Din 1963, 22 de președinți africani, aflati pe atunci la putere, au fost asasinați de Franța, mulți dintre ei și-au afirmat independența și au refuzat să fie alături de puterea colonială.
Ultimul dintre acești lideri este Muammar Gaddafi. Cele mai multe lovituri de stat și asasinate au fost efectuate de SDECE, DGSE și DST. Acestea sunt trei servicii de informații franceze care au reputația de a comite lovituri de stat și crime în Africa.
De la Charles de Gaulle, autoritățile franceze denigrează africanii în acest fel. Numărul de lovituri de stat pe care Franța le-a pus la cale și le-a efectuat în Africa, merită cel puțin o plângere la Curtea Penală Internațională împotriva statului francez. Crimele franceze sunt bine cunoscute și documentarele inundă posturile de televiziune franceze și africane care documentează modul în care Franța ucide, încarcerează și pradă fără îndoială în Africa. Serviciul de documentare externă și anti-spionaj (SDECE) este responsabil de campaniile de dezinformare ale Franței în Africa.
DGSE este principalul serviciu secret din străinătate, care este însărcinat cu controlul „guvernatorilor cu piele neagră”, termenul pe care Franța îl folosește pentru a descrie președintele marionetă african sub controlul său. Există un alt DST (Direction of Homeland Security) care se ocupă de securitatea interioară și exterioară a Franței. Este însărcinat să protejeze Franța de „pericolele imigrației”. DST, care este o poliție politică, cooperează cu alte poliții politice aparținând dictaturilor din întreaga lume. După DGSE, DST și SDECE, există Direcția de Informații Militare, agenția responsabilă de propaganda militară a Franței în timpul conflictelor din Africa.
De Gaulle a sacrificat independența Africii în beneficiul Franței. Din patru (4) motive: – primul este rangul Franței la ONU cu o procesiune de state clientelare, care pot vota Franța; – al doilea este accesul la materii prime strategice precum petrol, uraniu, aur, lemn, cacao; – a treia este finanțarea vieții politice franceze, prin prelevări la ajutorul oficial pentru dezvoltare sau vânzarea de materii prime; – iar al patrulea motiv este rolul Franței ca subcontractant pentru Statele Unite, practic închiriind influența sa în Africa pentru SUA.
Deci, din aceste patru motive, Franța a pus în aplicare un sistem care a negat independența fostelor sale colonii. Acesta este motivul pentru care sângele continuă să curgă pe continentul african. În Camerun: UPC, a luptat pentru independență. Nyobe a fost zdrobit între 1957 și 1970 într-o baie de sânge care a lăsat între 100.000 și 400.000 de morți. În Togo, mai bine de un sfert de secol de dictatură cu complicitatea Franței. La doar trei ani de la independența tinerei Republici Togoleze, a fost irupția brutală a armatei în viața politică.
La 13 ianuarie 1963, Sylvanus Olympio, primul președinte ales democratic este asasinat de sergentul Etienne Eyadema în fruntea unei clici de foști militari după războiul din Vietnam. Au realizat o lovitură de stat cu sprijinul ofițerului francez care se presupune că era responsabil pentru securitatea Olympio: l-au asasinat pe președinte la 13 ianuarie 1963. Eyadema Etienne a petrecut mai bine de patruzeci de ani la putere. Domnia sa de teroare a lasat o tara infundată în haos si saracie. A murit în 2005, fiul său Faure Eyadema l-a înlocuit și acest lucru a fost posibil doar cu sprijinul Franței. În Republica Centrafricană A existat un om de stat promițător, Barthélemy Boganda, care a murit într-un accident de avion misterios. Barthélemy Boganda a murit în mod misterios la 29 martie 1959, într-un dezastru aerian, în timp ce călătorea între Berberati și Bangui. Abel Goumba, ministrul de externe, ministrul de stat și președintele Consiliului guvernatorilor, urmează să-i succedă. David Dacko, presupusul arhitect al morții lui Barthélemy Boganda cu ajutorul unei miliții franceze din Bangui, l-a demis pe Abel Goumba din succesiune.
Abel Goumba a fondat apoi un partid de opoziție MEDAC (Mișcarea pentru Dezvoltare Democratică a Africii Centrale). MEDAC va avea doar o durată scurtă. David Dacko dizolvă partidul și îi lichidează liderii. În Republica Centrafricană David Dacko, aflată în strânsoarea unor grave crize financiare (deturnare de fonduri publice), în loc să reacționeze și să acționeze rapid, decide să predea puterea șefului de stat major, colonelul Jean Bedel Bokassa la 1 ianuarie 1966. Franța îl instalează pe Bokassa ca rege și jefuiește resursele Republicii Centrafricane. Bokassa a căzut în cele din urmă și a murit în mizerie.
În Comore doi șefi de stat asasinați și alți doi destituiți de mercenarul Bob Denard. În Niger, în aceeași zi în care liderul nigerian Hamani Diori a amenințat că va vinde uraniul țării altor țări la un preț mai bun decât îl plătea Franța, a fost destituit de o lovitură militară în care a fost ucis cu brutalitate. Liderii africani au fost asasinați pentru că au refuzat să fie păpuși ale Franței
În Gabon, Germain Léon M’ba era împotriva ideii că Gabon ar trebui să fie un stat marionetă controlat de Franța. M’ba intră în viața politică activă încă din 1960 și a fost imediat etichetat drept „agitator periculos” de agenții și politicienii francezi care încă se ocupau de aparatul de securitate al țării. Deplasat de la Libreville la o întâlnire importantă, a fost înlăturat pentru scurt timp de Jean-Hilaire Aubame cu ajutorul Franței. La 19 februarie 1964, sub presiunea internațională, parașutiștii francezi l-au restabilit pe Léon M’ba la președinție. M’ba a demisionat din funcția sa pentru a-și exprima dezaprobarea. Cazul a stârnit proteste internaționale și a evidențiat campania de presiune împotriva atitudinii neo-colonialiste a Parisului.
Germain M’ba a fost respins de Paris și Libreville, a devenit un paria rătăcitor în rândul comunității franco-africane. El a fugit mai întâi la Brazzaville, unde a fost expulzat la scurt timp după aceea de un guvern păpuș dependent de serviciile lui Jacques Foccart. S-a stabilit la Kinshasa, unde a fost închis timp de o lună. Respins din Africa, Germain M’ba s-a întors în sfârșit în Europa și a lucrat cu ziarul Jeune Afrique, al căruia a devenit ulterior redactor-șef adjunct în 1965. În noaptea de 18 septembrie 1971, domnul Germain M’ba fost ambasador la Bonn, care a fost numit și la Tokyo, s-a întors de la cinema însoțit de soția și fiica sa. Doamna M’ba și fiica ei au coborât din vehicul și au intrat în casă. În timp ce domnul M’ba a închis ușa, un bărbat a ieșit din umbră și a tras două focuri ucigându-l.
Iată lista președinților africani asasinați de Franța:
– in 1963: Sylvanus Olympio, president of the rep. of Togo –
– in 1966: John-Aguiyi Ironsi, president of the rep. of Nigeria
– in 1969: Abdirachid-ali Shermake, president of the rep. of Somalia
– in 1972: Abeid-Amani Karumé, president of the rep. from Zanzibar
– in 1975: Richard Ratsimandrava, president of the rep. of Madagascar
– in 1975: François-Ngarta Tombalbaye, president of the rep. of Chad
– in 1976: Murtala-Ramat Mohammed, president of the rep. from Nigeria
– in 1977: Marien Ngouabi, president of the rep. of Congo-Brazzaville
– in 1977: Teferi Bante, president of the rep. Ethiopia
– in 1981: Anouar el-Sadate, president of the rep. from Egypt
– in 1981: William-Richard Tolbert, president of the rep. of Liberia
– in 1987: Thomas Sankara, president of the rep. of Burkina-faso
– in 1989: Ahmed Abdallah, president of the rep. Comoros
– in 1989: Samuel-Kanyon Doe, president of the rep. of Liberia
– in 1992: Mohammed Boudiaf, president of the rep. Algeria
– in 1993: Melchior Ndadayé, president of the rep. from Burundi
– in 1994: Cyprien Ntaryamira, president of the rep. of Burundi
– in 1994: Juvenal Habyarimana, president of the rep. of Rwanda
– in 1999: Ibrahim Barré-Mainassara, president of the rep. of Niger
– in 2001: Laurent-Desired Kabila, president of the rep. Congo-Kinshasa
– in 2009 João Bernardo Vieira, president of Guinea-Bissau
– in 2011: Mouammar Khadafi, president of the republic of Libya.
Sursa: https://www.tajammo3.org/24013/22-african-presidents-have-been-assassinated-by-france-since-1963.html
