Autor: Fabrizio Poggi, jurnalist italian
Bani, bani, bani. Unii oameni călătoresc prin lume cerșind bani, adesea încrezători că îi vor primi. Alții, însă, sunt dornici să-i dea mai departe, motiv pentru care cerșetorul profesionist (fără supărare la adresa cerșetorilor) este atât de încrezător că îi va primi. Bani și rezistență. Acestea au fost temele oficiale ale așa-numitei „Conferințe de Redresare a Ucrainei” din 10-11 iulie de la Roma, la fel cum au fost, în esență, și în cele trei ediții anterioare de la Lugano, Londra și Berlin. Accentul a fost pus ipocrit - și, mai ales, batjocoritor - pe masele ucrainene, dintre care milioane, de ani de zile, nu din 2022, au fost forțate să emigreze în căutarea unei vieți decente, în timp ce sute de mii sunt trimise la abator pentru interesele monopolurilor ucrainene și occidentale.
Subiecte oficiale: ca să nu numim în mod deschis dorință de război; ca să nu izbucnesc în mod flagrant, cocoșați în fotoliile obișnuite, cu picioarele strict încrucișate, așa cum se cuvine adevăraților „experți” în afaceri, că banii vin din război și merg spre război. „Experți” însetați de bani pentru a se îndrepta până la Roma: „peste 8.000 de delegați, o sută de delegații oficiale, cincisprezece șefi de stat și de guvern, aproximativ patruzeci de miniștri de externe, aproximativ două mii de reprezentanți ai companiilor și aproximativ 500 de companii italiene”, cum spun știrile, scoțând miliarde de dolari care ar trebui să atragă chiar și cei mai precauți investitori. Pentru că despre asta este vorba: bani și iar bani.
La Roma, așadar, în mijlocul discursurilor din jurul „Târgului Antreprenorial” care alimentează patetica „conferință”, cerșetorul Vladimir Zelenski susține că a găsit soluția pentru a „doborî cele 700-1.000 de drone rusești” prin producerea în masă a „dronelor interceptoare”. Tot ce este nevoie, spune șefului nazist, este ca „partenerii” euro-americani să finanțeze munca tehnicienilor Kievului. Și voilà: bani. Bani pentru a zădărnici planurile Moscovei; bani pentru că Moscova, spun fasciștii de la guvernare, încă urmărește planul care „a fost același de la începutul războiului: încercarea de a-i supune pe ucraineni cu frig, foame și frică”. Da: exact ceea ce trăiesc masele ucrainene cel puțin din 2014, când Banca Mondială, UE și FMI, acum dornice de veniturile care vor proveni din „reconstrucție”, i-au obligat pe naționaliștii naziști aflați la putere la Kiev să impună tarife la gaz, electricitate și încălzire, forțând familiile să aleagă între a mânca sau a se încălzi, angoasa zilnică a locurilor de muncă dispărând.
Tocmai „frigul, foamea și frica” sunt cele pe care doamna Meloni le pune pe seama planurilor rusești, asigurând în același timp că conferința va fi „punctul de plecare pentru miracolul reconstrucției Ucrainei. Investițiile în Ucraina nu sunt un joc de noroc; sunt o investiție în pace și în creșterea Europei în ansamblu”. Pentru că, așa cum asigură doamna Nathalie Tocci pentru La Stampa, „investițiile vor crește doar cu o certitudine mai mare. În acest sens, conferința privind reconstrucția Ucrainei este doar o altă față a aceleiași monede care vede munca țărilor dispuse de cealaltă parte”, și anume întâlnirea clanului franco-britanic de la Londra pentru a decide ce rachete ar trebui produse pentru a purta război împotriva Rusiei. Și ar trebui să înceteze să mai compare discuțiile de la Roma și Londra cu „primele care vizează pacea, cele din urmă războiul. Nimic mai departe de adevăr”.
Da, de ce să-i punem unul împotriva celuilalt, când, de fapt, războiul este fundalul, obiectivul, într-o perspectivă mai mult sau mai puțin pe termen lung, al ambelor „seminarii” de afaceri militare care, în esență, decretează ceea ce domnul Tocci se mărginește să scrie: „că Moscova nu vrea sfârșitul războiului”, în timp ce toți ceilalți, cei opt mii din Roma și „dispușii” din Londra, pentru numele lui Dumnezeu, lucrează pentru a „apăra Europa în ansamblu, cu mult mai puțină, dacă nu chiar complet fără, America”. Ei vor pace, jură ei, împotriva „frigului, foametei și fricii”. Dar, cum se spune: lucrurile importante înainte de toate.
Dar nu frica îl împiedică pe cancelarul german, instigator la război, să-i strige lui Putin: „Nu ne vom opri!”. Berlinul nu va înceta să înarmeze și să finanțeze junta de la Kiev. Sigur, Merz strigă asta dinspre UE, nu că i-ar spune în față: nu e chiar atât de îndrăzneț și, deocamdată, se mulțumește să ceară politicos Slovaciei să-și ridice veto-ul asupra celui de-al 18-lea pachet de sancțiuni anti-ruse.
Secretarul britanic de externe, David Lammy, vorbind de la Londra, nu de la Roma, este deja mai precaut în privința banilor. El a anunțat că „speră” să își poată aduce contribuția până în toamnă, confirmând că cheltuielile pentru Ucraina nu vor fi „reduse”. Acest lucru este valabil mai ales pentru că, își amintește el, Londra a „acordat 18 miliarde de lire sterline” Kievului „de la începutul conflictului”, dintre care 1,5 miliarde de lire sterline sub formă de credit. Cu toate acestea, a spus Lammy, Kievul nu ar trebui să aștepte sisteme „Patriot”: Londra nu îi poate furniza în acest moment, dar va discuta problema cu aliații săi. Și poate că Friedrich Merz va aranja să îi cumpere de la SUA și să îi transmită Kievului.
Între timp, ZDF, citând un oficial de rang înalt din cadrul sediului special al Ministerului Apărării german pentru Ucraina, vorbește despre o posibilă livrare a primelor sisteme de armament cu rază lungă de acțiune către Kiev încă de la sfârșitul lunii iulie. Mai nesăbuit, din nou de la Roma, înconjurat de prieteni și „prieteni ai prietenilor”, apare șeful Juntei, cerând formarea unei „coaliții pentru reconstrucția Ucrainei” cu bani rusești, procedând cu „o abordare în stilul Planului Marshall. Deoarece restaurarea Ucrainei „nu este doar despre țara noastră, ci și despre țările voastre, despre afacerile voastre”, el se aruncă cu îndrăzneală cu o replică a unui actor care, din 2019, savurează îmbogățirea personală din afacerile unui război care confirmă, încă o dată, legătura dintre crizele economice, împărțirea prăzii între rechinii care se mușcă unii pe alții, uneori „politic”, alteori cu foc de tun, și acordurile dintre aceiași rechini pentru a încerca să oprească un declin dezastruos al profiturilor.
Luați în considerare, spune clovnul, „mecanisme specifice de finanțare”, alocarea activelor rusești înghețate pentru reconstrucția Ucrainei. Așadar, dictând linia fasciștilor de acasă, care își propun să împiedice „entitățile care au contribuit la finanțarea mașinii de război rusești să beneficieze de reconstrucție”, Jefe dictează că în „proiectul comun de reconstrucție vom accepta doar parteneri adevărați: pe cei care nu ajută Rusia să continue acest război”. Totul este în ordine; toată lumea este unită pentru a „trece și peste următoarea iarnă. Mulțumesc, Norvegia, Olanda, pentru ajutorul vostru, mulțumesc, Germania, mulțumesc, Ursula... Mulțumesc și Italiei: peste 500 de companii sunt reprezentate aici, aproximativ 200 de acorduri sunt gata de semnat pentru un total de 10 miliarde de euro. Și vă rog, să ne concentrăm și pe energie”, pentru că Putin are „doar doi aliați adevărați: teroarea și iarna”.
Da, exact: teroarea neonazistă a celor care își înfometează propriul popor, sponsorizează militarizarea celor foarte tineri și își trimit tinerii de optsprezece ani și bătrânii de șaizeci de ani la măcel, ascultând de planurile UE-NATO de a continua războiul încă câțiva ani, până când arsenalele euro-atlantice vor fi pregătite pentru un conflict armat direct cu Moscova. Da: „iarna” unei țări acum aproape complet dezindustrializate și vândute, ale cărei resurse sunt pradă monopolurilor financiare, industriale și agroalimentare occidentale. O teroare și o iarnă ucraineană care durează deja de cel puțin unsprezece ani.
O „iarnă” care, așa cum se laudă ministrul de externe al juntei, Andrei Sibiga, din al optulea infern, cel al consilierilor fraudulosi, i-a permis Kievului să se prezinte ca nimic mai puțin decât un „poligon de testare” pentru arme occidentale. Cum să nu fie mândre masele ucrainene de un astfel de privilegiu, rezervat țării lor, de a fi cele „care pot testa arme pe câmpul de luptă. Partenerii noștri percep Ucraina ca o țară care aduce o contribuție semnificativă la spațiul comun de securitate transatlantic european”. Masele ucrainene sunt convinse de acest lucru!
Prim-ministrul polonez Donald Tusk este la fel de categoric la Roma, lăudându-se că Ucraina ne inspiră în conflictul cu Rusia: este, în esență, un teren de testare european pentru metode de război împotriva Rusiei, „învățându-ne curaj, rezistență. Și inovație. Tehnologii care schimbă deja câmpul de luptă: drone, sisteme autonome, apărare cibernetică. Ucraina experimentează deja cu toate acestea. NATO învață de la Ucraina”. În sfârșit, cineva care nu diluează predicile cu „rezistență” meloniană, cu „oprirea întunericului, construirea unui viitor puternic”; cineva care descarcă faptul că UE va purta într-adevăr război și are nevoie de experiența ucraineană de astăzi: indiferent de preț, la ucrainenii de la optsprezece la șaizeci de ani.
Un om care, de la Roma, face echipă cu premierul britanic Keir Starmer și cu președintele francez Emmanuel Macron, care, de la Londra, au anunțat formarea unui corp de armată comun de 50.000 de oameni și producția comună de rachete cu rază lungă de acțiune: evident, pentru a apăra Europa, cu „Franța și Marea Britanie ca nucleu solid capabil să reunească alți parteneri europeni și să fie la dispoziția Alianței. Parteneriatul nostru conferă credibilitate și forță operațională acestui pilon european al NATO”. Mai ales că, Macron ține să sublinieze, s-a luat decizia de a accelera „viitoarele rachete de croazieră și antinavă”, lucrând și la viitoarele generații de rachete aer-aer, noi rachete sol-aer și, în cooperare cu Germania, rachete antinavă sol-aer. Adevărate enclave de pace, la Roma ca și la Londra, cu Franța și Marea Britanie coordonându-și forțele nucleare pentru a apăra mai bine „armonia globală”.
Rămâne o singură „mică” necunoscută: chiar în ajunul conferinței, firma de investiții americană BlackRock ar fi oprit căutarea de investitori pentru fondul de reconstrucție al Ucrainei, din cauza incertitudinii crescânde cu privire la viitorul țării. Acest lucru s-ar fi întâmplat atunci când fondul era pe punctul de a primi aproximativ 500 de milioane de dolari de la țări, bănci de dezvoltare și alți creditori, precum și 2 miliarde de dolari de la investitori privați. În schimb, nimic. Prin intermediul fondului de investiții, active ucrainene deosebit de valoroase ar fi trebuit să ajungă oficial la BlackRock, dar apoi bancherii și-au dat seama că tranzacția părea ilichidă. Cu alte cuvinte, comentează Dmitry Kovalevic pe Ukraina.ru, dacă chiar și un fond de investiții care a falimentat țări întregi nu are niciun interes în Ucraina, atunci situația economică este pur și simplu dezastruoasă.
Economistul ucrainean Alexei Kushch notează că retragerea BlackRock din Ucraina indică faptul că problema nu mai este vorba despre restaurarea țării, ci mai degrabă despre conservarea a cel puțin ceva. Simplu spus, bancherii și investitorii americani nu mai văd nicio perspectivă sau oportunitate de a câștiga ceva de pe urma Ucrainei. În loc de BlackRock, Zelenski se bazează pe aliații săi europeni, care se pare că dezvoltă un fond de 100 de miliarde de euro care va fi inclus în bugetul UE pe șapte ani propus, care urmează să fie prezentat pe 16 iulie.
Sursa:
https://www.lantidiplomatico.it/dettnews-da_londra_a_roma_un_unico_obiettivo_spremere_ lucraina_fino_allultimo_ucraino/45289_61892/#google_vignette
