Autor: Stéphane Buffetaut, fost deputat european

De la prăbușirea marxism-leninismului în Rusia și Europa de Est, Statele Unite și Uniunea Europeană au considerat Rusia nu ca pe un potențial partener, ci ca pe un adversar. Anii lui Elțin au fost cei ai năvalnicii asupra prăzii economice a URSS, în special în sectorul energetic, și au lăsat un gust amar în gura poporului rus, care a putut vedea, nu fără motiv, în „lumea liberă” un gust nesătul pentru profit și prădare economică.

La aceasta trebuie adăugat că niciunul dintre angajamentele, deși verbale, luate de secretarul de stat american Baker față de Gorbaciov și Șevardnadze la 9 februarie 1990, nu a fost respectat. De trei ori, el le-a repetat interlocutorilor săi că NATO nu se va extinde „niciun centimetru spre est ”. Chiar a doua zi, pe 10 februarie 1990, cancelarul Kohl i-a spus, de asemenea, lui Mihail Gorbaciov: „Credem că NATO nu ar trebui să-și extindă raza de acțiune”. Știm cu toții cum s-a terminat. Ar fi posibil să se înmulțească citatele în același sens, toate contrazise de fapte. Rușii au fost foarte naivi să nu consemneze angajamentele verbale într-un tratat adecvat.

Toate acestea denotă o eroare diplomatică consternantă, în măsura în care, în niciun moment, Occidentul nu a părut să fi înțeles că vremurile s-au schimbat și că Rusia putea deveni un partener și nu mai putea fi un adversar. Mai mult, această atitudine a demonstrat o lipsă totală de înțelegere a cicatricilor psihologice lăsate de istorie, ceea ce înseamnă că guvernul rus trăiește cu teama de încercuire și invazie. Toată lumea își amintește de reacția americană la criza rachetelor cubaneze. Niciun stat nu-i place să aibă o alianță militară adversă la ușa sa.

Mai mult, interferența în Revoluția Portocalie a unor ONG-uri americane precum Freedom House, Open Society Institute și Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID, creată în 1961 de Kennedy și desființată de Trump) nu a putut decât să întărească, în guvernul rus, sentimentul că toate acestea corespundeau modelului trasat de Brzeziński în Marea Tablă de Șah (1997). El scria deja acolo: „Ucraina, însă, constituie problema esențială. Procesul de extindere a Uniunii Europene și a NATO este în desfășurare” (p. 160, Éditions Pluriel, 2023).

Acordul de Asociere UE/Ucraina din 2017 nu a putut decât să confirme temerile Moscovei. Astfel, cu mare nepăsare, SUA și UE s-au comportat fără să ia în considerare nici o clipă că Rusia ar putea reacționa violent, așa cum se temea Joe Biden, pe atunci senator, într-o declarație din 2017. De fapt, pe 24 februarie 2022 a început „operațiunea militară specială”, adică războiul din Ucraina, chiar în Europa, aproape de limitele estice ale Uniunii Europene.

După mai bine de trei ani de măcel și distrugere, Donald Trump, care a făcut din pace punctul central al președinției sale, a decis că războiul prin intermediari dintre Occident și Rusia, în sprijinul unei Ucraine atacate, nu duce decât la moartea a mii de tineri. Prin urmare, el încearcă, printr-o relație directă cu Putin, să pună capăt conflictului.

Rezultatele recentei întâlniri din Alaska sunt încă incerte. Cert este că președintele american nu are nicio intenție să permită Uniunii Europene să joace vreun rol decisiv. Aceasta din urmă, incapabilă să prevină sau chiar să prezică războiul, este agitată și vituperează. Mai presus de toate, își demonstrează neputința și demonstrează că faimoasa „suveranitate europeană” dragă lui Emmanuel Macron nu este decât un vis periculos, o iluzie ridicolă. Doar statele suverane pot acționa eficient și credibil pe scena internațională, după cum dovedește Italia doamnei Meloni.

UE, care amintește de principiul dreptului internațional al inviolabilității frontierelor, ar fi mai credibilă dacă l-ar fi respectat pentru Serbia, în loc să susțină pseudo-statul Kosovo. În orice caz, este redusă la rolul de spectator al unui balet diplomatic care, de fapt, se desfășoară fără el.

Norocul UE este că ridicolul nu ucide. Dar face să pierzi orice credibilitate. Cât despre președintele francez Macron, asemenea unui pitic prins în borcanul său, încearcă să existe și să facă oamenii să vorbească despre el. Toată lumea își amintește scena umilitoare care a avut loc în Bazilica Sfântul Petru, în timpul înmormântării Papei Francisc, când a încercat să se amestece în discuția dintre Trump și Zelenski (o fază negată vehement de Élysée, în pofida evidenței). Astfel, acest personaj, alungat pe ușă, încearcă să se întoarcă pe fereastră sau pe coș. Ceea ce își va aminti istoria este că Uniunea Europeană, în tragedia războiului din Ucraina, nu a servit niciunui scop decât, poate, să-l prelungească și să pună paie pe foc. Totuși, așa cum ne-a amintit Leon al XIV-lea, „Ucraina chinuită așteaptă o pace dreaptă și durabilă ”. Dar acest lucru nu poate fi realizat fără a lua în considerare anumite cerințe din partea Rusiei.

Sursa:
https://www.bvoltaire.fr/point-de-vue-ukraine-lunion-europeenne-ridicule/