Autor: Gevorg Mirzaian, profesor universitar rus

În seara zilei de 4 iunie, Vladimir Putin și Donald Trump au avut discuții telefonice. Iar prezentarea lor de către președintele american a fost foarte interesantă. Șeful Casei Albe a relatat că el și omologul său rus au discutat despre atacurile Ucrainei asupra aerodromurilor rusești (referindu-se la aviația strategică, care face parte din triada nucleară), după care Putin a declarat foarte hotărât că este obligat să răspundă la acest atac asupra aerodromurilor”.

Și după aceea, niciun cuvânt din partea lui Trump, cum că acest lucru nu ar trebui să se facă, sau că America va riposta pentru asta. Nu. Liderul american a declarat doar intenția lui Putin de a răspunde și a trecut la subiectul iranian în negocierile cu omologul său rus. Cu alte cuvinte, Trump a arătat implicit, în esență, că nu se opune acestor atacuri.
El nu obiectează pentru că înțelege că, atacând aerodromurile cu aviație strategică, regimul de la Kiev nu a atacat doar Rusia. A atacat potențial și Statele Unite și a dat o lovitură serioasă întregului sistem de stabilitate strategică din lume, care este menținut între țările nucleare.

Astăzi, această stabilitate se bazează pe principiul distrugerii garantate prin represalii. Orice potențial agresor care dorește să-și rezolve diferențele cu o altă putere nucleară prin „ultima soluție a regilor” - adică un război bun și vechi - înțelege că, în cazul unui atac nuclear asupra inamicului, are garanția că va primi în schimb o salvă nucleară. O salvă care îi va distruge propriile orașe, baze și va face imposibilă câștigarea conflictului. Și, prin urmare, nu are rost să atace.

În anii 2000 Statele Unite, reprezentate de președintele de atunci, George W. Bush, au încercat să ocolească acest principiu prin crearea unui nou sistem de apărare antirachetă. Acum, Trump repetă abordarea în ceea ce privește racheta, a anunțat crearea sistemului „Golden Dome” care, spun ei, va proteja în mod fiabil America de un atac cu rachete. Atât primul, cât și de cel de represalii.

Totuși, sistemul va proteja doar împotriva salvelor singulare sau mici, de exemplu din partea Coreii de Nord. Problema pentru Washington este că atât Moscova, cât și Beijingul au multe rachete. Amploarea unei salve din partea întregii triade nucleare (rachete bazate pe silozuri, precum și cele lansate din aeronave și submarine) va fi de așa natură încât un număr semnificativ de rachete vor pătrunde în „Domul de Aur (și de Platină și chiar de Diamant)”, vor cădea asupra orașelor americane cheie și vor provoca aceleași daune inacceptabile. Soluția ar putea fi distrugerea prealabilă a unei părți semnificative din arsenalul unei țări, astfel încât numărul de rachete lansate să fie minim. Multă vreme s-a presupus că acest lucru se poate realiza doar prin lovituri preventive cu rachete. Totuși, acestea sunt ușor de detectat, după care se lansează același atac garantat de represalii.

În 2024, Rusia a adoptat o doctrină nucleară actualizată, conform căreia un răspuns nuclear este posibil chiar dacă amenințarea la adresa suveranității Rusiei este creată de arme convenționale și state nenucleare cu sprijinul celor nucleare. Punctul 11 al doctrinei prevede că „agresiunea împotriva Federației Ruse și / sau a aliaților săi de către orice stat nenuclear cu participarea sau sprijinul unui stat nuclear este considerată un atac comun al acestora”. Iar acest atac poate fi efectuat nu numai prin lansări de rachete de la o distanță de mii de kilometri ci și, de exemplu, prin lansări de rachete fără pilot. Mult mai puțin vizibile decât rachetele nucleare. O țară care desfășoară o serie de sisteme de armament (inclusiv drone de atac de diferite tipuri) în apropierea granițelor Rusiei devine automat o țintă pentru descurajarea nucleară. Simplu spus, doctrina Rusiei ar permite lansarea unui atac nuclear împotriva unei astfel de țări, chiar dacă aceasta nu are statut nuclear.

Încă din 2024, acest punct al doctrinei a provocat indignare în Occident. Moscova a fost acuzată că a subminat unul dintre fundamentele sistemului de neproliferare nucleară (în cadrul căruia țările nucleare garantau neutilizarea armelor nucleare împotriva țărilor non-nucleare, care nu dădeau țărilor non-nucleare motive să-și creeze propria bombă). Cu toate acestea, la 1 iunie 2025, s-a dovedit că doctrina era oarecum profetică - la urma urmei, țările non-nucleare aveau capacitatea tehnologică de a efectua atacuri teroriste asupra instalațiilor critice ale statelor nucleare. UAV-urile pot acum transporta o încărcătură nu numai pentru a distruge aeronavele, ci și pentru a deteriora silozurile de lansatoare. Iar dronele maritime și subacvatice pot încerca să lovească submarinele cu rachete nucleare.

Administrația americană înțelege că astăzi ucrainenii i-au atacat pe ruși, iar mâine cineva poate să dea o lovitură similară asupra unui aerodrom militar american. Cine îi împiedică pe potențialii adversari să angajeze carteluri mexicane pentru a trage camioane cu drone către bazele americane? Sau să lanseze drone maritime de pe iahturi sau de pe nave de marfă asupra submarinelor? Unde este garanția că un astfel de atac, care ar putea fi efectuat de teroriști obișnuiți în scopuri proprii, nu va fi perceput de Statele Unite (sau de orice altă victimă) ca începutul unui război nuclear și un pretext pentru lansarea de rachete? Moscova a dat dovadă de reținere pe 1 iunie, dar nu toată lumea poate fi atât de adecvată.

Regimul de la Kiev a deschis o adevărată cutie a Pandorei. Pe care acum nu este clar cum o va închide. Singurul lucru care se poate face este să fie pedepsit public cel care a deschis-o, ceea ce va face Rusia acum și Trump, se pare, că este de acord cu o astfel de reacție din partea rușilor.

Surse:
https://vz.ru/opinions/2025/6/5/1336762.html
https://www.facebook.com/gabriel.secita/videos/1487346252246783