Anul acesta, de Crăciunul rusesc, între 5 și 8 ianuarie 2024, în Maramureș s-a aflat la colindat nimeni altul decât Ambasadorul Federației Ruse la București E. S. Valery Kuzmin. Domnul ambasador a vizitat între altele și Memorialul Victimelor Comunismului din Sighet. Aici, însoțit de omul de afaceri Mihai Lauruc, președinte al Uniunii Rutenilor Subcarpatici din România (vezi foto), ambasadorul a intrat și în celula în care pe vremea Austro-Ungariei a fost deținut și torturat pentru credința lui Ortodoxă preotul rutean Alexei Kabaliuk (30 august 1877 - 2 decembrie 1947) canonizat, adică trecut în rândul sfinților de către Biserica Ortodoxă Ucraineană (Patriarhia Moscovei) în anul 2001, cu numele de Sf. Alexie Carpatinul. Are fixate și zile de prăznuire, pe 21 octombrie și pe 2 decembrie, precum și un acatist scris în cinstea lui.
Existența acestui sfânt a devenit în ultimul timp o problemă delicată pentru Parohia Ortodoxă Ucraineană din Sighet. Inițial, preoții de aici au fost entuziasmați că au și ei un sfânt al lor, și încă rutean din Maramureșul Istoric. I-au pictat icoana la intrarea în biserică și au montat o placă de marmură în memoria lui în fosta pușcărie din Sighet. Apoi s-au confruntat cu situația că Biserica Ortodoxă Ucraineană Canonică (Patriarhia Moscovei), cea care l-a trecut în rândul sfinților pe Alexei Kabaliuk sub numele de Alexie Carpatinul, a ajuns să cadă în dizgrație și să fie prigonită brutal de către autoritățile din Ucraina, mai exact de către guvernanții drogați falși creștini, necreștini (evrei) și anti-creștini (sataniști), care conduc vremelnic Ucraina. Acuma, în condițiile de azi, a-l cinsti pe Sf. Alexie Carpatinul ca sfânt local, înseamnă să nu ții cu Mitroplia necanonică și în fals intitulată autocefală de la Kiev, înseamnă să nu faci parte din secta Martorii lui Zelenski. Iar al cinsti pe Sf. Alexie Carpatinul asta ar putea să însemne că faci propagandă rusă, că faci parte din oamenii lui Putin etc. Ce fac, în aceste împrejurări, preoții de la Parohia Ortodoxă Ucraineană din Sighet? Pe moment nimic. Dar faptul că nu au răzuit icoana pictată a sfântului de pe peretele bisericii ar putea fi un semn că așteaptă și ei o schimbare în Ucraina.
Deocamdată, de mai multă vreme încoace, singura personalitate care a venit la Sighet să aducă un omagiu Sf. Alexie Carpatinul în temnița în care acesta a pătimit s-a dovedit a fi un demnittar rus venit tocmai de la Moscova, E. S. domnul Ambasador Valery Kuzmin.
Sursa: https://www.facebook.com/photo?fbid=766216788880117&set=pcb.766216918880104
Referințe biobibliografice:
Alexandru Kabaliuk s a născut pe 30 august 1877 în localitatea Iasinea din Comitantul Maramureș de pe vremea Austro Ungariei, azi în Ucraina, un sat situat mai sus de Rahău, spre izvorul Tisei Negre. La 24 de ani a terminat armata și a revenit în sat. A fost un autodidact, citea mult și era atras mai mult de pelerinaje la mănăstiri. A fost și la Mănăstirea Bixad din România. În 1908, a obținut un sprijin financiar pentru a merge în pelerinaj la locurile sfinte din Palestina și la Muntele Athos, unde a rămas mai multă vreme la Mănăstirea rusă Sf. Pantelimon. Doi ani mai târziu revine în Rusia unde este tuns în monahism și, la Mănăstirea Iablocinski, este hirotonit ca preot ortodox misionar pentru Rutenia Subcarpatică de către Arhiepiscopul Evloghie al Homskului, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. Călătorește încă o dată la Muntele Athos, de unde primește un antimis și își schimbă actele rusești de călugăr și preot cu altele grecești, pentru a putea intra fără probleme în Austro Ungaria.
În primăvara anului 1911 îl întâlnim pe preotul Alexei Kabaliuc la Karlovitz, în audiență la Mitropolitul sârb Luchian Bogdanovici, care îl trimte preot ortodox la Miskolc, pe seama rutenilor din Subcarpatia, la Veliki Luciki și Iza. Oficia slujbele religioase în Veliki Luciki într o casă, iar oamenii din satele din jur își aduceau copiii la el să îi boteze dar, de frica jandarmilor, ziceau că îi duc la oraș, la Hust, să îi vaccineze de variolă. O vreme nu l a deranjat nimeni. Dar la un moment dat, la reclamația unui notar maghiar care l a acuzat că face propagandă împotriva Bisericii Greco Catolice, a fost arestat, dus și anchetat la Muncaci, apoi a fost trimis cu domiciliu forțat în satul natal de la izvoarele Tisei. În februarie 1912 a părăsit domiciliul obligatoriu de la Iasinea fără aprobarea autorităților și s a întors clandestin la credincioșii lui, la Iza, unde presa vremii îi semnalează prezența și consemnează că a continuat să săvârșească slujbe religioase . Poliția i a percheziționat casa în lipsa lui și i a confiscat cărțile și veșmintele preoțești. Deoarece îl căutau ca să îl aresteze din nou, Alexei Kabaliuk a luat decizia să nu se predea, a trecut frontiera la Cernăuți, apoi de acolo a plecat la Moscova. Povestea vieții lui și persecuțiile la care a fost supus a ajuns în ziarele europene, care au început să condamne „teroarea maghiară”, iar ierarhii ortodocși de la Moscova l au trimis preot misionar în America (...).
În urma unui denunț depus de către preotul Greco Catolic Azarie din Iza (de lângă Hust), în 1912 s a început un nou proces penal împotriva sătenilor de aici, aceștia fiind acuzați că și au falsificat documentele de trecere de la Greco Catolici la Ortodocși și că, în acest fel, „Biserica Greco Catolică a suferit daune materiale considerabile, din cauza faptului că a pierdut un număr mare de credincioşi plătitori de impozite” . Au fost citați în fața Tribunalului Regal din Miskolc liderul Ivan Ciopei, împreună cu 821 de „complici” (un număr, totuși, foarte mare), dar oamenii au fost achitați, deoarece nu s a putut dovedi că adeverințele de trecere ar fi fost falsificate. Nemulțumit cu sentința, preotul Azarie se adresează dis-trictului din Hust, insinuând o motivație politică. El i a învinuit pe doritorii de a trece la Ortodoxie de propagandă politică antistatală. „Acesta este rezultatul instigării de mare anvergură împotriva religiei Greco Catolice şi a statului maghiar. Organizatorii mişcării din Iza îşi doresc să l cheme pe ţarul rus, ca acesta să stăpânească partea de nord est a Ungariei” . Învinuirile politice aduse de către preot au fost admise și, pe 16 august 1912, pretorul de la Hust a adoptat o hotărâre potrivit căreia un număr de 1688 de adeverinţe au fost declarate ilegale și, deci, nu se mai pune problema înființării unei parohii ortodoxe în satul Iza (...).
Poliția a făcut razii în satele Iza, Koşeliovo, Lipcea, Nankovo, Gorincevo, Nijni Bistri, Tereblea, Dulovo, Nereșniţa, Ternovo, Bichkiv, Rahiv și Veliki Luciki, de unde au fost arestate în jur de 180 de persoane . În procesul de la Sighetu Marmației din 1913 1914, la început au fost implicate 188 de persoane , care au fost acuzate de încălcarea unor articole din codul penal maghiar, în principal pentru încălcarea art. 173, incitare la ură religioasă şi naţională. După o mai atentă examinare a documentelor anchetei, numărul învinuiților a fost redus la la 94 de oameni. Astfel, pe 29 decembrie 1913, a început procesul de la Sighetu Marmaţiei. Pe banca acuzaţilor au ajuns 94 de persoane, printre care bărbaţi şi femei cu vârste cuprinse între 17 şi 64 de ani. Ţăranii au fost incriminați pentru capete de acuzare, precum: răspândind ortodoxia, ei ar fi vrut să separe o parte a statului maghiar şi să o alipească Rusiei; ar fi făcut propagandă împotriva clerului şi bisericii Greco Catolice, precum şi împotriva poporului maghiar şi a legilor maghiare (...).
Un loc deosebit în actul de învinuire îl ocupă persoana preotului Alexie Kabaliuk. Procurorul menţiona că el nu a fost interogat, deoarece locul de trai al învinuitului nu era cunoscut. Despre acesta se spunea că la sărbătorile de hram de la Maria Pocs, Bixad și Boroniavo (din districtul Hustului) a purtat discuţii cu persoane religioase şi a făcut propagandă pentru Biserica Ortodoxă, a răspândit cărți de cult și ziare politice aduse din Rusia și a acordat atenţie deosebită locuitorilor satelor Veliki Luciki şi Iza, care deja ieşiseră din componenţa bisericii Greco Catolice, cu scopul de a forma o comunitate ortodoxă . Între anii 1911 1912 a ținut slujbe în case de rugăciune amenajate în acest scop în satele Veliki Luciki şi Iza (...).
Spre surprinderea tuturor, acuzatul principal Alexei Kabaliuk s a întors din America și s a prezentat de bunăvoie în faţa instanţei, considerând că el, ca preot, trebuie să facă cunoscut adevărul, pentru că așa este porunca lui Dumnezeu . A refuzat să fie apărat de un avocat, a ales să se apere singur, deoarece cunoștea bine limba mghiară. A demonstrat că nu numai că nu a făcut afirmații împotriva statului maghiar, ci dimpotrivă, într o scrisoare către Arhiepiscopul Evloghie al Homskului (cel care l a hirotonit preot), s a plâns de cei care difuzează în Ungaria publicații antistatale, pentru că în acest fel este întărâtată administrația locală împotriva rutenilor. Și a relatat în fața instanței, în mod amănunțit și corect, toată biografia sa, încât martorii citați nu au mai avut de adăugat nimic. A prezentat instanției și adeverința de hirotonie, ca să și probeze calitatea de preot . A arătat că a săvârșit slujbele bisericești în mod legal, având în acest sens permisiunea preotului sârb ortodox de la Miskolcz și cu știrea pretorului de la Hust. A slujit Ortodoxia, fiind convins că aceasta este religia strămoșilor săi, dar nu a instigat pe nimeni să iasă din componența Ungariei, întrucât el nu a făcut politică niciodată . Ceilalți acuzați și au susținut și ei nevinovăția, afirmând că nu au făcut nici o crimă împotriva clerului și Bisericii Greco Catolice și s au plâns de violențele pe care le au comis jandarmii împotriva lor (...).
Pe data de 5 februarie 1914, instanța a pus în libertate cea mai mare parte a deținuților, după câteva luni de arest și bătăi, din lipsă de probe. În privința celorlalți rămași închiși, sentința s a pronunțat pe 3 martie 1914. În pofida probelor insuficiente și a protestelor opiniei publice, dar poate și sub impresia atentatului cu bombă împotriva sediului Episcopiei Greco Catolice de la Debrețin din 23 februarie 1914, au fost condamnați 32 de oameni la detenție pe diferite termene și la plata unor amenzi foarte mari . Astfel, ieromonahul Alexie Kabaliuk a primit pedeapsa cea mai grea, el a fost condamnat la 4 ani şi 6 luni de închisoare şi 100 de coroane amendă (...).
Preotul Kabaliuk şi a executat pedeapsa în diferite închisori: cinci luni la Sighetu Marmaţiei, şapte la Debrețin, apoi la Şopron, dincolo de Dunăre. După ispășirea termenului de pedeapsă, el a fost deținut în continuare într un lagăr militar la Miskolcz, de unde a reușit să evadeze în iulie 1918 și să se urce pe un tren de marfă cu vagoane goale, care mergea spre Ucraina. A ajuns la Jitomir unde, într un mod cu totul providențial, l a întâlnit exact pe Episcopul Evloghie care l a hirotonit preot cu ani în urmă . Era istovit și grav bolnav. A fost internat și vindecat în spitalul unei mănăstiri, iar din primăvara anului 1919 și a reluat activitatea preoțească în Subcarpatia, trecută după război în componența Cehoslovaciei.
1. Vezi în: Máramarosi Független Ujság, nr. / 18.02.1912
2. Iurie Danileț, Viața Sfântului Alexie Carpatinul, Ed. Areopag, București, 2015, p. 47.
3. Idem, p. 48.
4. Iurie Danileț, op. cit., p. 53.
5. Iurie Danileț, op. cit., p. 55.
6. Idem, p. 57.
7. M. Grabeţ, Istoria procesului maramureşean, Ujgorod, 1934, p. 23.
8. Ibidem.
9. Vezi ziarul „Russkaya Zemlia” nr. din 22 ianuarie 1914, articolul Un proces ciudat.
10. Idem, p. 67 68.
11. http://www.krotov.info/acts /20/ 1910_16/ eulo_15.html
Sursa principală: https://issuu.com/seed/docs/maramuresul_si_rusia_bt_27_iun._2019
