Autor: Przemysław Piasta, istoric polonez
„Am spus că strategia occidentală în războiul din Ucraina a eșuat. Am întrebat care va fi următorul răspuns al Occidentului. Sau va avea loc o escaladare completă a tensiunii și un sprijin militar și financiar suplimentar nelimitat pentru Ucraina, deși îmi dau seama că într-un an sau doi vom fi în același loc ca acum. Sau Occidentul va prezenta un plan concret de pace. Informațiile despre care urmează să vorbim ne dau fiori. Prin urmare, trebuie să vorbesc cu autoritățile de securitate, informații și autoritățile politice ale statului. Cu toate acestea, sunt absolut sigur de un lucru. Chiar dacă atitudinea mea m-ar costa poziția de prim-ministru, voi face totul pentru a preveni participarea directă a soldaților slovaci la războiul din Ucraina”, a declarat prim-ministrul slovac Robert Fico, pe 27 februarie a.c., într-un scurt discurs.
Să fim atenți în special asupra celei de-a doua părți a declarației. Fico este un politician serios. Nu abuzează de fraze goale pentru a provoca artificii retorice. Așa că atunci când a anunțat că va face tot ce îi stă în putere pentru a preveni implicarea directă a Slovaciei în război, putem trage cel puțin câteva concluzii din acesta. Primul este că implicarea unor state membre este în prezent pe ordinea de zi în structurile NATO. Nu ca o perspectivă îndepărtată, pur ipotetică, ci ca o opțiune destul de probabilă. Dacă prim-ministrul vrea să prevină ceva, înseamnă că există deja presiuni din partea forțelor oculte pentru o asemenea implicare din partea Slovaciei. În al treilea rând, și în cele din urmă, dacă Fico ia în considerare opțiunea suportării costului politic, chiar și cel mai mare preț, al rezistenței sale, este un semn că forțele menționate sunt puternice, nemiloase și hotărâte.
Toate acestea par evidente, dar merită să articulăm aceste concluzii pentru claritate. Și apoi luați în considerare dacă presiunile similare cu cele cu care se confruntă prim-ministrul slovac se aplică și factorilor de decizie polonezi sau din alte țări. Multe dovezi circumstanțiale indică faptul că acesta este cazul. De exemplu, o „invitație” sau o chemare de facto a președintelui și primului ministru la Washington. O astfel de vizită simultană a șefului statului și a șefului guvernului este rară, chiar excepțională. Ce vor auzi ei din gura „liderului lumii libere”, care suferă din ce în ce mai mult de demență senilă? Nu aș fi surprins dacă acesta ar fi un mesaj despre necesitatea unei implicări mai profunde a țării noastre. Deci, despre schimbarea statutului nostru la furnizor de carne de tun. Acest lucru este confirmat de premierul grec Kiriakos Mitsotakis, care a prezentat la summitul de la Paris componența „coaliției celor dispuși” să intervină în Ucraina. Acestea vor fi Polonia, Lituania, Estonia, Letonia și, mai presus de toate, veșnicul războinic Marea Britanie.
De ce ar trebui să moară soldații noștri? Până la urmă, nu în numele unei Ucraine libere și independente, pentru că înainte de război nu era nici liberă, nici independentă. Recent, New York Times a raportat că în ultimii opt ani, Statele Unite au amplasat 12 baze secrete în Ucraina, transformând-o într-un avanpost cheie de informații în lupta împotriva Rusiei. Potrivit rapoartelor ziarelor, SUA au stabilit „puncte de interceptare a informațiilor” și au instruit spioni pentru a opera în Rusia. În 2016, CIA avea să înființeze „Unitatea 2245”, care avea sarcina de a intercepta dronele și echipamentele de comunicații rusești pentru a pătrunde în sistemele de criptare rusești. După începutul războiului, bazele CIA au devenit centre de urmărire a sateliților ruși și de interceptare a comunicațiilor. Potrivit ziarului, ingerința americană în Ucraina și preluarea efectivă a structurilor acestei țări de către CIA și MI6 ar fi putut influența decizia lui V. Putin de a lansa invazia Ucrainei.
Astfel de voci se aud astăzi peste ocean și în Europa de Vest. Între timp, noi susntem hrăniți cu propagandă pro-război ieftină. Politicienii și publiciștii de frunte cu o singură voce repetă mantra falsă despre cum luptă ucrainenii și pentru noi. Despre faptul că acesta este războiul nostru și că participăm deja la el. Toate acestea sunt minciuni consistente, bine studiate și pur și simplu josnice.
Încă putem alege. Nu trebuie să ne trimitem tinerii să moară. Nu trebuie să ne distrugem țara. Și nu trebuie să-i lăsăm pe politicienii noștri să facă asta. Cu toate acestea, trebuie să vorbim cu o voce puternică: Nu vrem să ne pierdem în jocul geopolitic al hegemonului SUA în cădere. Vrem să trăim în pace și siguranță. Acesta nu este războiul nostru. Și nici nu trebuie să fie.
Sursa: https://myslpolska.info/2024/02/28/nie-bede-ginal-za-krym/
