Încă din vremea țarului Petru cel Mare, adică după înfrângerea suedezilor la Poltava (1709) și întărirea influenței sale în Prima Republică Polonă în declin, Rusia a devenit o componentă permanentă a ordinii politice europene. Ea a luat parte activ la toate evenimentele, tranzacțiile și înțelegerile cheie. A purtat o serie de războaie: în coaliții sau singură. De asemenea, a fost legată de continent prin legături economice profunde și cuprinzătoare, de exemplu, Anglia, încă din vremea lui Ian cel Groaznic, a fost cel mai mare destinatar din lume de produse siberiene, în primul rând cereale, dar și produse chinezești, importate la Londra prin negustorii moscoviți. A fost, dar va continua să fie așa? Acest lucru poate fi pus la îndoială, mai ales în contextul războiului actual, care se desfășoară pe marginea vestică a Marii Stepe, înțeles aici în sens geopolitic.

Acest conflict - la fel ca multe altele incluse în categoria importantă - are o serie de semnificații. Poate fi interpretat în diferite moduri, atât în ceea ce privește cursul său, cât și efectele proiectate. Are loc la diferite niveluri și ar trebui clasificat drept o ciocnire între Rusia și Occident. Astfel, acest război este și o rivalitate între civilizații, inclusiv între religii. S-ar putea spune că este o luptă pe „viață și moarte”, adică pentru tot. Mai ales pentru Moscova. Se pare că Kremlinul ar fi trebuit să evite o astfel de soluție extremă, dar și-a asumat un risc. Se pare că nu avea altă alternativă. Se poate chiar înainta o teză că acesta este un sfârșit amânat al celui de-al Doilea Război Mondial, când mulți credeau că după victoria asupra celui de-al Treilea Reich trebuie să aibă loc o ciocnire între puterile învingătoare, ceea ce este inevitabil. Dar războiul rece a durat destul

Și totusi! Prăbușirea Uniunii Sovietice, expansiunea Chinei – toate acestea au zguduit echilibrul global atât de mult încât lupta a devenit o necesitate. La acestea s-au adăugat o serie de expediții americane eșuate, inclusiv un atac asupra unei țări europene: Serbia. Oricine credea că situația internațională este încă sub control, după toate acestea, s-a înșelat profund. La urma urmei, conflictul a început în momentul în care Primul Război Mondial s-a încheiat în Europa de Est. A fost Pacea de la Brest-Litovsk (3 Martie 1918), care a pus capăt luptei Puterilor Centrale cu Rusia.

Să ne amintim limitele stabilite la acea vreme! Nu ar trebui să existe nicio îndoială că acest acord a fost mai mult un armistițiu decât un tratat de pace. Cu toate acestea, din cauza confluenței diferitelor evenimente, abia acum au apărut circumstanțele pentru ciocnirea finală dintre Rusia și Occident. Cu excepția faptului că acesta din urmă este acum condus de anglo-saxoni, nu de germani. Avem multe diferențe, dar și multe analogii. În primul rând, este încă aceeași bătălie pentru stăpânirea părții europene a Heartlandului.

De aceea, așa-zisele probleme ucrainene, existența acestui stat, perspectivele sale etc. au o importanță mică. Nu asta e ideea. Nu soarta Kievului ca unitate politică separată are vreo semnificație reală aici și, cu siguranță, nu afacerile acestei națiuni. Acestea nu sunt de interes pentru niciunul dintre participanții cheie ai luptei. Cu această ocazie, mai trebuie adăugat că țara noastră, cu importanța sa internațională, nu depășește ponderea Ucrainei. Polonezii, ca de obicei, se hrănesc cu iluzii gigantice. Dar să revenim de la detalii la generalități. Situația mondială actuală este însă că și Rusia va câștiga, dacă nu pierde acest război. Și poate acesta este motivul pentru care rușii și-au asumat acest risc?!

Autor : Antoni Koniuszewski
Revista: „Gândirea poloneză”, nr. 13-14 (26 martie-2 aprilie 2023)
(reproducem articolul integral)

Sursa : https://myslpolska.info/2023/03/31/koniuszewski-pozegnanie-z-europa/