Este vorba, bineînțeles, de Legea nr. 168 /2025, zisă și legea cenzurii, care este lege de esență nazistă și periculoasă. Nu trebuie să fii jurist ca să îți dai seama că această lege ucide libertatea de exprimare și asociere, șterge pe jos cu Constituția și cu normele europene. Democrația românească a murit. Era pe baze șubrede deja de la Revoluție și Mineriade, era șchioapă și strâmbă deja prin legile restrictive precedente (217 /2015), dar prin noua lege 168 orice iluzie de libertate dispare, orice speranță naivă că mărturisirea demnității românești se va mai putea strecura prin unele fisuri, prin unele portițe și că – măcar voalat și parțial – unele adevăruri vor mai putea rezista în spațiul public, în special în privința istoriei ultimului secol. Iar dacă legea se va aplica în mod rigid și agresiv ( așa cum este în litera ei ) în România se va institui o teroare generalizată, poliția gândirii va intimida și va sufoca orice încercare de opoziție, orice perspectivă diferită de discursul oficial al vechii și noii corectitudini politice.
Este clar, prin această lege noi, românii, nu mai avem dreptul la propria noastră istorie, ceea ce este specific popoarelor aflate sub ocupație străină. Dreptul la memorie națională, de a ne cinsti eroii, locurile și momentele simbolice din trecutul care ne definește, noi românii nu îl mai avem. Dreptul de a ne cunoaște, studia și admira valorile culturale va fi profund afectat, orice exponent al demnității românești din trecut va fi demonizat cu scopul eliminării din spațiul public și din memoria colectivă și aici am putea ajunge mai rău ca în regimul comunist (care după falsificările generalizate din anii ’50, a trecut în a doua sa parte la o recuperare a unei părți a culturii naționale și a memoriei istorice, normalizând parțial climatul intelectual).
Forma agresivă a acestei legi va folosi foarte bine ca armă de șantaj la adresa instituțiilor statului, ducând la intimidarea factorilor de decizie. A căror instituții? A celor care au îndrăznit să promoveze în spațiul public personalități ale istoriei și spiritualității românești și care pe vechea lege 217, mai „blândă”, au rezistat și nu au cedat presiunilor – primării de orașe sau comune, licee și școli, etc mergând în sus la inspectorate școlare, consilii județene sau chiar ministere (să nu uităm că și Academia Română a fost presată să anuleze evenimente de amploare). Vor mai rezista ei sub noua lege 168? Slabe șanse, mai ales că cei la care ne referim, ca și majoritatea celor aflați în funcții locale sau județene, cu toată buna credință dovedită, fac parte în mare proporție din partidele care au votat în Parlament legea, deci probabil li se va cere să cedeze și pe linie de partid, ca să nu „creeze probleme” liderilor de la centru.
Perversitatea acestei legi stă și în faptul că nu este deloc clar până unde merge obiectul aplicării ei, mulți dintre cei care cred că legea nu îi privește putându-se trezi sub incidența ei, la bunul plac al unor interpretări. Este clar că nu vom mai avea voie să vorbim despre Mișcarea Legionară decât pentru a o huli sistematic cu mânie proletară după normele propagandei comuniste. Dar ce facem cu eroii luptei anticomuniste amplu recunoscuți de opinia publică actuală și care au avut o tangență sau nu au avut nicio tengență cu Mișcarea Legionară? Dacă jertfa lor este descalificată și ei sunt excluși din memoria națiunii nu vom ajunge astfel la re-legitimarea comunismului? Dar ce facem cu personalitățile culturale și științifice (...), opera lor va mai putea fi studiată și omagiată sau va trebui adăugat tot la trei cuvinte caracterul „fascist” al autorului…?
Ce se va întâmpla cu personalitățile de mare anvergură care nu au fost legionari dar sunt asimilați „fascismului”: Octavian Goga, Mircea Vulcănescu, Nichifor Crainic, Liviu Rebreanu, Pamfil Șeicaru, etc dar și mulți, mulți alții – poeți, teologi, ziariști – care nu au fost înregimentați politic dar li se impută un articol scris în presa vremii, scos din context și interpretat forțat sau o poezie care părea să sugereze metaforic unele simpatii? Până unde se va merge cu această vânătoare? Păi chiar vrem să golim cultura română ca să rămână doar proletcultiștii? Se va așterne probabil o mare tăcere, de la simpli profesori de istorie și limba română până la forurile universitare și academice se va considera că cine tace nu greșește, iar cine nu tace… riscă să încalce legea 168.
Nici figurile istoriei contemporane deocamdată acceptate de discursul oficial nu vor fi ferite de critici. Lui Iuliu Maniu i se va reproșa mereu „pactul de neagresiune” cu legionarii din 1937 iar regelui Mihai i se poate aduce aminte că l-a decorat pe Horia Sima în 1941.
Deși legea a fost promovată de deputatul Silviu Vexler, principalul beneficiar va fi Institutul „Elie Wiesel” condus de Alexandru Florian, cel care care dirijează de multă vreme această campanie de intimidare și care va avea prin această lege o armă foarte puternică în mână (...). Teroarea ideologică pe care o exercită și aroganța cu care batjocorește valorile și sensibilitatea românilor vor avea un câmp și mai larg de acțiune iar faptul că un fost activist al Partidului Comunist lovește în rezistența anticomunistă în numele guvernului actual ne lasă un gust foarte amar.
Trebuie consemnat pentru rigurozitate că partidele de opoziție au votat contra legii 168 la Camera Deputaților și apoi 70 de deputați din aceleași partide au contestat-o la Curtea Constituțională. Ambele atitudini sunt corecte dar pur simbolice și tardive. În rest, tăcere. Nu sunt voci critice în „marile” partide, nu există conștiințe responsabile în mediul intelectual (istoricii și oamenii de cultură acceptă să li se pună botniță), nu e nicio reacție din partea Bisericilor, a organizațiilor (altădată atât de vocale) pentru apărarea drepturilor omului, fiecare se face că plouă ca și cum problema ar fi doar în curtea altora.
Dar după promulgarea legii vor exista reacții? Dacă va fi cineva condamnat la închisoare pe baza acestei legi va sări cineva să îi ia apărarea sau se vor feri de el ca de un ciumat? Solidaritatea între români a fost floare rară și în trecut, acum pare să fi dispărut aproape complet. Pentru că în sufletul majorității nu mai există valorile sacre în jurul cărora să fim solidari. Să dea Dumnezeu să greșesc. El lucrează uneori și peste capetele și așteptările noastre, și asta ne dă speranță (...).
Sursa:
https://fgmanu.ro/2025/07/17/romania-sub-ocupatie/
