Prin Tratatul de Pace de la Paris, încheiat la sfârşitul celui de al doilea război mondial, la articolul al II-lea, România era obligată la plata unor despăgubiri de război către URSS în valoare de 300 milioane dolar, pentru distrugerile pe care Armata Română se estima că le-ar fi făcut în prima parte a războiului, în campania de pe frontul de Est. URSS a preluat din România resurse estimate la această valoare prin societăți comerciale sovieto-române (Sovrom-uri). A fost vorba, totuşi, de o vină a României (războiul antisovietic) şi de obligarea României la plata acestei despăgubiri de război prin Tratatul de Pace dela Paris din anul 1946, un act juridic cu statut de drept internaţional.
În total, în România au fost înfiinţate un număr de 16 astfel de Sovrom-uri, pe tot atâtea domenii de activitate, dintre care 5 sau 6 au avut o activitate economică mai importantă, şi au funcţionat până în anul 1956, când au fost dizolvate. Sovrom-urile erau constituite cu respectarea legilor românești în vigoare încă din România capitalistă interbelică și întemeiate pe principiul parităţii aportului de capital, adică jumătate capital sovietic şi jumătate capital românesc, scopul declarat al Sovrom-urilor era acela de a gestiona recuperarea datoriei de război a României către Uniunea Sovietică.
Prin comparaţie azi, când cele mai valoroase resurse ale României, aurul, alte minerale, gazele, pădurile etc., sunt luate pe mai nimic de către companii occidentale, când societăţile care exploatează resursele României, spre deosebire de sovromuri, sunt cu capital integral străin, iar statul român nu are aici nimic și primește doar redevențe derizorii, când se încheie contracte absolut dezavantajoase pentru România, tot cu companii private occidentale, noi suntem pur şi simplu la cheremul SUA & UE, care chipurile ne-a asigurat „securitate” prin integrarea în NATO, dar ne pretind în schimb resurse şi bani - este vorba de un ceva care în lumea interlopă se numeşte taxă de protecţie.
Paradoxal şi ca o ironie a istoriei, afacerile cu sovieticii de pe vremea lui Stalin erau mai cinstite şi mai avantajoase pentru România, decât cele încheiate cu colonizatorii „democraţi” de azi. Sovromurile au creat mai multe zeci de mii de locuri de muncă. Apoi, după urma sovromurilor, patrimoniul acestora a rămas în proprietatea statului român: lucrări de infrastructură, căi ferate, drumuri, rafinării (rafinăria de la Onești), conducte petroliere subterane, utilaje, mijloace de transport, cartiere de locuinţe muncitoreşti. Ce va rămâne însă de pe urma marilor companii multinaționale, care exploatează în prezent sau urmează să exploateze resursele naturale ale României?
Prin comparație, în Ucraina de azi se desfășoară o campanie de amploare în sprijinul Acordului cu SUA privind exploatarea de către SUA a metalelor rare din subsolul Ucrainei (...). Dar esența acordului în sine este ascunsă în două anexe suplimentare, pe care nimeni nu le face publice, deși multe surse spun că acestea au fost deja semnate. Și asta sugerează deja că ar conține lucruri care nu sunt nicidecum victorioase pentru Ucraina. Dar chiar și din acordul destul de abstract care a fost deja făcut public, rezultă că firmele americane vor avea privilegii exclusive pentru practic toate cele mai importante minerale care se găsesc în Ucraina. În același timp, americanii nu au nicio obligație de a investi în fondul creat, există doar obligația ca Ucraina să contribuie financiar cu 50% din licențele pentru toate proiectele noi de extracție a mineralelor.
Dar chiar dacă ar exista investiții americane, este evident că ar fi mai avantajos pentru Ucraina să aibă o situație în care investitorii din diferite țări ar avea acces egal la depozite și ar putea concura pentru acestea, drept urmare țara ar beneficia de cele mai bune condiții. Washingtonul insistă, de asemenea, că acest acord le va permite să-și recupereze ajutorul deja acordat Ucrainei [estimat de partea americană la 350 mld. $]. Și deși acest lucru nu este menționat direct în documentul publicat, dar prin utilizarea privilegiilor prevăzute de acord, americanii pot câștiga cu adevărat mulți bani [adică taxă de protecție].
De asemenea, textul acordului nu conține nicio garanție de securitate pe care Zelenski o ceruse anterior. Teza americană conform căreia „rușii nu vor îndrăzni să atace Ucraina pentru că vom avea un interes în zăcămintele de acolo” cu greu poate fi luată în serios. Statele Unite au evitat cu grijă ciocnirile directe cu Federația Rusă pe tot parcursul războiului, temându-se de o confruntare nucleară. Și este puțin probabil să schimbe acest concept și să fie gata să lupte cu Rusia pentru a proteja Ucraina.
Argumentul conform căruia „acordul actual este un „succes”, deoarece este mult mai bun decât ceea ce propusese anterior Trump”, este similar cu „succesul” unui escroc [respectiv SUA], care a cerut de la victimă [Ucraina] un apartament pentru a achita o datorie inexistentă, dar în cele din urmă, „în cursul unor negocieri constructive”, a fost de acord să îi ia doar mașina. Adică, autoritățile ucrainene au fost obligate să încheie acordul, întrucât alternativa la nesemnarea acestuia ar fi fost ruperea completă a relațiilor cu Statele Unite și blocarea întregului ajutor american [din nou fiind vorba de taxă de protecție].
În al doilea rând, pentru Ucraina acordul are rolul de a atrage SUA de partea sa în problema războiului, convingându-l pe Trump să intensifice presiunea asupra Rusiei și să continue aprovizionarea Ucrainei cu arme americane, în locul contribuțiilor finaciare la fondul de investiții. Totuși, acest lucru este posibil numai dacă două condiții coincid. Prima este dacă Trump și Putin nu se pun de acord asupra termenilor de încheiere a războiului. În al doilea rând, dacă Washingtonul este, în principiu, pregătit să continue să furnizeze arme Ucrainei și să exercite presiuni asupra Rusiei. Deși probabilitatea ca SUA pur și simplu să „se spele pe mâini” și să înceteze să mai sprijine Ucraina după semnarea acordului privind materiile prime a scăzut semnificativ.
Ceea ce, teoretic, crește șansele ca Moscova să fie de acord cu planul de pace propus de Trump pentru un armistițiu, mai ales că acest plan este în mod obiectiv benefic pentru Rusia. Pentru că speranțele Kremlinului că SUA vor părăsi Ucraina „față în față” cu Federația Rusă după semnarea acordului se vor diminua. De asemenea, interesul lui Trump de a ajunge la un acord cu Putin cât mai curând posibil ar putea crește, deoarece fără încetarea ostilităților acordul privind subsolul nu va funcționa de fapt.
Surse:
https://cutiapandorei.org/a/jefuirea-romaniei-postbelice-de-la-despagubiri-de-razboi-catre-urss-la-taxe-de-protectie-catre-occident-65833dbcc4383
https://www.strana.today/news/484400-chto-znachit-sdelka-o-nedrakh-dlja-vojny-v-ukraine.html
