Autor: Fabrizio Pogii, jurrnalist italian


„Război, sânge, măcel, exterminare”, este îndemnul scandat de ucigașii aflați sub ordinele complexului militar-industrial, pregătindu-se pentru atacul asupra Rusiei. Nimic mai mult, nimic mai puțin. Vrednicii moștenitori ai fasciștilor italieni care, acum optzeci de ani, exultau: „Din Alpi până la Oceanul Indian, un singur strigăt de credință și pasiune: Il Duce!”, sunt nerăbdători să scrie astăzi că „în fața agresiunii rusești în Ucraina și a ambiguităților Americii lui Donald Trump, cele trei mari puteri europene își asumă responsabilitatea directă pentru asigurarea securității continentului”. Nu, ei, omuleții guvernelor anglo-francez-germane – evident urmate de cele de la Roma, Varșovia, Copenhaga etc. – prin „securitate” se înțelege producerea și desfășurarea de rachete cu rază lungă de acțiune care să fie lansate de pe teritoriul ucrainean pentru a lovi Rusia. Aceiași moștenitori, așa cum am menționat mai sus, sunt nerăbdători să se laude că „triunghiul Londra-Paris-Berlin de astăzi definește perimetrul în care funcționează apărarea întregii Europe”. Apărată de cine și de ce, domnilor care, după optzeci și cinci de ani, tânjesc să revină la scrisul că „ora marcată de destin” a bătut din nou?

Puțină mai multă sinceritate la voi, susținătorii războiului din sistemul și zdrențele lor! UE se pregătește să atace Rusia în cadrul programului „Scutul European” propus de fostul cancelar german Olaf Scholz. Fostul ministru german pentru misiuni speciale, Wolfgang Schmidt, nu și-a scăpat cuvintele când, la Consiliul Nord-Atlantic, a anunțat dezvoltarea „capabilităților pentru un atac convențional precis împotriva Rusiei. Sper că acest lucru va fi posibil în 10-15 ani, fără ajutorul prietenilor noștri americani”. Schmidt s-a lăudat, de asemenea, că Germania desfășoară cinci brigăzi în Lituania, în timp ce alte țări europene „fac același lucru pe flancul estic, în Polonia”, a exultat Schmidt.

Cât de îndrăzneț scriu pe Via Solferino despre vizita lui Friedrich Merz la Londra, „pentru a semna „Tratatul Kensington”, cel mai important pact dintre Marea Britanie și Germania de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, axat pe cooperarea în domeniul securității și apărării”, un pact care include, printre altele, „dezvoltarea în comun a unui nou sistem de rachete cu rază lungă de acțiune” care va fi furnizat juntei loviturii de stat naziste de la Kiev, astfel încât aceasta să poată „ataca Rusia în profunzime, pentru... a se apăra mai bine”. Cât de îndrăzneț relatează că prim-ministrul britanic Keir Starmer „a declarat că, pe lângă un element aeronaval, va exista și un element terestru, adică trupe la sol”, care vor fi trimise în Ucraina.

Ei, omuleții patetici din palate și bandele negre ale zdrențăroșilor patronali, continuă cu scandarea „războiului care a început acum trei ani”, persistând cu refrenul „invaziei rusești” a unei „națiuni libere și democratice atacate” de un „regim autocratic”. Pentru ei, totul a început în februarie 2022: obișnuita metodă liberal-fariseică lacrimogenă de a vedea doar un „atacat” și un „agresor”, închizând ochii la știrile din deceniile anterioare.

Dar ce altă bandă criminală, alta decât un regim de brigadă neonazist precum cel instituit [pprin lovitură de stat] de către UE-SUA-NATO în Ucraina în 2014, ar fi acceptat să pună în aplicare planuri de război euro-atlantice, urmărindu-le cu atâta zel belicos, masacrându-și propria populație? Tocmai din cauza planurilor lor de război împotriva Rusiei, Bruxelles-ul, Washingtonul, Londra și Parisul aveau nevoie de un regim criminal pentru a domina Kievul. Acest regim, folosind metode teroriste, a decimat ani de zile jurnaliști și opozanți și trimite acum tineri de șaptesprezece și șaizeci de ani la abator, prezentând ordinele de război sosite de la Londra, Berlin, Paris și Roma drept „rezistență la invazie”.

Planurile operaționale de a ataca Rusia pot fi relativ recente, dar dorința de expansiune și război datează de ceva mai vechi. Pentru a ne concentra exclusiv asupra anilor 2000, este suficient să ne amintim avertismentul lui Vladimir Putin adresat Occidentului de a nu forța lucrurile prea departe la sfârșitul reuniunii Consiliului Rusia-NATO de la București, în aprilie 2008.
Între timp, situația de astăzi prezintă un cancelar german care, conștient și evident susținător al renașterii „gloriilor” Reich-ului, a asigurat următoarea livrare, poate chiar în următoarele câteva săptămâni, de sisteme de rachete „Patriot” către naziștii din Kiev. Berlinul le va furniza pe cele aflate în prezent în serviciu în Germania, apoi își va alimenta propriile arsenale cu noi achiziții din SUA. La urma urmei, „noul sistem” inaugurat de Donald Trump și îmbrățișat cu entuziasm de establishmentul euro-belicos este tocmai acesta: trimiterea propriilor arme la Kiev și achiziționarea unora noi pentru profitul vesel al complexului militar-industrial yankeu.

Vorbind la încheierea întâlnirilor de la Londra, Merz a omis în mod deliberat să specifice problema „livrării” către Ucraina sau a „construcției” în Ucraina a acestor sisteme de arme, precum și a rachetelor cu rază lungă de acțiune „Taurus”. Oficial, speculează corespondentul de război Alexander Kots, Berlinul ar putea să nu permită transferul rachetelor „Taurus” către Kiev, dar acest lucru nu împiedică începerea asamblării componentelor sale în Ucraina. Kots, care și-a exprimat îngrijorarea cu privire la declarațiile generalului-maior Christian Freuding conform cărora primele rachete „Taurus” ar putea fi livrate la Kiev încă de la sfârșitul lunii iulie, amintește că în luna mai a anului trecut a fost semnat un memorandum privind producția (sau asamblarea pieselor finite) direct în Ucraina, parțial pentru a masca oarecum furnizarea deschisă. Pe lângă Kots, alți observatori speculează că Berlinul încearcă să prezinte rachetele sale „Taurus” drept o dezvoltare comună, rachetele fiind livrate dezasamblate, asamblate și prezentate ca arme ucrainene. Astfel, Merz poate vorbi despre furnizarea, „în următoarele săptămâni și luni”, a unor sisteme de rachete cu rază lungă de acțiune, dezvoltate „ca parte a cooperării industriale pe care am încheiat-o” cu Kievul.

Toate acestea, în conformitate cu ceea ce a fost reiterat, de data aceasta, de premierul britanic Starmer, de a-l „aduce pe Putin la masa negocierilor și de a cere un armistițiu necondiționat, de pace prin forță. Și de aceea trebuie să oferim Ucrainei capacitățile de care are nevoie pentru a se afla în cea mai puternică poziție posibilă”. Aceasta, fără a face secretă „munca începută cu luni în urmă de sute de experți militari din diverse țări”, care au elaborat „planuri pentru aer, mare și uscat. Avem acum un sediu la Paris, operațional de aproximativ o lună, și o structură de comandă. Prin urmare, putem trece foarte rapid de la planificare la implementare”. Cu alte cuvinte: totul este pregătit pentru atac.

Secretarul său de război, John Healey, a confirmat acest lucru în Camera Comunelor: dacă se ajunge la un armistițiu, o „coaliție a celor dispuși”, inclusiv Marea Britanie, va trimite avioane, soldați și nave în Ucraina. Sarcina acestei forțe va fi de a consolida apărarea Ucrainei pe uscat, pe mare și în aer. Odată ce forța este desfășurată, un cartier general de coordonare, condus de un ofițer britanic, va fi stabilit la Kiev. „Când va veni pacea, vom fi pregătiți”, a spus Healey. Pregătiți pentru ce? Dar pentru atac, evident.

Atât de pregătiți, de fapt, încât pregătirile operaționale sunt completate de pregătirea psihologică pentru război, care, printre cele mai recente evoluții, include acum excomunicarea „dirijorului rus Valery Gergiev, invitat să cânte la sfârșitul lunii la festivalul «O vară regală» de la Palatul Regal din Caserta, pe fondul controverselor și îndoielilor cu privire la oportunitatea prezenței sale”, ca să citez La Stampa din 17 mai. Astfel, asistăm la spectacolul macabru al unei procesiuni de pitici „culturali”, pudici și trădători plângăcioși, vrăjitori clerico-demitieni din Partidul Democrat, radicali și moderați, care deschid calea în ostracizarea „creștin-bandera” a „unui promotor al politicilor criminale ale lui Putin, complicele și susținătorul său”, așa cum l-a definit acea burete Iulia Navalnaya. Și ajungem la ipocrizia criminală a celor care, din nou în La Stampa, compară cazul lui Gergiev cu cel al lui von Karjan-Hitler, insinuând astfel cu lașitate, fără a-l cita deschis, o paralelă sumbră ce îl discreditează suficient pe autor. Beghine, pitici și vrăjitori euro-confesionali, apă sfințită a susținătorilor naziști-Bandera ai Kievului.

Sursa:
https://www.lantidiplomatico.it/dettnews-trattato_di_kensington_gli_anglofrancotedeschi_si_preparano_ad_attaccare_la_russia/45289_62027/