O politică greșită, un lider imprudent, un echilibru de putere nefavorabil în lume pentru Armenia și de aceea vom asista la un mare exod și poate încă la un la genocid armean în zilele ce vor urma.
O națiune apropiată nouă, datorită credinței noastre creștine, precum și a soartei noastre istorice, inclusiv martiriul, sunt armenii, care suferă o mare tragedie în fața ochilor noștri. Un vecin agresiv, prost, dar bogat în petrol - Azerbaidjan tocmai a început „soluția finală” a problemei Nagorno-Karabah și a armenilor care trăiesc acolo de secole.
Deci, pe scurt, telegrafic, Nagorno-Karabah este o enclavă armeană din Azerbaidjan, aflată la granițele fostei URSS. Relocarea oamenilor și demarcarea granițelor republicilor sovietice, la urma urmei, a fost o singură țară (URSS), a lăsat adesea puncte fierbinți după căderea și prăbușirea URSS. Unul dintre ei, aflat deja în perioada de declin a URSS, a fost Nagorno-Karabah, unde azeri au comis pogromuri împotriva armenilor.
Azerii sunt adepți ai islamului, iar țara lor Azerbaidjan, în anii 1990-1994, înapoiată din punct de vedere al civilizației, dar cu o populație mare, a pierdut un lung război cu Armenia și armenii din Nagorno-Karabah care luptau pentru autodeterminare. Totuși, dornic de răzbunare, timp de trei decenii, profitând de faptul că a moștenit industria petrochimică din URSS, s-a îmbogățit pe baza zăcămintelor de petrol pe care le deținea. Și-a cheltuit o mare parte din venituri pe armament, cumpărându-le din Turcia, Ucraina, Israel. Populația azerilor, datorită tradițiilor islamice, era în continuă creștere, iar Armenia creștină și săracă în materii prime, se depopula.
Ca urmare a uneia dintre revoluțiile de culoare inspirate și finanțate de „Occident”, prim-ministrul Nikola Pashinyan (în foto în stânga) și cercul său de asociați au preluat puterea [prin lovitură de stat, la fel ca și în Ucraina], care a separat Armenia de Rusia, garantul istoric al independenței Armeniei încă din vremea țarismului. S-a adoptat cursul spre SUA, cea mai mare ambasadă americană din toată Transcaucazia este la Erevan.
Turcia, care a comis oribilul genocid armean în timpul Primului Război Mondial și a fost și este o amenințare existențială pentru armeni, sprijină Azerbaidjanul, care încearcă să-și schimbe granițele. Țara islamică, turcomană - Azerbaidjan, este un element al „Marele Turan”, zona națiunilor de limbă turcă care vrea să se integreze sub conducerea sa, iar Turcia o face de zeci de ani. Aceasta este o nouă încarnare a Imperiului Otoman. Iar Armenia este un obstacol în calea acestui mare proiect geopolitic.
Profitând de slăbiciunea politică a Armeniei, în toamna anului 2020, Azerbaidjanul, cu sprijinul Turciei, a învins Armenia în așa-zisa Războiul de 44 de zile. Zonele care nu aparținuseră armenilor au fost predate Azerbaidjanului, iar soarta enclavei Nagorno-Karabah urma să fie rezolvată pe cale diplomatică. „Coridorul” terestru care leagă Nagorno-Karabah de Armenia era ocupat de forțele ruse de menținere a păcii, în cadrul unui armistițiu negociat de Moscova.
Armenia nu a recunoscut niciodată independența Arcakh-Nagorno-Karabah, prin urmare, ca parte a alianței ODKB, Rusia nu avea motive să intervină în apărarea armenilor din Nagorno-Karabah. Pashinyan este un laș și a contat pe sprijinul SUA și al UE. În Armenia, cea de-a 102-a bază militară rusă se află la Gyumri, unde sunt staționați 5.000 de soldați ruși, forțe terestre și aeriene. Cu toate acestea, zona este izolată de Georgia ostilă. Totuși, ea ar putea să-și arate sprijinul. Din 2022 rușii sunt angajați militar în războiul din Ucraina, unde luptă de facto cu Occidentul colectiv într-un război hibrid. Azerbaidjanul a profitat de acest lucru și, cu sprijinul Turciei, în această dimineață [20 sept. a.c.], încălcând acordul de încetare a focului, Azerbaidjanul a lansat o operațiune militară menită să lichideze enclava armeană din Nagorno-Karabah. Lașul premier al Armeniei, Pshinyan, a anunțat că în Nagorno-Karabah nu există trupe armene, pronunțând astfel o sentință asupra unităților staționate acolo, eliminând legal argumentele Rusiei (aliat al ODKB) dacă ar fi vrut să intervină (…).
După cum îmi amintesc din vremurile URSS, azeri sunt încă o armată de păstori necivilizați, cruzi, dar astăzi sunt bine înarmați. Barbariile pe care le-au comis în timpul războiului sunt departe de normele unui om civilizat. Distrugerea cimitirelor, răzbunarea pe trupurile armenilor scoase din morminte, cruzimea față de prizonieri și aruncarea în aer a bisericilor sunt doar o mostră a comportamentului lor față de armeni.
Prima fază a războiului este în desfășurare, distrug forțele de apărare aeriană și punctele de aprovizionare armene. Avantajul azerilor este copleșitor. Ei au dat un ultimatum pentru Karabakh să părăsească formațiunile armate armene. Dacă iese armata din Arcach, va ieși și populația civilă. Armenii, dacă rămân, riscă să fie uciși cu cruzime dacă rămân. Vom asista așadar la marele exod al armenilor și la o altă tragedie a acestei minunate națiuni. Există o teamă că lacomul dictator care conduce la Baku, Ilkham Aliyev (în foto în dreapta), va rupe o fâșie de pământuri armene indigene pentru a se conecta cu enclava azerilor din Nakhcivan, în perioada URSS a Republicii Autonome Nakhcivan. Singura țară care îl poate opri este Iranul ayatollahilor.
Elitele armene, conduse de Pashinyan, au căzut victime ale viselor de apartenență la lumea americană a democrației liberale. Din păcate, o astfel de „insulă” înconjurată de țări islamice ale Imperiului Otoman pe care Erdogan îl reconstruiește, o insulă care întoarce spatele garantului militar al securității sale, Rusia Ortodoxă, nu avea niciun motiv să existe. Și cine „i-a dat foc”? Nu sunt un susținător al teoriilor conspirației, dar în Turcia, și fără acordul ei, Aliyev nu va face nimic, iar în Transcaucazia, Serviciul de Informații al Majestății Sale a avut o influență puternică asupra elitelor locale de secole. Astăzi, Marea Britanie se află într-o ciocnire mortală cu Rusia, așa că „focul” din zonă este un element al jocului global dintre Londra și Moscova.
