucleare, este evident că acest acord nu va putea include temperarea Israelului sau încurajarea Iranului. Rămâne de văzut ce vor putea negocia rațiunea lui Xi și a lui Putin cu un Trump condiționat existențial de sionism. În concluzie, după Shenzhen 2026, ne putem aștepta la multe surprize nu tocmai plăcute, iar consecințele negative vor depinde aproape integral de concesiile americanilor și de ceea ce, în mod intenționat, nu va fi negociat acum.

Sursa:
https://www.facebook.com/AdriaanVanTrincu/posts/intalnirea-celor-trei-granzi-este-batuta-in-cuie-trump-putin-si-xi-vor-face-vorb/1131637269320699/