Autor: Anatol Basarab (foto), om de știință basarabean
De atâtea ori mi se pune întrebarea greșită: „Cum putem avea încredere că Rusia se va opri după ce a luat cele 4 regiuni?” Și de fiecare dată îmi vine să răspund: „Dar cine v-a mințit că Rusia se luptă pentru regiuni?” Războiul ăsta nu e despre kilometri pătrați. Nu e despre Zaporojie sau Donețk. E despre proiectul occidental numit Ucraina. Despre forma lui, despre mirosul lui ideologic, despre harta viitorului pe care o vrea să o imprime în regiune.

Pentru că Ucraina, așa cum e azi, nu e o țară suverană. E un proiect. O platformă. O armă de unică folosință a Occidentului colectiv – construită, înarmată, finanțată și umflată ideologic ca să slăbească Rusia din interiorul granițelor fostei URSS. Uniunea Europeană n-a adus democrație la Kiev. A adus consilieri americani, laboratoare pent5ru arme biologice murdare, granturi condiționate și o dependență fatală de banii de afară.

Iar SUA n-au venit cu prietenie. Au venit cu strategii de enclavizare, de transformare a Ucrainei într-un (...), într-un stat înarmat, îndatorat și destinat să provoace permanent Rusia. Rusia nu poate trăi lângă un proiect anti-rusesc de 50 de milioane de suflete, înarmat, dresat ideologic, finanțat și înrădăcinat în ură față de tot ce înseamnă rusesc. Nicio Rusie – nici cu Putin, nici cu Navalnîi, nici cu cine-o mai fi. Pentru că nu e despre oameni, ci despre echilibrul de putere.
Cine nu înțelege asta, va fi martorul unei tragedii repetate.

Pentru că dacă Ucraina nu-și schimbă proiectul, dacă rămâne cap de pod NATO, dacă continuă să înghită bani, arme și discursuri ostile, va fi lovită din nou. Și din nou. Și din nou. Nu e o predicție. E o certitudine istorică. E la fel de sigur cum SUA n-ar permite niciodată ca Mexicul să devină Iran. Sau Canada să găzduiască rachete chineze. Ați înțeles? Dacă nu, luați un atlas și o lecție de geografie geopolitică.

Eu nu cer Ucrainei să cedeze teritorii. Eu vă spun ce urmează. Astăzi 4. Mâine 6. Peste 5 ani 12. Și într-o generație – nimic. Pentru că proiectul actual al Ucrainei e o ficțiune militarizată, o iluzie scrisă pe hârtie vestică, dar fără coloană vertebrală. Și să nu vă amăgiți: proiectul ucrainean nu s-a născut la Kiev. A fost scris la Washington, editat la Londra, aprobat la Bruxelles și tipărit cu sângele revoluțiilor colorate. Ucraina nu are dreptul la neutralitate pentru că nu i se permite.

E prinsă într-un scenariu scris de alții, în care joacă rolul de carne de tun pentru o luptă civilizațională mult mai veche decât frontul din Bahmut. Poți să pui steagul NATO pe Parlamentul din Kiev, dar nu poți să pui temelie pe ură și propagandă. Asta e realitatea. Și realitatea, din păcate pentru unii, se schimbă cu sânge. Ucraina viitorului, dacă va mai exista, va deveni un zid între Nord și Sud [între Est și Vest]. Un filtru prin care vor trece miliarde de guri flămânde, străine, înaintând tăcut și inevitabil (...).

Nu Rusia e pericolul final [destinația finală]. Ci deșertificarea civilizației. Migrația. Foametea. Demografia. Prăbușirea echilibrului. Și Ucraina va fi grănicerul Europei. Sau groapa ei. Va fi siloz pentru restul flămând al lumii. Va fi depozitul planetei. Va fi graniță de civilizație. Și atunci, ca prin miracol, veți vedea cum ni se cere – cu zâmbet cald – să vindem tot. Pământul. Apele. Suflul suveranității. Pentru că un stat fără proiect propriu nu poate spune „nu”. El doar se închiriază. Și voi, cei care credeți că veți fugi – nu veți scăpa. Istoria are lungi brațe. Iar Rusia – și mai lungi (...). Dreptatea post-conflict se scrie cu sânge, nu cu presă liberă. Uitați-vă la pilotul rus care s-a predat cu tot cu elicopter la ucrainieni. A dispărut din presă ca o muscă de pe harta ploii. Dar nu a fost uitat. Pentru că în războiul real – nu se uită. Se pedepsește. Putin a spus: îi vom căuta oriunde. Eu vă spun: nu doar Putin. Orice lider lucid va face la fel.

Cei care spun că „e decizia suverană a Ucrainei să aleagă Vestul” ori mint, ori nu înțeleg ce vorbesc. Nu e alegere când nu poți spune „nu”. Nu e democrație când parlamentul tău nu mai votează fără permisiunea ambasadorului american. Ucraina nu și-a ales calea. A fost trasă pe șinele unui tren geopolitic condus de alții. Iar trenul ăsta nu duce spre libertate, ci spre o ciocnire frontală cu un imperiu care nu uită și nu iartă. Pentru că războiul adevărat nu e între armate. E între lumi. Între proiecte. Între realități care nu pot coexista. Și dacă voi alegeți să trăiți în vis, să credeți în lozinci și în geopolitica de Facebook, atunci veți învăța – pe propria piele – lecția secolului XXI: Adevărul nu se votează. Nu se negociază. Nu se exilează. Adevărul vine. Întotdeauna. Împotriva celor care și-au vândut pământul, limba, armata și suveranitatea pentru o iluzie fabricată în laboratoarele Occidentului. Vine cu pași grei. Și cu sânge pe mâini.

Când o să vină Rusia după voi? Eu n-am crezut niciodată în povești cu supereroi, dar nici în mitul că istoria iartă. Și de când am început să înțeleg ce înseamnă geopolitica adevărată, nu cea din talk-show, am înțeles un lucru: Rusia nu uită. Rusia nu iartă. Rusia notează. În tăcere. Pe hârtie. Cu sânge. Și când termină de făcut ordine acasă, vine. După tine. Așa că vă întreb:
Oare unii politicieni români, europeni, miniștri, consilieri, europarlamentari care azi râd în ședințe și dau like pe Twitter, nu realizează că sunt deja pe listă? Nu o listă de sancțiuni. E o listă de memorie strategică.

Voi chiar credeți că atunci când Rusia va câștiga – și da, va câștiga, poate nu mâine, dar sigur va câștiga – voi, care ați semnat, ați instigat, ați sprijinit și ați urlat mai tare decât americanii înșiși,
nu veți plăti nota de plată? România a oferit logistică. A oferit spațiu aerian. A oferit oameni. A oferit narativ [fals]. Și unii politicieni români, în entuziasmul lor de vasali loiali, s-au urcat pe masa conflictului și au dansat dezbrăcați de demnitate, strigând „Jos Rusia!” mai tare decât Kievul.

Și voi chiar credeți că Moscova n-a observat? Rușii nu sunt nervoși. Sunt meticuloși. Au avut timp să învețe, să asculte, să înregistreze. Au liste. Cu nume. Cu funcții. Cu poziții. Cu discursuri. Cu voturi. Voi, ăștia care ați semnat rezoluții împotriva Rusiei la Bruxelles, care ați cerut extinderea NATO până la granițele lor, care ați râs când s-au impus sancțiuni, care ați făcut poze cu Zelenski ca să prindeți încă un mandat – voi sunteți deja în dosar. Poate nu azi. Poate nu public. Poate nu cu tancuri.

Dar într-o zi, în liniște, vine momentul „mulțumim pentru trădare”. Și dacă ai noroc, te lasă să mori liniștit. Dacă nu, îți mai adaugă o lecție. Uitați-vă în istorie: Pe finlandezi i-au iertat după 70 de ani. Pe ceceni i-au vânat 10 ani. Pe liderii opoziției i-au găsit în Austria, în Qatar, în Dubai. Pe trădători, i-au căutat cu Poloniu, cu gaz, cu otravă, cu așteptare. Și voi credeți că un europarlamentar român care a cerut tăierea completă a relațiilor economice cu Moscova va fi ignorat? Sau că un ministru de externe care a spus că „Rusia trebuie distrusă” va fi invitat la pace?

Vine un timp când marile imperii nu mai negociază. Execută. Și acel timp se apropie. Când Rusia va termina cu Ucraina – fie prin câștig militar, fie prin prăbușirea economică a Occidentului – va începe recensământul slugilor. Și România, care ar fi putut fi neutră, precaută, calculată, a ales să urle prima. Pentru că politicienii noștri au vrut aplauze de la Bruxelles. Au vrut funcții. Pensiile speciale ale eurocratului obedient. Și acum, când ordinea mondială începe să se clatine, vă întreb: Vă simțiți în siguranță? Credeți că dacă vă ascundeți după steagul UE, nu o să vină nimeni după voi?

Am o veste proastă: steagul UE nu e scut. E o față de masă pe care se va mânca cina învingătorului. Rusia își va aminti. Rusia va reveni. Și voi veți fi întrebați – poate nu de presa liberă, ci de o tăcere care intră în casă fără să bată. „Unde ați fost când ați trădat echilibrul? De ce ați urlat, când trebuia să tăceți?” Pentru că un politician care s-a vândut azi pe un discurs despre democrație s-ar putea să descopere mâine că democrația nu te apără când istoria vine după tine.

Războiul n-a fost despre Ucraina. A fost despre granița dintre lumi. Și voi ați ales lumea pierzătoare. Ați râs. Ați semnat. Ați participat. Și, mai ales, ați uitat o regulă simplă: Cine scuipă într-un imperiu… ar face bine să nu moară de sete.”

Sursa:

https://www.facebook.com/anatol.basarab/posts/ucraina-proiectul-occidentului/ 10237150345316767/