În noaptea de 21 spre 22 iunie 1941 Germania nazistă și aliații ei au atacat URSS fără o declarație formală de război, cu o armată uriașă, peste 3 milioane de soldați, pe un front lung de 2.900 km, de la Marea Baltică la Marea Neagră, dispunând de 7.000 de piese de artilerie, 3.600 tancuri și 2.700 de avioane, cea mai mare campanie de invazie din istoria omenirii . Cauza războiului, formulată în retorica ideologiei naziste, era nevoia de „spațiu vital” (Lebensraum), concept care acoperea un război de cotropire și jaf, încercarea Germaniei de atunci de a ocupa prin război fertilele pământuri rusești și imensele resurse naturale petroliere și minerale. Populațiie slave băștinașe urmau să fie transformate în scalvi sau să fie exterminate, ca fiind „inferioare” din punct de vedere rasial.

Stalin a încercat din răsputeri să evite războiul cu Germania, sau măcar să îl amâne cu vreo doi ani, URSS nefiind încă suficient de pregătită pentru o confruntare de o asemenea anvergură. Dar, după acordul de la Munchen din septembrie 1938, semnat de Gerrmania nazistă cu Marea Britanie, Franța și Italia, Hitler a fost pratic autorizat de către puterile occidentale să își satisfacă pretențiile teritoriale față de Cehoslovacia și era de prevăzut că el nu se va opri aici. Dincolo de limitele a Acordului, el a desființat statul cehoslovac în totalitate și a creat în partea estică micul stat marionetă Slovacia. În consecință și ca să nu rămână izolată, un an mai târziu URSS a încheiat și ea un „Tratat de neagresiune” cu Germania după modelul Acordului de la Munchen, în vederea delimitării sferelor reciproce de influență, chiar dacă opoziția ideologică dintre nazism și comunism părea ireductibilă, Tratat cunoscut în istorie, după numele miniștirilor de externe semnatari, ca Pactul Ribbentrop – Molotov (23 august 1939). Acest Tratat numit „de neagresiune” a dus de fapt imediat la agresiune, la începerea războiului și la escaladarea expansiunilor teritoriale de ambele părți. Ca să poată purta războiul pe frontul de Vest, Hitler voia să se asigure că nu va fi atacat de către URSS de la Est. Astfel, Germania declară război Poloniei la 1 septembrie 1939 și ocupă partea vestică a acestui stat, iar URSS, la cererea expresă a Germaniei și în intenția refacerii frontierelor până la Linia Curzon (fostul Imperiu Țarist), ocupă două săptămâni mai târziu partea estică a Poloniei (începând cu 17 septembrie), zona populată cu ucrainieni și bieloruși, pe care o împarte între Ucraina și Belarus. URSS s-a oprit atunci, în 1939, pe Linia Curzon, definită de Consiliul Suprem al Antantei în august 1919, ca granița dintre Rusia bolșevică și Polonia . În 1919 în Rusia a izbucnit Războiul civil și Polonia o folosit ocazia pentru a muta granița cu 200-240 km spre est de Linia Curzon, ocupând un teritoriu de 13.500 kmp populat (în ordinea ponderii numerice) cu ucraineani, bieloruși, polonezi și evrei . În urma Tratatului cu Germania, URSS re-ocupă de fapt de la Polonia teritoriul rusesc în cauză până la linia Curzon. Apoi, în anul 1940 URSS anexează statele baltice și ocupă provinciile Basarabia și Bucovina de Nord de la România.

1. Pe scurt despre Tratatul Ribbentrop – Molotov

Dar fricțiunile între Germania nazistă și URSS nu au întârziat să apară, în ciuda acestui Pact. Primul motiv l-a constituit Dictatul de la Viena din 30 august 1940 împotriva României, prin care Hitler a dat Ungariei Ardealul de Nord. Acest Dictat a fost impus României de către Hitler în colaborare cu Italia fascistă, fără participarea și chiar fără știrea URSS, Stalin fiind pus în fața faptului împlinit . Bineînțels, Stalin urmărea îndeaproape evenimentele din cele două țări, pentru că avea suspiciuni cu privire la consolidarea pozițiilor militare germane în România și în Ungaria. Interesul geopolitic major al URSS privea accesul navelor sale din Marea Neagră în Mediterana și de acolo mai departe, iar pentru aceasta trebuia să dispună de o anumită influență politică și militară în zona Strâmtorilor. Prin urmare, influența URSS în Bulgaria era privită de către sovietici ca un obiectiv legitim.

Între timp în schimb, în lunile septembrie-octombrie 1940, Hitler a introdus în România, aparent la cererea guvernului român, așa-numita „Misiune Militară Germană”. Justificarea oficială dată de către conducătorul statului român generalul Ion Antonescu era că această „misiune” avea ca scop ajutarea Armatei Române, în vederea pregătirii capacități sale de luptă. Numai că Misiunea consta din 890 de ofițeri, a căror prezență putea fi justificată în calitate de instructori pentru Armata Română, dar tot atunci în România au mai fost aduși și peste 20.000 de soldați germani , a căror prezență în România nu putea fi justificată, decât numai ca o etapă în pregătirea unui război anti-sovietic. Stalin nu și-a ascuns iritarea față de prezența militară germană în România, în ciuda asigurărilor date de către Hitler că este vorba de un număr limitat de militari, „în vederea instruirii Armatei Române” . Dar, așa cum nota ambasadorul român de atunci la Moscova Grigore Gafencu: „poporul rus simțea că un partener abil și primejdios voia să-l adoarmă înainte de a-l ataca” . La începutul anului următor, în ianuarie 1941, Germania a continuat transferul de trupe în România și în Bulgaria, sub pretextul că ar vrea să prevină un atac britanic prin Grecia și totodată a început să maseze trupe și în Finlanda, în imediata vecinătate a frontierei cu URSS.

Stalin era interesat de problema strîmtorilor Bosfor și Dardanele și, din această cauză, era interesat și în viitorul statut al Turciei și Bulgariei. El considera că accesul Rusiei la Strîmtori nu putea fi asigurat decît în cazul în care U.R.S.S. ar fi încheiat cu Bulgaria un Tratat, prin care să-i ofere acesteia garanții de securitate, în schimbul staționării de trupe sovietice pe teritoriul bulgar, astfel încît sovieticii să poată exercita o presiune sporită asupra Turciei . Molotov a cerut lui Hitler acceptul în acest sens, dar Fuhrerul a replicat spunând că Bulgaria nu a solicitat ajutor militar sovietic. Apoi Bulgaria, care pe 7 septembrie 1940 a primit de la Hitler Cadrilaterul luat de la România, nu numai că nu a fost interesată în a solicita ajutor militar sovietic ci, mai mult, aderă la Axă pe data de 1 martie 1941 după care, sub protecția Germaniei naziste, ocupă întinse teritorii din nordul Greciei și din Serbia. În acest context, URSS s-a orientat spre Iugoslavia, pentru a-și crea acolo baze militare proprii, în vederea asigurării accesului prin Strâmtori. Astfel că pe 5 aprilie 1941 sovieticii au încheiat cu Iugoslavia un Tratat de prietenie și neagresiune. Nemții i-au avertizat pe sovietici să nu întreprindă acest pas , iar pe 6 aprilie 1941, deci la numai o zi de la încheierea înțelegerii sovieto-iugoslave, naziștii invadează Grecia și Iugoslavia, cu scopul de a limita afirmarea intereselor URSS. De aici încolo devine clar pentru toată lumea că relațiile între Reichul German și URSS se îndreaptă spre război și că nu este decât o chestiune de timp până când va izbucni acest război.

2. Retorica beligerantă nazistă

Invadarea URSS a fost precedată de violarea repetată a spațiului aerian sovietic de către avioane spion ale armatei germane, care efectuau zboruri de recunoaștere și fotografiau nodurile de cale ferată și aeroporturile care urmau să fie bombardate, activități ostile pe care sovieticii au încercat să le oprească prin discuții și note de protest . La 11 iunie 1941, Stalin a fost informat că Ambasada germană din Moscova primise, pe 9 iunie, instrucţiuni de la Berlin privind punerea la „adăpost” a documentelor secrete (adică arderea lor) şi „plecarea discretă a femeilor şi a copiilor personalului diplomatic german de la Moscova” (adică evacuarea) .

Războiul a început efectiv în noaptea de 21 spre 22 iunie 1941, puțin după miezul nopții. URSS a fost atacată fără o Declarație de război, în sensul juridic al termenului. Mai întâi la Berlin, la ora 3.00 după miezul nopții, Joachim von Ribbentrop, ministrul de Externe german, îl convocă la el pe Vladimir Dekazonov, ambasadorul sovietic, care sosește pe la ora 4.00, deci la două ore după ce trupele germane au trecut frontiera sovietică. Ministrul Ribbenthrop îi spune verbal ambasadorului sovietic că: ,,atitudinea ostilă a guvernului sovietic faţă de germani şi ameninţarea serioasă reprezentată de concentrarea de trupe ruseşti la graniţa de vest a Rusiei au silit Reich-ul să procedeze la contramăsuri militare” . La Moscova lucrurile s-au derulat identic, sub raportul motivării atacului german. Fostul ambasador al României la Moscova Grigore Gafencu, într-un Raport pentru Ministerul de Externe român a relatat cum au decurs lucrurile, așa cum a aflat și el de la prietenul său, ambasadorul german la Moscova contele von Schullenburg: „În timpul nopţii von Schullenburg a primit instrucțiuni de la Berlin. Duminică (22 iunie) la ora 4 ½ spre dimineață a cerut o nouă audienţă [la ministrul sovietic de Externe]. A fost primit la ora 6 dimineața [deci la patru ore după începerea atacului german]. «Sunt însărcinat să vă înştiinţez, a spus Ambasadorul D-lui Molotov, că din pricina presiunei de nesuferit a armatelor ruseşti la hotarele ţărilor ocupate de armele germane, Guvernul german a fost nevoit să dea trupelor sale ordinul de a începe operaţiunile militare». Ne-am dat seama, a răspuns D-l Molotov, oraşele Kiev şi Minsk au şi fost bombardate. Înseamnă acesta războiul? Contele Schulneburg, care nu primise instrucţiuni de a face o declaraţie de război formală, s-a mărginit să repete declaraţia pe care fusese însărcinat să o facă […].Comisarul a ţinut să mărturisească că, după politica de prietenie urmată faţă de Germania, nu se aştepta la un asemenea desnodământ” .

3. Acțiunile anti-rusești și retorica rusofobă azi

În toamna-iarna anilor 1940-41, Hitler a căutat să blocheze accesul URSS la Marea Mediterană, ocupând militar o serie de țări din zonă și masând în fiecare țară zeci de mii de soldați. A ocupat pașnic, prin „misiuni militare germane”, la înțelegere cu guvernele existente, România, Bulgaria și Slovacia, după care a ocupat prin război țările care au opus rezistență – Iugoslavia și Grecia. Această concentrare de trupe în apropierea frontierelor URSS fost de fapt o pregătire militară a Germaniei naziste în vederea atacării URSS. Venind la perioada postbelică, în timpul războiului rece, SUA și Occidentul au creat NATO în anul 1949, cu scopul declarat de a „îndigui” (containment), de a „stăvili” expansiunea comunismului spre Vest. În contrapondere la NATO, țările socialiste din Est au creat „Tratatul de la Varșovia” șase ani mai târziu, în 1955. Dar, după prăbușirea comunismului, prin anii 1989-90, și după desființarea Pactului de la Varșovia în 1991, NATO, care nu mai avea nici o justificare pentru existența sa, nu numai că nu s-a desființat, ci dimpotrivă și-a continuat expansiunea militară spre Est. A încercat să se justifice, pretinzând că Federația Rusă este „agresivă”. Dar, pentru a vedea cine dă cu adevărat dovezi de agresivitate, va trebui să răspundem în prealabil la o întrebare simplă și de bun simț: cine și în direcția cui s-a deplasat cu armatele? S-a deplasat oare Federația Rusă cu armatele sale spre frontierele SUA, ori s-a deplasat SUA cu armatele sale spre frontierele Federației Ruse? Când a fost întrebat de către sovietici despre rostul „misiunii militare germane” din România, Hitler a mințit cu seninătate că aceasta ar avea ca scop doar instruirea Armatei Române. Când SUA și-a instalat baza sa militară în România la Deveselu, în anul 2010, responsabilii politici străini și români de asemenea au afirmat, cu aceeași seninătate, că „scutul” ar fi pur defensiv și că ar avea ca scop apărarea Europei de… rachetele iraniene , care încă nu existau. Nu ține nici argumentul că Federația Rusă ar fi fost „agresivă”, deoarece ar fi „anexat” Crimeea, pentru că Baza americană de la Deveselu a fost înființată cu cinci ani înainte de secesiunea Crimeii. Înainte de invadarea URSS, aviația germană de spionaj a efectuat zboruri în spațiul aerian sovietic. „În intervalul 27 martie – 18 aprilie 1941, au avut loc nu mai puțin de 80 de zboruri de spionaj germane deasupra teritoriului Uniunii Sovietice […], iar până la sfârşitul lunii mai 1941, au mai avut loc alte circa 180 de astfel de zboruri, ceea ce a permis ca Luftwaffe să încheie cercetarea fiecărui aeroport sau bază militară din vestul Uniunii Sovietice” . La fel, în ultimii ani au fost semnalate sute de cazuri în care avioane militare de spionaj EP-3E Aries și R-8A Poseidon ale SUA au fost interceptate în imediata apropiere a frontierelor Federației Ruse . Interceptarea de către aviația militară rusă a făcut ca avioanele SUA să nu violeze spațiul aerian rus dar, prin aparatura cu care sunt dotate, aceste avioane pot culege informații de pe teren până la sute de km de punctul în care se află în zbor și au putut să vadă cum și de unde sunt activate sistemele ruse de apărare antiaeriană.

Motivul de război invocat în noaptea de 21 / 22 iunie 1941 de Germania nazistă, atât la Berlin de către ministrul de Externe Ribbentrop, cât și la Moscova de către ambasadorul german Schullenburg, era acela că „concentrarea de trupe ruseşti la graniţa de vest a Rusiei reprezintă o amenințare serioasă pentru Germania”. În toamna anului 2018, NATO „denunță agresivitatea Rusiei” în unele instituții media occidentale, precum Deutsche Welle sau France Presse, din cauza exerciţiilor denumite „Vostok-2018”, pe care Rusia le-a organizat între 11 şi 17 septembrie în Siberia Orientală şi în Extremul Orient rus . Faptul că Rusia desfășoară manevre militare defensive în interiorul frontierelor sale este considerat de țările NATO o dovadă de „agresivitate”, dar faptul că SUA și cu o serie de țări NATO vin de la mii de km și desfășoară manevre militare ofensive în apropierea frontierelor Rusiei nu pare să intre în conținutul noțiunii de „agresivitate”. În eventualitatea izbucnirii în viitorul apropiat a unei confruntări militare cu armament convențional în Estul Europei, între armatele NATO pe de o parte și Federația Rusă pe de altă parte, NATO va fi dispusă să lupte până la ultimul om, prin asta înțelegând până la ultimul ucrainean și român, după care „consilierii” militari străini se vor căra acasă. Nu ar fi ceva cu totul nou, exact la fel au procedat „consilierii” militari occidentali și în august 2008, atunci când Georgia a fost instigată să atace Federația Rusă și nu a avut decât de pierdut.

Ca argument principal în susținerea ideii că Federația Rusă ar fi agresivă este invocată așa-zisa „anexare” a Crimeii. În realitate, în iarna 2013-2014 în Ucraina a fost organizată o „revoluție portocalie”, în realitate o lovitură de stat, dar miza implicării SUA, cu costuri uriașe, în destabilizarea politică a Ucrainei, nu a fost cea declarată în vorbe, de „democratizare” a acestei țări, ci cu totul alta. SUA au intenționat atragerea Ucrainei în NATO, sub pretextul unui „pericol rusesc”, pentru ca apoi să ocupe zona de mare importanță strategică a Crimeii și să amplaseze acolo baze militare NATO. Or, Crimeea a fost un teritoriu istoric rusesc, nu ucrainean, iar în anul 1954, atunci când a transferat către Ucraina Sovietică întinse teritorii rusești, liderul URSS Nikita Hrusciov nu și a imaginat că într un viitor oarecare Ucraina va încerca să intre în NATO, cu teritoriile istorice rusești cu tot și că va aduce armate ostile la frontierele Russiei. Filosofia lui Hrusciov era că aceste teritorii rusești rămân rusești, indiferent dacă din punct de vedere formal administrativ se află în interiorul frontierelor Republicii Sovietice Socialiste Ucrainiene, sau ale Republicii Sovietice Federative Ruse. Ideea lui Hrusciov era că aceste teritorii rămân ale URSS, el nu a putut prevedea că Ucraina se va alia cândva cu viitorii adversari ai Rusiei și că vor încerca împreună să aducă bazele militare ale SUA în Crimeea. În fața acestui pericol, care putea să ducă la declanșarea unui război mondial, populația Crimeii, 77% rusofonă , s-a mobilizat și, la Referendumul organizat pe 16 martie 2014, a votat în majoritate covârșitoare (95%, potrivit unor surse occidentale) pentru revenirea în cadrul Federației Ruse . Deci inclusiv peste 10% din populația Crimeei de etnie ucraineană a votat pentru revenirea la Rusia.

Și în fine, Federația Rusă, ca succesoare a fostei URSS, a fost și este culpabilizată în continuu pentru încheierea Tratatului Ribbentrop-Molotov din 23 august 1939. La Congresul al XIV-lea al PCR din noiembrie 1989, liderul comunist român Nicolae Ceaușescu a cerut anularea Tratatului . Puțin mai târziu, în decembrie 1989, Consiliul Deputaților Poporului ai URSS a adoptat Rezoluția „Despre evaluarea politică și juridică a pactului sovieto-german de neagresiune din 1939”, în care a fost condamnată Anexa secretă la Tratat . Apoi, la împlinirea a 80 de ani de la semnarea Tratatului, pe 23 august 2019, o serie de state din Estul Europei, membre NATO (anume Polonia, România, Estonia Letonia și Lituania) au semnat o Declaratie comună, în care cer tuturor țărilor europene să facă front comun împotriva totalitarismului (subînțelegând prin „totalitarism” regimul politic actual din Federația Rusă) și condamnă implicit Anexa secretă la Pactul Ribbentrop-Molotov . Dar o revenire la status quo ante în raport cu Tratatul ar presupune o retrasare a frontierelor și, ca în orice modificări de frontiere, unele părți ar avea de câștigat, iar altele ar avea de pierdut. Și este greu de presupus că părțile perdante s-ar resemna cu acest lucru, fără declanșarea unui război. În mod concret, în cazul anulării Tratatului Ribbentrop – Molotov, ar avea de câștigat teritorial Polonia și România. Nu ar fi vorba doar de o simplă revenire a Basarabiei și a Bucovinei de Nord ocupată de Ucraina la România, ci Ucraina ar trebui să retrocedeze peste un sfert din teritoriul său actual către Polonia, iar Belarusul să retrocedeze, tot către Polonia, aproximativ 15% din teritoriul său actual. Desigur, o atare anulare și revenirea la statu qou ante sunt chestiuni departe de a fi realiste. Atunci ce rost mai are permanenta invocare negativă a Tratatului? Desigur, întreținerea unei continue atmosfere de rusofobie.

Referinte:

John Graham Royde-Smith, înhttps://www.britannica.com/event/Operation-Barbarossa
Keith Sword, The Soviet Takeover of the Polish Eastern Provinces, 1939-41, Palgrave Macmillan, 1991.
R. F. Leslie, Antony Polonsky, The History of Poland Since1863. Cambridge University Press.1983
Zara S. Steiner, The Lights that Failed: European International History, 1919–1933. Oxford University Press. 2005. Vezi și https://fr.wikipedia.org/wiki/Ligne_Curzon
* * * Nazi-Soviet Relations 1939 – 1941. Documents from the Archives of the German Foreign Office, University Press of the Pacific, 2003, p. 180-181.
https://ziarulnatiunea.ro/2014/04/21/misiunea-militara-germana-in-romania
* * * Nazi-Soviet Relations 1939 – 1941, op. cit., p. 206.
Grigore Gafencu, Preliminariile Războiului din Răsărit. De la Acordul de la Moscova (21 august 1939) până la ostilitățile din Rusia (22 iunie 1941), București, Editura Curtea Veche, 2011, p. 319
https://ro.wikipedia.org/wiki/Relatiile_sovieto-germane_(1918-1941)
* * * Nazi-Soviet Relations 1939 – 1941, op. cit., p. 316.
Ibidem, p. 328.
Dr. Constantin Corneanu, în: https://www.aesgs.ro/in-zori-ei-nu-dormeau-atacul-preventiv-sovietic-si-replica-germana-din-22-iunie-1941-1
Alesandru Duțu, Armata română de la Prut la Volga și înapoi la Prut, 1941-1944, Editura Lexon-Prim, Chișinău, 2015.
https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/molotov-romania-nu-avea-dreptul-sa-rupa-pacea-cu-urss
https://romania.europalibera.org/a/cum-functioneaz%C4%83-scutul-de-la-deveselu-punct-strategic-impotriva-rachetelor-din-iran/30363024.html
https://www.aesgs.ro/in-zori-ei-nu-dormeau-atacul-preventiv-sovietic-si-replica-germana-din-22-iunie-1941-1
https://www.mediafax.ro/externe/nou-incident-intre-avioane-militare-din-rusia-si-sua-deasupra-marii-negre-19474748, vezi și https://karadeniz-press.ro/avioane-americane-de-spionaj-deasupra-bateriilor-rusesti-s-400-din-crimeea
https://www.rumaniamilitary.ro/avioane-de-recunoastere-si-supraveghere-vi
https://www.dw.com/ro/agresivitatea-rusiei-o-preocupare-major%C4%83-de-securitate-pentru-rom%C3%A2nia-spotmediaro/a-53897511
http://2001.ukrcensus.gov.ua/eng/results/general/nationality/Crimea
https://www.foxnews.com/world/crimea-referendum-wide-condemnation-after-region-votes-to-split-from-ukraine
https://www.mediafax.ro/revolutie-30/revolutions-la-congresul-al-xiv-lea-al-pcr-ceausescu-a-cerut-anularea-pactului-ribbentrop-molotov-partea-a-iii-a-18602951
https://www.znak.com/2020-05-27/v_gosdumu_vnesen_zakon_ob_otmene_dokumenta_osudivshego_ pakt_molotova_ribbentropa_v_sssr
https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/80-de-ani-de-la-pactul-ribbentrop-molotov-declaratie-romania-polonia-tarile-baltice-cer-front-comun-impotriva-totalitarismului-1177189