România nu are politică externă de mai multă vreme. Acuma nu-i nimic: nici UE nu mai are politică externă

România nu are politică externă de mai multă vreme. Acuma nu-i nimic: nici UE nu mai are politică externă

Autor: Eldar Mamedov, jurnalist, Bruxelles

Săptămâna trecută, liderii UE au convenit ca prim-ministrul estonien Kaja Kallas (foto) să-i succedă diplomatului spaniol Josep Borrell în funcția de șef al politicii externe al blocului. Decizia a venit, însă, doar ca un premiu de consolare pentru că și-a anulat ambițiile de a conduce NATO.

Nu este greu de înțeles de ce a fost considerat mai sigur să-l țină pe Kallas în afara NATO: deși există un consens în UE că Rusia este principala amenințare la securitatea blocului, Kallas a mers mult mai departe decât majoritatea liderilor în retorica ei combativă.

Există, de asemenea, mai mult decât un puseu de ipocrizie despre Kallas: în timp ce ea a cerut izolarea Rusiei, soțul ei a continuat să profite de pe urma legăturilor sale de afaceri cu Rusia mult după invadarea Ucrainei din februarie 2022. Acest lucru, alături de unele pași greșiți politic, a făcut-o o figură nepopulară în Estonia natală și a dus la apeluri penthru demisia ei, pe care ea le-a ignorat (...).

În ciuda titlului său înalt, postarea nu are putere reală. Înaltul reprezentant nu este ministrul de externe al UE. El sau ea este vicepreședinte al Comisiei Europene, brațul executiv al blocului, deci din punct de vedere tehnic subordonat președintelui acesteia. Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE), cu cei peste 5.000 de funcționari ai săi atât la Bruxelles, cât și delegațiile UE în străinătate, îi stă la dispoziție, dar toate pârghiile bugetare sunt în mâinile Comisiei. Astfel, înaltul reprezentant și echipa sa sunt forțați să petreacă o cantitate exagerată de timp în lupte pe teren cu alte ramuri ale mașinării de la Bruxelles pentru a face ceva.

Cel mai important, în ciuda tuturor proclamațiilor unei „Europe geopolitice”, UE nu are competențe asupra politicilor externe și de apărare ale statelor membre. Consiliul UE, adică adunarea președinților statele membre, este cel care stabilește politica externă a blocului, și fiecare dintre ele deține un drept de veto, astfel capabil, în principiu, să blocheze politicile comune.

Este puțin probabil ca acest lucru să se schimbe, deoarece securitatea națională este, în mod tradițional, prerogativa cu cea mai zel păzită a unui stat-națiune, și cu atât mai mult în contextul ascensiunii forțelor politice suveraniste în Europa, așa cum atestă rezultatele ultimelor alegeri pentru Parlamentul European. Într-un fel, slujba înaltului reprezentant este imposibilă.

Aceste limitări structurale pot fi compensate, într-o măsură, de personalitatea titularului de birou. Cel mai important diplomat al UE a fost Javier Solana, care a ocupat funcția din 1999 până în 2009 – în mod ironic, înainte ca Tratatul de la Lisabona să creeze SEAE însemna, teoretic, să întărească postul. Dar Solana și-a asumat funcția după ce a condus NATO, ceea ce i-a oferit un plus de putere, respect din partea statelor membre și vizibilitate internațională, ceea ce le-a lipsit succesorilor săi. Totuși, succesorul său, Federica Mogherini, poate fi creditat pentru că a depășit acordul nuclear cu Iranul, iar Borrell pentru eforturile de a reînvia același acord după retragerea președintelui Trump în 2018 și a luat o poziție de principiu față de Gaza.

Așteptările sunt semnificativ mai mici cu Kallas. Kristi Raik de la Centrul Internațional pentru Apărare și Securitate din Tallinn, deși oferă o viziune înțelegătoare asupra candidaturii sale, subliniază provocarea de a fi „un lider puternic, fără a fi în același timp prea radical pentru gustul unor state membre, care ar putea fi contraproductiv.” Cu toate acestea, abilitățile de construire a consensului ale lui Kallas nu au fost încă testate.

Kallas nu a oferit încă multe dovezi ale înțelegerii ei pentru cât de mult din lume funcționează dincolo de Europa. Totuși, va trebui să facă față crizelor din Orientul Mijlociu, Africa, America Latină, să gestioneze relațiile cu China și Asia-Pacific. În calitate de înaltă reprezentantă, ea va prezida comisia mixtă pentru punerea în aplicare a acordului nuclear cu Iranul, la care predecesorii ei Mogherini și Borrell s-au angajat ferm. Părerile ei cu privire la acest subiect sunt complet necunoscute, deoarece sunt cu privire la problema Israel/Palestina. După cum a remarcat un analist din Bruxelles, „poziția UE este deja scăzută față de standardele duble în Gaza. Cum intenționează Kallas să învețe despre o lume complexă dincolo de Europa (...).”

Sursa: https://responsiblestatecraft.org/kaja-kallas/

Citește și: